Leviticul 17
Locul pentru jertfe.
1. Şi Domnul a vorbit lui Moise, zicând:
2. „Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi tuturor fiilor lui Israel şi spune-le: «Acesta este cuvântul pe care l-a poruncit Domnul,
3. zicând: «Oricine din casa lui Israel va înjunghia un bou sau un miel sau o capră în tabără sau va înjunghia afară din tabără
4. şi nu-l va aduce la intrarea cortului întâlnirii ca să-l prezinte ca un dar pentru Domnul înaintea cortului Domnului, sângele lui se va pune în socoteala omului aceluia: a vărsat sânge; şi omul acela va fi nimicit din mijlocul poporului său,
5. pentru ca fiii lui Israel să aducă jertfele lor, pe care le jertfesc pe câmp deschis, să le ofere Domnului la intrarea cortului întâlnirii, la preot, şi să le jertfească drept jertfe din jertfele de pace pentru Domnul.
6. Şi preotul să stropească sângele pe altarul Domnului la intrarea cortului întâlnirii şi să ardă grăsimea ca mireasmă plăcută Domnului.
7. Şi să nu mai aducă jertfele lor demonilor după care curvesc. Aceasta să fie o rânduială pentru ei pentru totdeauna, în generaţiile lor».
8. Şi să le spui: «Oricine ar fi, din casa lui Israel sau dintre străinii care locuiesc temporar între ei, care aduce o ardere de tot sau o jertfă
9. şi n-o aduce la intrarea cortului întâlnirii, ca s-o jertfească Domnului, omul acela va fi nimicit din poporul său».
Să nu mănânce sânge.
10. Şi faţă de oricine din casa lui Israel sau dintre străinii care locuiesc temporar între ei – dacă va mânca orice fel de sânge – Eu Îmi voi întoarce faţa împotriva sufletului care a mâncat sânge şi-l voi nimici din poporul său.
11. Pentru că viaţa cărnii este în sânge şi vi l-am dat pentru altar spre a face ispăşire pentru sufletele voastre; pentru că sângele este cel care face ispăşire pentru suflet.
12. De aceea am zis fiilor lui Israel: «Nici un suflet dintre voi să nu mănânce sânge, nici străinul care locuieşte temporar între voi să nu mănânce sânge».
13. Şi oricine dintre fiii lui Israel sau dintre străinii care locuiesc temporar între ei vânează o vieţuitoare sau o pasăre care se mănâncă, să-i scurgă sângele şi să-l acopere cu ţărână.
14. Cât despre viaţa oricărei cărni, sângele ei este viaţa ei; şi am zis fiilor lui Israel: «Să nu mâncaţi din sângele nici unui fel de carne, pentru că viaţa oricărei cărni este sângele ei: oricine îl va mânca va fi nimicit».
15. Şi orice suflet care va mânca dintr-un trup mort sau dintr-un animal sfâşiat, fie băştinaş, fie străin, să-şi spele hainele şi să se scalde în apă şi să fie necurat până seara; atunci va fi curat.
16. Iar dacă nu şi le va spăla şi nu-şi va scălda carnea, atunci îşi va purta nelegiuirea»“.