Detaliile cărții

Proverbe 16

1. Planurile inimii sunt ale omului, dar răspunsul limbii este de la Domnul.

2. Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar Domnul cântăreşte duhurile.

3. Încredinţează-ţi Domnului lucrările, şi gândurile tale vor fi întărite.

4. Domnul a făcut orice lucru pentru scopul său, da, chiar şi pe cel rău pentru ziua nenorocirii.

5. Orice inimă îngâmfată este o urâciune pentru Domnul; hotărât, el nu va fi considerat nevinovat.

6. Prin bunătate şi adevăr este ispăşită nelegiuirea şi prin temerea de Domnul oamenii se abat de la rău.

7. Când Îi plac Domnului căile unui om, îi pune chiar şi pe vrăjmaşii săi în pace cu el.

8. Mai bine puţin cu dreptate, decât mari venituri fără dreptate.

9. Inima omului îşi propune calea, dar Domnul îi îndreaptă paşii.

10. O hotărâre inspirată este pe buzele împăratului: gura lui nu va greşi în judecată.

11. Balanţa dreaptă şi cântarul sunt ale Domnului; toate greutăţile din sac sunt lucrarea Lui.

12. Este o urâciune pentru împăraţi să comită răutate, pentru că tronul se întăreşte prin dreptate.

13. Buzele drepte sunt desfătarea împăraţilor şi ei îl iubesc pe cel care vorbeşte drept.

14. Mânia împăratului este ca solii morţii, dar un om înţelept o va potoli.

15. În lumina feţei împăratului este viaţă şi bunăvoinţa lui este ca norul unei ploi târzii.

16. Cu mult mai bine este să dobândeşti înţelepciune decât aur fin! Şi mai de preţ este dobândirea inteligenţei decât a argintului!

17. Calea celor drepţi este să se depărteze de rău; acela care ia aminte la calea sa îşi păzeşte sufletul.

18. Mândria merge înaintea pieirii, şi un duh îngâmfat înaintea căderii.

19. Mai bine este să fii într-un duh smerit cu cei blânzi, decât să împarţi prada cu cei mândri.

20. Cine ia seama la cuvânt va găsi binele şi oricine se încrede în Domnul este fericit!

21. Cel înţelept cu inima este numit inteligent; şi dulceaţa buzelor sporeşte învăţătura.

22. Înţelepciunea este un izvor de viaţă pentru cel care o are, dar să îndrumi pe nebun este nebunie.

23. Inima celui înţelept dă înţelepciune gurii lui şi pe buzele lui sporeşte ştiinţa.

24. Cuvintele plăcute sunt un fagure de miere, dulci pentru suflet şi sănătate pentru oase.

25. Este o cale care pare dreaptă omului, dar la sfârşitul ei sunt căile morţii.

26. Cel care lucrează, pentru el lucrează, pentru că gura lui îl obligă.

27. Un om al lui Belial sapă pentru rău şi pe buzele lui este ca un foc arzător.

28. Un om înşelător seamănă ceartă şi un purtător de vorbe dezbină prieteni buni.

29. Un om violent amăgeşte pe aproapele său şi-l duce pe o cale care nu este bună.

30. Cine închide ochii o face ca să plănuiască lucruri înşelătoare; muşcându-şi buzele, săvârşeşte răul.

31. Perii albi sunt o cunună de glorie; ea se găseşte pe calea dreptăţii.

32. Cel încet la mânie este mai de preţ decât cel viteaz, şi cel care îşi stăpâneşte duhul, decât cel care ia o cetate.

33. Se aruncă sorţul în poală, dar orice hotărâre este a Domnului.