Detaliile cărții

Psalmii 135

1. ✡ Lăudaţi pe Domnul! Lăudaţi Numele Domnului; lăudaţi-L, slujitori ai Domnului,

2. care staţi în casa Domnului, în curţile casei Dumnezeului nostru!

3. Lăudaţi pe Domnul, pentru că Domnul este bun; cântaţi psalmi Numelui Său, pentru că este plăcut.

4. Pentru că Domnul Şi-a ales pe Iacov, pe Israel ca o comoară deosebită a Lui.

5. ✡ Pentru că eu ştiu că Domnul este mare şi că Domnul nostru este mai presus de toţi dumnezeii.

6. Domnul a făcut tot ce I-a plăcut în ceruri şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile.

7. El este Cel care face să se ridice norii de la marginea pământului, care face fulgere pentru ploaie, care face să iasă vântul din vistieriile Lui;

8. El, care i-a lovit pe întâii-născuţi ai Egiptului, de la om până la animal;

9. care a trimis semne şi minuni în mijlocul tău, Egiptule, împotriva lui Faraon şi împotriva tuturor slujitorilor lui;

10. care a lovit multe naţiuni şi a ucis împăraţi puternici:

11. pe Sihon, împăratul amoriţilor, şi pe Og, împăratul Basanului, şi toate împărăţiile Canaanului;

12. şi care le-a dat ţara de moştenire, de moştenire lui Israel, poporul Său.

13. Doamne, Numele Tău este pentru totdeauna, Doamne, amintirea Ta este din generaţie în generaţie,

14. pentru că Domnul va judeca pe poporul Său şi Se va întoarce cu bunăvoinţă spre slujitorii Săi.

15. Idolii naţiunilor sunt argint şi aur, lucrare a mâinilor omului:

16. au gură şi nu vorbesc, au ochi şi nu văd,

17. au urechi şi nu aud, nici nu este vreo răsuflare în gura lor.

18. Cei care-i fac, toţi cei care se încred în ei, sunt ca ei.

19. ✡ Casă a lui Israel, binecuvântaţi pe Domnul! Casă a lui Aaron, binecuvântaţi pe Domnul!

20. Casă a lui Levi, binecuvântaţi pe Domnul! Voi, care vă temeţi de Domnul, binecuvântaţi pe Domnul!

21. Binecuvântat să fie, din Sion, Domnul care locuieşte în Ierusalim! Lăudaţi pe Domnul!