Proverbe 18
1. Cine se izolează caută plăcerea lui, este cu totul împotriva oricărei înţelepciuni.
2. Un nebun nu-şi găseşte plăcerea în pricepere, ci numai în descoperirea inimii sale.
3. Când vine cel rău, vine şi dispreţul; şi cu dispreţul, ruşinea.
4. Cuvintele gurii unui om sunt ape adânci; izvorul înţelepciunii este un izvor care ţâşneşte.
5. Nu este bine să cauţi la faţa celui rău, ca să-l nedreptăţeşti pe cel drept la judecată.
6. Buzele unui nebun stârnesc ceartă şi gura lui aduce lovituri.
7. Gura unui nebun este distrugerea lui şi buzele lui sunt un laţ pentru sufletul său.
8. Cuvintele unui purtător de vorbe sunt ca nişte bucate alese şi coboară în cămările sufletului.
9. Acela care este leneş în lucrul său este frate cu nimicitorul.
10. Numele Domnului este un turn tare: cel drept aleargă în el şi se aşază într-un adăpost înalt.
11. Bogăţia celui bogat este cetatea lui tare şi ca un zid înalt în închipuirea lui.
12. Înainte de cădere, inima omului este îngâmfată; şi smerenia merge înaintea onoarei.
13. A răspunde înainte să fi ascultat, aceasta este nebunie şi ruşine pentru cine o face.
14. Duhul omului îi sprijină neputinţa, dar cine poate susţine un duh zdrobit?
15. Inima celui inteligent dobândeşte cunoştinţă şi urechea înţelepţilor o caută.
16. Darul unui om îi face loc şi-l aduce înaintea celor mari.
17. Cine vine întâi în cauza lui pare drept; apoi vine aproapele său şi-l cercetează.
18. Sorţul pune capăt certurilor şi hotărăşte între cei puternici.
19. Un frate jignit este mai greu de câştigat decât o cetate tare şi certurile sunt ca zăvoarele unui palat.
20. Cu rodul gurii sale se satură pântecele omului; cu rodul buzelor lui este săturat.
21. Moartea şi viaţa sunt în puterea limbii şi cei care o iubesc vor mânca din rodul ei.
22. Cine a găsit o soţie a găsit un lucru bun şi a primit har de la Domnul.
23. Săracul vorbeşte cu rugăminţi, dar bogatul răspunde cu asprime.
24. Un om cu mulţi prieteni se va ruina, dar există un prieten mai apropiat decât un frate.