Detaliile cărții

Matei 25

Pilda celor zece fecioare.

1. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care, luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui.

2. Şi cinci dintre ele erau chibzuite, şi cinci nechibzuite.

3. Cele nechibzuite şi-au luat candelele şi n-au luat untdelemn cu ele,

4. dar cele chibzuite au luat untdelemn în vasele lor, odată cu candelele lor.

5. Dar mirele întârziind, ele au aţipit toate şi au adormit.

6. Dar la miezul nopţii a fost un strigăt: «Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!»

7. Atunci toate fecioarele acelea s-au ridicat şi şi-au pregătit candelele.

8. Şi cele nechibzuite au spus celor chibzuite: «Daţi-ne din untdelemnul vostru, pentru că ni se sting candelele».

9. Dar cele chibzuite le-au răspuns, zicând: «Nu, ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; mergeţi mai bine la cei care vând şi cumpăraţi-vă».

10. Dar, pe când mergeau ele să cumpere, a venit mirele; şi cele care erau gata au intrat cu el la nuntă şi uşa a fost închisă.

11. După aceea au venit şi celelalte fecioare, spunând: «Doamne, Doamne, deschide-ne!»

12. Dar el, răspunzând, a zis: «Adevărat vă spun, nu vă cunosc».

13. Vegheaţi deci, pentru că nu ştiţi ziua, nici ceasul.

Pilda talanţilor.

14. Pentru că este ca un om care, plecând din ţară, i-a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat averea lui;

15. şi unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi îndată a plecat din ţară.

16. Şi cel care primise cei cinci talanţi s-a dus, a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi.

17. Tot astfel şi cel care primise cei doi a câştigat alţi doi.

18. Dar cel care primise unul s-a dus şi a săpat în pământ şi a ascuns banul stăpânului său.

19. Şi, după mult timp, stăpânul robilor acelora vine şi se socoteşte cu ei.

20. Şi cel care primise cei cinci talanţi s-a apropiat şi a adus alţi cinci talanţi, spunând: «Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată, am câştigat alţi cinci talanţi».

21. Stăpânul său i-a spus: «Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios peste puţine, te voi pune peste multe; intră în bucuria domnului tău».

22. Şi cel care primise cei doi talanţi s-a apropiat şi el şi a spus: «Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată, am câştigat alţi doi talanţi».

23. Stăpânul său i-a spus: «Bine, rob bun şi credincios, ai fost credincios peste puţine, te voi pune peste multe; intră în bucuria domnului tău».

24. Şi cel care primise un talant, apropiindu-se şi el, a spus: «Doamne, te ştiam că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai vânturat;

25. şi, temându-mă, m-am dus şi am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău».

26. Şi stăpânul său, răspunzând, i-a spus: «Rob rău şi leneş, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am vânturat;

27. se cuvenea deci ca tu să depui banul meu la schimbătorii de bani şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă.

28. Luaţi-i deci talantul şi daţi-l celui care are cei zece talanţi.

29. Pentru că oricui are i se va da şi va avea din belşug, dar de la cel care nu are, şi ceea ce are i se va lua.

30. Şi aruncaţi pe robul nefolositor în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor».

Judecata viitoare.

31. Dar, când va veni Fiul Omului în gloria Sa, şi toţi îngerii cu El, atunci va şedea pe tronul gloriei Sale;

32. şi toate naţiunile vor fi adunate înaintea Lui şi le va despărţi pe unele de altele, aşa cum desparte păstorul oile de capre;

33. şi va pune oile la dreapta Sa şi caprele la stânga.

34. Atunci Împăratul va spune celor de la dreapta Sa: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia pregătită pentru voi de la întemeierea lumii.

35. Pentru că am fost flămând şi Mi-aţi dat să mănânc; am fost însetat şi Mi-aţi dat să beau; am fost străin şi M-aţi primit;

36. dezbrăcat şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi M-aţi vizitat; am fost în închisoare şi aţi venit la Mine».

37. Atunci cei drepţi Îi vor răspunde, spunând: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând şi Te-am hrănit? sau însetat şi Ţi-am dat să bei?

38. Şi când Te-am văzut noi străin şi Te-am primit? sau dezbrăcat şi Te-am îmbrăcat?

39. Şi când Te-am văzut noi bolnav sau în închisoare şi am venit la Tine?»

40. Şi Împăratul, răspunzând, le va zice: «Adevărat vă spun, întrucât aţi făcut acestea unuia dintre aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut».

41. Atunci va spune şi celor de la stânga: «Plecaţi de la Mine, blestemaţilor, în focul etern, pregătit pentru diavolul şi îngerii lui.

42. Pentru că am fost flămând şi nu Mi-aţi dat să mănânc; am fost însetat şi nu Mi-aţi dat să beau;

43. am fost străin şi nu M-aţi primit; dezbrăcat şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în închisoare şi nu M-aţi vizitat».

44. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: «Doamne, când Te-am văzut noi flămând, sau însetat, sau străin, sau dezbrăcat, sau bolnav, sau în închisoare şi nu Ţi-am slujit?»

45. Atunci El le va răspunde, zicând: «Adevărat vă spun, întrucât n-aţi făcut unuia dintre aceştia foarte mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut».

46. Şi aceştia vor merge la pedeapsă eternă, iar cei drepţi la viaţă eternă“.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: