Cei mai mulţi dintre aceia care au avut dorinţa sinceră de a citi Biblia de la un capăt la altul s-au poticnit la cartea Leviticul! Trebuie s-o spunem şi noi: această carte nu este ca toate celelalte. Dar, faptul acesta nu o face mai puţin importantă, ci îi sporeşte şi mai mult însemnătatea unică. Deşi ea pare plicticoasă la citit, în ea se găsesc multe comori de extraordinară valoare. Plicticoasă pentru cititorul superficial, Leviticul se deschide ca o comoară de frumuseţi în faţa celui care este gata să facă un mic efort de studiu. Cartea aceasta nu ne-a fost dată pentru a fi citită, ci pentru a fi studiată.
Titlul: Numirea din limba română vine din traducerea grecească cunoscută sub numele de „Septuaginta" şi lămureşte specificul acestei cărţi. Leviticul este un cod de prevederi legale şi rituale dedicat Leviţilor, adică urmaşilor lui Levi, unul dintre cei 12 fii ai lui Iacov, care fuseseră aleşi de Dumnezeu să alcătuiască preoţia lui Israel (Gen. 46:1-27).
Autorul: De 56 de ori este scris în text că Dumnezeu a vorbit aceste cuvinte lui Moise, care le-a scris apoi el însuşi sau le-a dictat altora spre a fi scrise (vezi Lev. 4:1; 6:1; 8:1; 11:1; 12:1). Domnul Isus certifică faptul că această carte îi aparţine lui Moise (Marcu l:44 cf. Lev. 13:49).
Contextul istoric: Cartea Exodul se termină cu terminarea construirii Cortului întîlnirii, făcut „după chipul care i s-a arătat lui Moise pe munte". Cum trebuiau să folosească evreii această construcţie? Reglementările aşezate în cartea Leviticul sînt răspunsul la întrebarea aceasta. Ele i-au fost date de Dumnezeu lui Moise în timpul de o lună şi 20 de zile cît a durat construirea Cortului (Exod. 40:17) şi în perioada plecării poporului Israel de la muntele Sinai (Num. 10:11).
Conţinutul cărţii: Să spunem de la început că au existat patru plîngeri majore împotriva conţinutului acestei cărţi. Mai întîi au fost aceia care au susţinut că este imposibil să poţi înţelege şi explica ritualurile şi simbolurile cărţii Leviticul. Pentru aceşti critici, citirea cărţii nu poate aduce nici un fel de cîştig spiritual. Apoi sînt cei ce susţin că oricum cartea aceasta nu prezintă nici un fel de importanţă pentru creştinii de astăzi deoarece aşezămintele legămîntului Mozaic sînt depăşite şi n-au nici un fel de aplicabilitate în Biserică. A treia plîngere este aceia că impresia generală produsă de rigorile şi aşezămintele crude şi sîngeroase descrise în acest text sînt în contradicţie clară cu imaginea despre Dumnezeu pe care ne-o pun înainte celelalte cărţi ale Bibliei; în sfîrşit, a patra plîngere împotriva Leviticului vine din partea celor care zic că este foarte dificil de studiat această carte din cauză că nu este exprimată într-o expunere ordonată. Este uşor să urmăreşti desfăşurarea evenimentelor în Geneza şi Exodul, dar este aproape imposibil să înţelegi cum se succed lucrurile în Leviticul.
Un foarte scurt cuvînt introductiv despre conţinutul Leviticului va risipi imediat aceste pretinse obstacole şi va arăta că această carte nu este depăşită de loc, că abundă în valori spirituale fără de care creştinismul veacului acesta ar fi mai sărăcit, că îl prezintă pe Dumnezeu în toată splendoarea caracterului Său şi că textul ei urmăreşte un plan prestabilit, armonios şi bine alcătuit. Toate cărţile care urmează în Biblie după Leviticul sînt marcate de culoarea specifică a acestei cărţi. Iată de ce este impoartant să o cunoaştem şi să ne familiarizăm cu terminologia şi cu conţinutul ei.
Cuvinte cheie şi teme caracteristice: Cartea aceasta este un manual al preoţimii şi este înţesat de termeni specifici ca aceştia: „jertfă" (apare de 42 de ori), „preot" (de 189 de ori), „sînge" (de 86 de ori), „sfînt" (de 87 de ori) şi „ispăşire" (de 45 de ori). Reglementările din această carte subliniază necesitatea sfinţeniei în trup şi în suflet. Fraza: „să fiţi sfinţi, căci Eu sînt sfînt" se repetă mereu ca un avertisment şi ca o aducere aminte (Lev. 11:44, 45; 19:2; 20:7, 26). Noul Testament citează din textul şi temele Leviticului de peste 90 de ori.
