Psalmii 116
1. Iubesc pe Domnul, pentru că a auzit glasul meu, cererile mele.
2. Pentru că Şi-a plecat urechea spre mine, de aceea Îl voi chema în tot timpul zilelor mele.
3. ✡ Legăturile morţii mă înconjuraseră şi mă ajunseseră spaimele Locuinţei morţilor; găsisem necaz şi întristare;
4. dar am chemat Numele Domnului: „Te rog, Doamne, scapă-mi sufletul!“
5. Domnul este plin de îndurare şi drept; şi Dumnezeul nostru este milos.
6. Domnul păzeşte pe cei simpli; eram doborât şi El m-a salvat.
7. ✡ Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, pentru că Domnul ţi-a făcut bine!
8. Pentru că Tu ai salvat sufletul meu de la moarte, ochii mei de lacrimi, picioarele mele de cădere.
9. Voi umbla înaintea Domnului pe pământul celor vii.
10. Am crezut, de aceea am vorbit. Am fost foarte necăjit.
11. În neliniştea mea, spuneam: „Orice om este mincinos!“
12. Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui faţă de mine?
13. Voi înălţa paharul mântuirii şi voi chema Numele Domnului;
14. îmi voi împlini jurămintele faţă de Domnul, înaintea întregului Său popor.
15. Scumpă este în ochii Domnului moartea sfinţilor Săi.
16. ✡ Te rog, Doamne, pentru că sunt cu adevărat robul Tău; sunt robul Tău, fiul roabei Tale; Tu mi-ai dezlegat legăturile.
17. Ţie Îţi voi aduce o jertfă de mulţumire şi voi chema Numele Domnului.
18. Îmi voi împlini jurămintele faţă de Domnul, da, înaintea întregului Său popor,
19. în curţile casei Domnului, în mijlocul tău, Ierusalime. Lăudaţi pe Domnul!