Detaliile cărții

Psalmii 95

1. Veniţi, să cântăm cu glas tare Domnului, să strigăm de bucurie către stânca mântuirii noastre!

2. Să venim înaintea Lui cu laudă, să strigăm de bucurie către El în psalmi.

3. Pentru că Domnul este un Dumnezeu mare şi un Împărat mare, mai presus de toţi dumnezeii.

4. Adâncurile pământului sunt în mâna Lui şi vârfurile munţilor sunt ale Lui.

5. A Lui este marea şi El a făcut-o; şi uscatul, mâinile Lui l-au întocmit.

6. ✡ Veniţi să ne închinăm şi să ne plecăm, să îngenunchem înaintea Domnului care ne-a făcut!

7. Pentru că El este Dumnezeul nostru; şi noi suntem poporul păşunii Lui şi turma mâinii Lui. Astăzi, dacă auziţi glasul Lui,

8. „nu vă împietriţi inima ca la Meriba, ca în ziua de la Masa, în pustiu,

9. unde părinţii voştri M-au ispitit, M-au încercat şi au văzut lucrarea Mea.

10. Patruzeci de ani M-am dezgustat de generaţia aceasta şi am zis: «Este un popor a cărui inimă se rătăceşte; şi n-au cunoscut căile Mele».

11. Astfel că am jurat în mânia Mea: «Nu vor intra în odihna Mea!»“