Psalmii 34
Un psalm alcătuit de David,
1. Voi binecuvânta pe Domnul în orice timp, lauda Lui va fi întotdeauna în gura mea.
2. Sufletul meu se va lăuda cu Domnul, cei blânzi vor auzi aceasta şi se vor bucura.
3. Măriţi pe Domnul împreună cu mine şi să înălţăm împreună Numele Său!
4. ✡ Eu L-am căutat pe Domnul şi El mi-a răspuns şi m-a scăpat de toate temerile mele.
5. Ei au privit spre El şi au fost luminaţi şi feţele lor n-au rămas de ruşine.
6. Acest întristat a strigat şi Domnul l-a auzit şi l-a salvat din toate necazurile lui.
7. Îngerul Domnului Îşi aşază tabăra în jurul acelora care se tem de El şi-i scapă.
8. Gustaţi şi vedeţi că Domnul este bun! Ferice de omul care se încrede în El!
9. Temeţi-vă de Domnul, voi, sfinţii Săi, pentru că nimic nu le lipseşte celor care se tem de El.
10. Leii tineri duc lipsă şi flămânzesc, dar cei care-L caută pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine.
11. ✡ Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă: vă voi învăţa temerea de Domnul.
12. Cine este omul căruia îi place viaţa, care iubeşte zilele, ca să vadă binele?
13. Păzeşte-ţi limba de rău şi buzele de a rosti viclenie.
14. Depărtează-te de rău şi fă binele, caută pacea şi urmăreşte-o.
15. Ochii Domnului privesc spre cei drepţi şi urechile Lui sunt deschise la strigătul lor.
16. Faţa Domnului este împotriva celor care fac răul, ca să le şteargă amintirea de pe pământ.
17. Cei drepţi strigă şi Domnul aude şi-i scapă din toate necazurile lor.
18. Domnul este aproape de cei cu inima zdrobită şi-i salvează pe cei cu duhul mâhnit.
19. ✡ Multe sunt necazurile celui drept, dar Domnul îl scapă din toate:
20. El îi păzeşte toate oasele, nici unul din ele nu este zdrobit.
21. Răul îl va ucide pe cel rău şi cei care-l urăsc pe cel drept vor fi condamnaţi.
22. Domnul răscumpără sufletul slujitorilor Săi; şi nici unul din cei care se încred în El nu va fi condamnat.