Scopul principal al cărţii: Leviticul a fost scris ca să arate Israelului cum să trăiască în sfinţenie. Lucrul acesta era necesar pentru că Dumnezeu hotărîse ca Israelul să fie instrumentul prin care să fie realizat planul de mîntuire pentru toate celelalte neamuri. Metoda lui Dumnezeu pentru imprimarea unui tipar de sfinţenie a fost întreită: jertfele, cu mesajul că „fără vărsare de sînge nu există iertare", poruncile ca o mărturie a caracterului divin şi a conduitei cerute de Dumnezeu şi pedepsele, anexate poruncilor ca un avertisment despre inflexibilitatea sfinţeniei divine. Leviticul a fost destinat să pregătească Israelul şi omenirea pentru venirea lui Cristos, prin trezirea sentimentului de vinovăţie şi de nevoie după o jertfă de ispăşire, întregul ritual desfăşurat la Cortul întîlnirii era o trimitere spre lucrarea viitoare a Domnului Isus şi spre sacrificiul suprem depus de El pe altarul din dealul Golgotei.
Valoarea perpetuă: În primul rînd, Leviticul este o revelaţie a caracterului lui Dumnezeu, iar acesta este acelaşi ieri, astăzi şi în veci. În al doilea rînd, el prezintă felul lui Dumnezeu de a lucra cu oamenii. Nici acesta nu se schimbă. Sfinţenia lui Dumnezeu ne descopere mereu vinovăţia noastră şi nevoia noastră după Mijlocitorul, harului şi al iertării. În al treilea rînd, Leviticul este o mostră de cod moral din domeniul teocraţiei. Deşi textul este foarte vechi, orice grup legislativ care se respectă ar face bine să stăruiască asupra lui ori de cîte ori au de imprimat societăţii norme care să-i garanteze stabilitatea şi propăşirea. În al patrulea rînd, şi cel mai important dintre toate, Leviticul este o comoară de tipuri şi simboluri care ni-L prezintă pe Cristos în toată gloria şi splendoarea Lui trecută, prezentă şi viitoare. Nu trebuie să facem greşala să credem că dacă unele dintre aceste simboluri şi tipuri au fost deja împlinite, toate se găsesc în aceiaşi situaţie. Dacă este să ţinem seama de aluziile Noului Testament, multe tipuri şi simboluri îşi aşteaptă încă împlinirea. Iată de exemplu simbolurile înscrise în sărbătorile naţionale evreieşti. Primele două, Paştele şi Cincizecimea şi-au trăit împlinirea la cea dintîi venire a Domnului. Ce vom zice însă despre maiestuoasa Zi a Ispăşirii pentru întregul popor Israel? Am văzut din Evanghelii şi Epistole că Isus Cristos a intrat în cer ca Mare Preot şi a săvîrşit curăţirea tuturor lucrurilor, dar cum rămîne cu restul ritualului din sărbătoare: cu reîntoarcerea Lui la poporul care aştepta afară şi cu binecuvîntarea pe care trebuie s-o împartă asupra tuturor? S-a împlinit şi aceasta? Cum rămîne cu celelalte două sărbători din calendar? Ce se poate spune despre împlinirea Sărbătorii Trîmbiţelor şi despre acel magnific „An Sabatic"? Dar cu extraordinarul an „al jubileelor"? Istoria trecută şi prezentă nu prezintă nici un eveniment care să poată corespunde cu aceste semnificaţii. Prin urmare, Leviticul este dovedit a fi încă o carte care trebuie studiată pentru anticiparea, înţelegerea şi aşteptarea vremurilor viitoare. Acele vremi în care „pînă şi pe zurgălăii cailor va sta scris: „Sfinţi Domnului" (Zaharia 14:20).
Pentru o înţelegere corectă a cărţii Leviticul trebuie să avem un punct de plecare corect. El se găseşte în primul verset din primul capitol al cărţii: „Domnul a chemat pe Moise; i-a vorbit din Cortul întîlnirii...”
Anterior Dumnezeu le vorbise de pe muntele Sinai. Fusese un glas de Dumnezeu pentru un popor vinovat, cu care nu făcuse încă un legămînt. De data aceasta Dumnezeu vorbeşte poporului din interiorul Cortului. Este glasul Dumnezeului intrat într-o relaţie de părtăşie cu poporul Său prin intermediul jertfelor şi al iertării. Cartea Leviticul nu vorbeşte poporului ca să-l mîntuiască (lucrul acesta se săvîrşise prin jertfirea mielului pascal cu prilejul scoaterii din Egipt), ci pentru a-l învăţa cum să rămînă într-o relaţie bună cu Dumnezeul mîntuirii lor. În interpretările lor tipice, jertfele din această carte ne dezvăluie frumuseţea jertfei Domnului Isus în multiplele ei faţete prin care îşi exercită eficacitatea spre cei ce deja sînt mîntuiţi şi au intrat într-o relaţie nouă cu Dumnezeu fiind justificaţi prin credinţă. Acesta este punctul de plecare al cărţii Leviticul. El este o continuare firească a Genezei şi Exodului. În Geneza putem vedea remediul pregătit de Dumnezeu pentru ridicarea omului din căderea sa: „Sămînţa femeii"; în Exodul vedem răspunsul lui Dumnezeu la strigătul desnădăjduit al omului aflat în robie: „sîngele Mielului"; în Leviticul vedem tot ceea ce are nevoie omul ca să păstreze o relaţie bună cu Dumnezeu: un Preot, o Jertfă şi un Altar. Pe merit, Leviticul ocupă locul central în cele cinci cărţi ale lui Moise, căci prin învăţătura lui despre mijlocire prin preot, jertfă şi altar, el este adevărata inimă a Pentateucului - şi în fapt, a Evangheliei.
Leviticul stă faţă de Exodul în aceiaşi relaţie pe care o au Epistolele cu Evangheliile, în Evanghelii noi sîntem „eliberaţi" prin sîngele Mielului, în Epistole ajungem să fim locuiţi de Duhul Sfînt al lui Dumnezeu, în Evanghelii Dumnezeu ne vorbeşte din afară, în Epistole el glăsuieşte din lăuntru. În Evanghelii noi avem baza părtăşiei noastre cu Dumnezeu: răscumpărarea, în Epistole găsim umblarea noastră în părtăşia cu Dumnezeu: sfinţirea. Ca şi în Leviticul, şi în Epistole ne sînt prezentate multiplele faţete ale lucrării de ispăşire manifestate de Dumnezeu faţă de cei care sînt deja mîntuiţi.
Împărţirea cărţii: Există două părţi distincte: pînă la capitolul 17 şi de la capitolul 17 la sfîrşit. Prima parte se ocupă de probleme ne-morale, iar cea de a două parte se ocupă de probleme morale. Prima parte are de a face cu întinăciunea ceremonială şi fizică, în timp ce a doua parte se ocupă de întinarea morală şi spirituală. Cea dintîi reglementează o curăţenie a inimii, iar cea de a doua defineşte limitele unei vieţuiri în absolută curăţie.
SCHIŢA CĂRŢII
I. BAZA PĂRTĂŞIEI: JERTFA 1 - 17
JERTFELE
a. Arderile de tot, 1:1-17
b. Jertfele de mîncare, 2:1-16
c. Jertfele de mulţumire, 3:1-17
d. Jertfele pentru ispăşire, 4:1-5:13
e. Jertfele pentru vină, 5:14-6:7
f. Lămuriri la legile expuse, 6:8-7:38
PREOŢII
a. Consacrarea în slujbă, 8:1-36
b. Inaugurarea slujirii, 9:1-24
c. Denaturarea slujirii, 10:1-20
OAMENII
a. Curăţia în mîncare, 11:1-47
b. Curăţia după naştere, 12:1-8
c. Curăţia în caz de lepra, 13:1-14:57
d. Necurăţia bărbatului, 15:1-18
e. Necurăţia femeii, 15:19-33
f. Sărbătoarea ispăşirii, 16:1-34
ALTARUL
a. Singurul loc pentru jertfă, 17:1-9
b. Interdicţia de a mînca sînge, 17:10-16
II. ROADA PĂRTĂŞIEI: SFINŢIREA 18-27
OAMENII
a. Sfinţire în relaţiile trupeşti, 18:1-30
b. Sfinţire în viaţa zilnică, 19:1-37
c. Pedepse pentru sfidarea sfinţirii, 20:1-27
PREOŢII
a. Porunci privitoare la preoţi, 21:1-22:16
SĂRBĂTORILE
a. Sabatul, 23:1-3
b. Paştele, 23:4-8
c. Rusaliile, 23:8-22
d. Anul nou şi trîmbiţele, 23:23-25
e. Ziua ispăşirii, 23:26-32
f. Sărbătoarea corturilor, 23:33-44
ULEIUL Şl PÎINEA
a. Untdelemnul pentru sfeşnic, 24:1 ;4
b. Pîinile pentru punerea înainte, 24:5-9
FELURITE PEDEPSE
a. Pedeapsa celui ce huleşte, 24:10-16
b. Pedeapsa celui ce ucide, 24:17-23
RÎNDUIELI PENTRU ŢARA CANAANULUI
a. Odihna pămîntului, 25:1-7
b. Anul de veselie, 25:8-55
c. Binecuvîntarea şi blestemul, 26:1-46
d. Pocăinţa, 26:40-46
e. Juruinţele, 27:1-29
f. Zeciuielile, 27:30-34