Faptele apostolilor 20

Pavel în Macedonia.

1. Dar, după ce a încetat agitaţia, Pavel, chemând la sine pe ucenici şi îndemnându-i şi luându-şi rămas bun, a plecat ca să meargă spre Macedonia.

2. Şi, după ce a străbătut părţile acelea şi i-a îndemnat cu multe cuvinte, a venit în Grecia.

3. Şi, după ce a stat trei luni acolo, iudeii făcând un complot împotriva lui, când urma să plece cu corabia spre Siria, a hotărât să se întoarcă prin Macedonia.

4. Şi l-au însoţit până în Asia: Sopater din Bereea, fiul lui Pir, şi dintre tesaloniceni, Aristarh şi Secund, şi Gaiu şi Timotei din Derbe, şi din Asia, Tihic şi Trofim.

5. Aceştia, plecând înainte, ne-au aşteptat în Troa.

6. Iar noi, după zilele Azimelor, am plecat cu corabia din Filipi şi în cinci zile am venit la ei în Troa, unde am rămas şapte zile.

Învierea lui Eutih.

7. Şi, în ziua întâi a săptămânii, noi fiind adunaţi să frângem pâine, Pavel a stat de vorbă cu ei, urmând să plece a doua zi; şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii.

8. Şi erau multe lumini în camera de sus, unde eram adunaţi.

9. Şi un tânăr cu numele Eutih, stând pe fereastră, copleşit de somn adânc, pe când Pavel stătea de vorbă cu ei de mult timp, fiind copleşit de somn, a căzut jos de la al treilea etaj şi a fost ridicat mort.

10. Dar Pavel, coborând, s-a aplecat asupra lui şi, îmbrăţişându-l, a spus: „Nu vă tulburaţi, pentru că sufletul lui este în el“.

11. Şi, după ce s-a suit şi a frânt pâinea şi a mâncat şi a vorbit mult cu ei până în zori, a plecat.

12. Şi l-au adus pe băiat viu şi nu puţin au fost mângâiaţi.

Pavel la Milet.

13. Şi noi, mergând înainte la corabie, am plecat spre Asos, având de gând să-l luăm de acolo pe Pavel; pentru că aşa rânduise, el însuşi voind să meargă pe jos.

14. Şi, când s-a întâlnit cu noi la Asos, luându-l în corabie, am venit la Mitilene.

15. Şi, plecând cu corabia de acolo, a doua zi am ajuns în dreptul lui Chios. Şi, în ziua următoare, am trecut spre Samos şi, rămânând la Troghilion, a doua zi am venit la Milet;

16. pentru că Pavel se gândea să meargă cu corabia pe lângă Efes, ca să nu fie nevoit să întârzie în Asia, pentru că se grăbea ca, dacă i-ar fi posibil, să fie la Ierusalim de ziua Cincizecimii.

Cuvântarea de rămas bun.

17. Iar din Milet, trimiţând la Efes, a chemat pe bătrânii adunării.

18. Şi, când au venit la el, le-a spus: „Voi ştiţi cum am fost cu voi tot timpul, din cea dintâi zi în care am sosit în Asia,

19. slujind Domnului cu toată smerenia şi cu lacrimi şi încercări care au venit asupra mea prin uneltirile iudeilor;

20. cum nu am ascuns nimic din ceea ce este de folos, ca să vă vestesc şi să vă învăţ în public şi prin case,

21. mărturisind şi iudeilor şi grecilor pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa faţă de Domnul nostru Isus Hristos.

22. Şi acum, iată, mânat în duhul meu, merg la Ierusalim, neştiind cele ce mi se vor întâmpla acolo,

23. decât că Duhul Sfânt îmi mărturiseşte în fiecare cetate, spunând că mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.

24. Dar eu nu consider viaţa mea scumpă pentru mine, numai să-mi sfârşesc alergarea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, de a mărturisi Evanghelia harului lui Dumnezeu.

25. Şi acum, iată, eu ştiu că voi toţi, printre care am umblat predicând Împărăţia lui Dumnezeu, nu-mi veţi mai vedea faţa.

26. De aceea, vă mărturisesc în ziua de astăzi că sunt curat de sângele tuturor,

27. pentru că nu m-am ferit să vă fac cunoscut tot planul lui Dumnezeu.

28. Luaţi seama deci la voi înşivă şi la toată turma în care v-a pus Duhul Sfânt supraveghetori, ca să păstoriţi Adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele Propriului Său Fiu.

29. Eu ştiu aceasta, că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu cruţă turma;

30. şi dintre voi înşivă se vor ridica oameni vorbind lucruri stricate, ca să-i tragă pe ucenici după ei.

31. De aceea vegheaţi, amintindu-vă că trei ani, noapte şi zi, n-am încetat îndemnând cu lacrimi pe fiecare.

32. Şi acum vă încredinţez lui Dumnezeu şi Cuvântului harului Său, care poate să vă zidească şi să vă dea o moştenire între toţi cei sfinţiţi.

33. N-am poftit argint, nici aur, nici îmbrăcăminte de la nimeni.

34. Voi înşivă cunoaşteţi că aceste mâini au slujit trebuinţelor mele şi celor care erau cu mine.

35. În toate v-am arătat că, lucrând astfel, trebuie să-i ajutăm pe cei slabi şi să ne amintim de cuvintele Domnului Isus, că El Însuşi a spus: «Este mai ferice să dai, decât să primeşti»“.

36. Şi, după ce a spus acestea, a îngenuncheat şi s-a rugat împreună cu ei toţi.

37. Şi toţi au plâns îndureraţi şi, căzând pe gâtul lui Pavel, îl sărutau mult,

38. întristaţi mai ales de cuvântul pe care îl spusese, că nu-i vor mai vedea faţa. Şi l-au însoţit până la corabie.