Mica 5
1. Acum, strânge-te în cete, fiică a cetelor! El a pus asediu împotriva noastră; ei vor lovi pe judecătorul lui Israel cu o nuia peste obraz.
2. „Şi tu, Betleeme, Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine Îmi va ieşi cel care va fi Stăpânitor în Israel, ale cărui origini sunt din vechime, din zilele eternităţii“.
3. De aceea îi va lăsa până la timpul când cea care este în dureri va naşte, iar rămăşiţa fraţilor săi se va întoarce la fiii lui Israel.
4. Şi el va sta şi va paşte turma sa în puterea Domnului, în măreţia Numelui Domnului Dumnezeului său; şi ei vor rămâne, pentru că acum el va fi mare chiar până la marginile pământului.
5. Şi Acesta va fi pacea; când va veni asirianul în ţara noastră şi când va călca în palatele noastre, atunci vom ridica împotriva lui şapte păstori şi opt căpetenii ale oamenilor.
6. Şi ei vor pustii ţara Asiriei cu sabia şi ţara lui Nimrod în intrările ei; şi ne va scăpa de asirian, când va veni în ţara noastră şi când va călca în hotarele noastre.
7. Şi rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca roua de la Domnul, ca ploile mărunte pe iarbă, care nu întârzie din cauza omului, nici nu aşteaptă pe fiii oamenilor.
8. Şi rămăşiţa lui Iacov va fi între naţiuni, în mijlocul multor popoare, ca un leu între fiarele pădurii, ca un leu tânăr între turmele de oi: care, dacă trece, calcă în picioare şi sfâşie şi nu este nimeni care să salveze.
9. Mâna ta se va înălţa peste potrivnicii tăi şi toţi vrăjmaşii tăi vor fi nimiciţi.
10. ✡ Şi va fi aşa: „În ziua aceea“, zice Domnul, „voi nimici caii tăi din mijlocul tău şi-ţi voi distruge carele.
11. Şi voi nimici cetăţile ţării tale şi-ţi voi surpa locurile întărite.
12. Şi voi nimici vrăjitoriile din mâna ta şi nu vei avea ghicitori.
13. Voi nimici şi chipurile tale cioplite şi stâlpii tăi din mijlocul tău. Şi nu te vei mai pleca înaintea lucrării mâinilor tale.
14. Şi voi smulge aşerele tale din mijlocul tău şi-ţi voi distruge cetăţile.
15. Şi voi face răzbunare asupra naţiunilor cu mânie şi cu furie, cum n-au mai auzit“.