Psalmii 121
O cântare a treptelor.
1. Îmi ridic ochii spre munţi; de unde îmi va veni ajutorul?
2. Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.
3. ✡ El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul; Cel care te păzeşte nu va dormita.
4. Iată, Cel care păzeşte pe Israel nu va dormita, nici nu va dormi.
5. ✡ Domnul este Cel care te păzeşte, Domnul este umbra ta pe mâna ta dreaptă.
6. Soarele nu te va bate ziua, nici luna noaptea.
7. Domnul te va păzi de orice rău, îţi va păzi sufletul.
8. Domnul va păzi ieşirea ta şi intrarea ta, de acum şi pentru totdeauna.