Ioan 1
Întruparea Cuvântului.
1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.
2. Acesta era la început cu Dumnezeu.
3. Toate au fost făcute prin El, şi fără El n-a fost făcut nimic din ce a fost făcut.
4. În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor.
5. Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a cuprins-o.
6. A fost un om trimis de la Dumnezeu; numele lui era Ioan.
7. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre lumină, ca toţi să creadă prin el.
8. Nu era el lumina, ci a venit ca să mărturisească despre lumină.
9. Lumina adevărată era aceea care, venind în lume, luminează pe orice om.
10. El era în lume şi lumea prin El a fost făcută şi lumea nu L-a cunoscut.
11. A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit.
12. Dar tuturor celor care L-au primit, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu:
13. celor care cred în Numele Lui, care au fost născuţi nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu.
14. Şi Cuvântul S-a făcut carne şi a locuit printre noi (şi noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl), plin de har şi de adevăr;
15. (Ioan ·a mărturisit despre El şi a strigat, spunând: „Acesta era Cel despre care am zis: «Cel care vine după mine este înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine»“.)
16. Pentru că noi toţi am primit din plinătatea Lui, şi har peste har;
17. pentru că legea a fost dată prin Moise; harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.
18. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.
Mărturia lui Ioan Botezătorul.
19. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când iudeii au trimis din Ierusalim preoţi şi leviţi, ca să-l întrebe: „Tu cine eşti?“
20. Şi a mărturisit şi n-a tăgăduit, şi a mărturisit: „Nu sunt eu Hristosul“.
21. Şi ei l-au întrebat: „Atunci cine eşti? Eşti tu Ilie?“ Şi el ·a spus: „Nu sunt!“ „Eşti tu profetul?“ Şi a răspuns: „Nu!“
22. I-au spus deci: „Cine eşti? Ca să dăm un răspuns celor care ne-au trimis. Ce spui despre tine însuţi?“
23. El a spus: „Eu sunt glas al unuia care strigă în pustiu: «Neteziţi calea Domnului», după cum a spus profetul Isaia“.
24. Şi ei erau trimişi dintre farisei.
25. Şi l-au întrebat şi i-au spus: „Atunci de ce botezi, dacă tu nu eşti Hristosul, nici Ilie, nici profetul?“
26. Ioan le-a răspuns, zicând: „Eu botez cu apă. În mijlocul vostru este Unul pe care voi nu-L cunoaşteţi,
27. Cel care vine după mine, căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua sandalei“.
28. Acestea se petreceau în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
Mielul lui Dumnezeu.
29. A doua zi, el ·L-a văzut pe Isus venind la el şi ·a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii!
30. Acesta este Cel despre care spuneam eu: «După mine vine un Om care este înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine».
31. Şi eu nu-L ştiam, dar ca El să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă“.
32. Şi Ioan a mărturisit, spunând: „Am văzut Duhul coborând, din cer, ca un porumbel şi a rămas peste El.
33. Şi eu nu-L ştiam; dar Cel care m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: «Cel peste care vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste El, Acesta este Cel care botează cu Duh Sfânt».
34. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu“.
Cei dintâi ucenici.
35. A doua zi, Ioan stătea din nou cu doi dintre ucenicii lui.
36. Şi, privind la Isus, care umbla, ·a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“
37. Şi cei doi ucenici l-au auzit vorbind şi L-au urmat pe Isus.
38. Iar Isus, întorcându-Se şi văzându-i că-L urmează, ·le-a spus: „Ce căutaţi?“ Şi ei I-au spus: „Rabi (care, tradus, înseamnă: Învăţătorule), unde locuieşti?“
39. El ·le-a spus: „Veniţi şi vedeţi“. Au venit deci şi au văzut unde ·locuia; şi au rămas la El în ziua aceea.
40. Era pe la ceasul al zecelea. Andrei, fratele lui Simon Petru, era unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan şi L-au urmat.
41. Acesta ·l-a găsit întâi pe fratele său, Simon, şi ·i-a spus: „Noi L-am găsit pe Mesia“ (care, tradus, înseamnă: Hristos).
42. Şi l-a dus la Isus. Isus, privindu-l, a spus: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu vei fi numit Chifa“ (care se traduce: Piatră).
43. A doua zi, El a vrut să meargă în Galileea; şi Isus ·l-a găsit pe Filip şi ·i-a spus: „Urmează-Mă“.
44. Şi Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru.
45. Filip ·l-a găsit pe Natanael şi ·i-a spus: „Noi L-am găsit pe Acela despre care au scris Moise în lege şi profeţii: pe Isus, fiul lui Iosif, care este din Nazaret“.
46. Şi Natanael i-a spus: „Poate fi ceva bun din Nazaret?“ Filip ·i-a spus: „Vino şi vezi!“
47. Isus l-a văzut pe Natanael venind spre El şi ·a spus despre el: „Iată, cu adevărat, un israelit în care nu este viclenie“.
48. Natanael ·I-a spus: „De unde mă cunoşti?“ Isus a răspuns şi i-a zis: „Înainte ca Filip să te cheme, te-am văzut, când erai sub smochin“.
49. Natanael a răspuns şi I-a zis: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!“
50. Isus a răspuns şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus: «Te-am văzut sub smochin», crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea“.
51. Şi El ·i-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun, că de acum veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu urcând şi coborând peste Fiul Omului“.