Matei 5
Cuvântarea de pe munte. - Fericirile.
1. Şi, văzând mulţimile, El S-a suit pe munte şi, aşezându-Se, ucenicii Săi au venit la El;
2. şi, deschizându-Şi gura, îi învăţa, spunând:
3. „Ferice de cei săraci în duh, pentru că a lor este Împărăţia cerurilor.
4. Ferice de cei care plâng, pentru că ei vor fi mângâiaţi.
5. Ferice de cei blânzi, pentru că ei vor moşteni pământul.
6. Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după dreptate, pentru că ei vor fi săturaţi.
7. Ferice de cei miloşi, pentru că ei vor găsi milă.
8. Ferice de cei cu inima curată, pentru că ei vor vedea pe Dumnezeu.
9. Ferice de cei care fac pace, pentru că ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu.
10. Ferice de cei persecutaţi pentru dreptate, pentru că a lor este Împărăţia cerurilor.
11. Fericiţi sunteţi voi când vă vor defăima şi vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră orice lucru rău, din cauza Mea.
12. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri; pentru că aşa i-au persecutat pe profeţii care au fost mai înainte de voi.
Ucenicii sunt sarea pământului şi lumina lumii.
13. Voi sunteţi sarea pământului; dar, dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce va fi sărată? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară şi să fie călcată în picioare de oameni.
14. Voi sunteţi lumina lumii; o cetate aşezată pe vârful unui munte nu poate fi ascunsă;
15. nici nu se aprinde o lumină şi se pune sub baniţă, ci în sfeşnic, şi luminează pentru toţi cei care sunt în casă.
16. Astfel să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă lucrările voastre cele bune şi să-L glorifice pe Tatăl vostru care este în ceruri.
Împlinirea Legii şi Proorocilor.
17. Să nu gândiţi că am venit să desfiinţez legea sau profeţii: n-am venit să desfiinţez, ci să împlinesc.
18. Pentru că adevărat vă spun: până nu va trece cerul şi pământul, nicidecum nu va trece o singură iotă sau o singură frântură de literă din lege, până nu se vor împlini toate.
19. Deci oricine va desfiinţa una din cele mai mici din aceste porunci şi-i va învăţa pe oameni în felul acesta va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va împlini şi îi va învăţa pe alţii aşa, acela va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
20. Pentru că vă spun că, dacă dreptatea voastră n-o va întrece pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nicidecum nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
Despre ucidere.
21. Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi»; iar oricine va ucide va fi supus judecăţii;
22. dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi supus judecăţii; iar oricine va spune fratelui său: «Raca», va fi supus judecăţii sinedriului; iar oricine va spune: «Nebunule», va fi supus gheenei focului.
23. Deci, dacă îţi vei aduce darul la altar şi acolo îţi vei aminti că fratele tău are ceva împotriva ta,
24. lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te, întâi împacă-te cu fratele tău şi apoi vino şi adu-ţi darul.
25. Învoieşte-te cu împotrivitorul tău repede, cât eşti pe drum cu el, ca nu cumva împotrivitorul să te dea pe mâna judecătorului şi judecătorul să te predea executorului şi să fii aruncat în închisoare.
26. Adevărat îţi spun, nicidecum nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.
Despre preacurvie şi despărţire.
27. Aţi auzit că s-a spus: «Să nu comiţi adulter»;
28. dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi comis adulter cu ea în inima lui.
29. Iar dacă ochiul tău cel drept te face să te poticneşti, scoate-l şi aruncă-l de la tine; pentru că îţi este de folos să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
30. Şi, dacă mâna ta cea dreaptă te face să te poticneşti, taie-o şi arunc-o de la tine; pentru că îţi este de folos să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
31. De asemenea s-a spus: «Oricine îşi va lăsa soţia, să-i dea o scrisoare de despărţire»;
32. dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa soţia, în afară de motiv de curvie, o face să comită adulter; şi oricine se căsătoreşte cu cea lăsată de bărbat comite adulter.
Despre jurământ.
33. Din nou aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu juri strâmb, ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale»;
34. dar Eu vă spun: Nu juraţi deloc; nici pe cer, pentru că este tronul lui Dumnezeu;
35. nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Sale; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea marelui Împărat;
36. nici pe capul tău să nu juri, pentru că nu poţi face un singur păr alb sau negru.
37. Ci cuvântul vostru să fie: «Da, da», «nu, nu»; iar ce este mai mult decât acestea este de la cel rău.
Suferirea răului şi iubirea vrăjmaşilor.
38. Aţi auzit că s-a spus: «Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte»;
39. dar Eu vă spun: Nu vă împotriviţi răului; ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt;
40. şi celui care vrea să meargă la judecată cu tine şi să-ţi ia cămaşa, lasă-i şi haina;
41. şi oricine te va obliga să mergi o milă, mergi cu el două.
42. Celui care îţi cere, dă-i; şi nu te întoarce de la cel care doreşte să se împrumute de la tine.
43. Aţi auzit că s-a spus: «Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău»;
44. dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care se poartă rău cu voi şi vă persecută,
45. ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri: pentru că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
46. Pentru că, dacă iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Nu fac şi vameşii la fel?
47. Şi, dacă salutaţi numai pe fraţii voştri, ce lucru neobişnuit faceţi? Nu fac şi naţiunile la fel?
48. Voi deci fiţi desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.