Psalmii 42

Către mai marele cântăreţilor.

1. Cum doreşte cerbul izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!

2. Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu. Când voi veni şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?

3. Lacrimile mele au fost pâinea mea zi şi noapte, când mi se zicea toată ziua: „Unde este Dumnezeul tău?“

4. Îmi aminteam de acestea şi-mi vărsam sufletul în mine: cum mergeam cu mulţimea, cum înaintam împreună cu ei, cu strigăt de bucurie şi de laudă, până la casa lui Dumnezeu, o mulţime în sărbătoare.

5. ✡ Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi eşti frământat înăuntrul meu? Pune-ţi speranţa în Dumnezeu, pentru că iarăşi Îl voi lăuda: faţa Sa este mântuirea.

6. Dumnezeul meu, sufletul meu este mâhnit înăuntrul meu, de aceea îmi amintesc de Tine din ţara Iordanului şi din Hermon, din muntele Miţear.

7. ✡ Un adânc cheamă un alt adânc, la vuietul căderilor Tale de apă; toate valurile Tale şi talazurile Tale au trecut peste mine.

8. Ziua, Domnul va porunci bunătatea Sa; şi noaptea, cântarea Lui va fi cu mine, o rugăciune către Dumnezeul vieţii mele.

9. Voi spune către Dumnezeu, stânca mea: „Pentru ce m-ai uitat? Pentru ce umblu în jale din cauza apăsării vrăjmaşului?“

10. Ca o zdrobire în oasele mele este batjocura adversarilor mei, când îmi spun toată ziua: „Unde este Dumnezeul tău?“

11. ✡ Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi de ce eşti frământat înăuntrul meu? Pune-ţi speranţa în Dumnezeu, pentru că iarăşi Îl voi lăuda. El este mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu.