Leviticul 26
Binecuvântarea.
1. Să nu vă faceţi idoli, nici să nu vă ridicaţi chip cioplit, nici stâlp; şi să nu aşezaţi piatră cu chipuri în ţara voastră, ca să vă plecaţi înaintea ei, pentru că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
2. Să ţineţi sabatele Mele şi să fiţi cu temere faţă de locaşul Meu cel sfânt. Eu sunt Domnul.
3. Dacă veţi umbla în rânduielile Mele şi veţi ţine poruncile Mele şi le veţi împlini,
4. atunci vă voi da ploile voastre la timpul lor şi pământul îşi va da rodul şi pomii câmpului îşi vor da fructele.
5. Şi treieratul vostru va ţine până la culesul viilor şi culesul viilor va ţine până la semănat şi vă veţi mânca pâinea pe săturate şi veţi locui în siguranţă în ţara voastră.
6. Şi voi da pace în ţară şi vă veţi culca şi nimeni nu vă va înspăimânta; şi voi nimici vieţuitoarele sălbatice din ţară şi sabia nu va trece prin ţara voastră.
7. Şi veţi urmări pe vrăjmaşii voştri şi ei vor cădea prin sabie înaintea voastră.
8. Şi cinci dintre voi vor urmări o sută şi o sută dintre voi vor urmări zece mii; şi vrăjmaşii voştri vor cădea prin sabie înaintea voastră.
9. Şi Eu Îmi voi întoarce faţa spre voi şi vă voi face să fiţi roditori şi vă voi înmulţi şi voi întări legământul Meu cu voi.
10. Şi veţi mânca din roadele cele vechi şi veţi scoate afară pe cele vechi din faţa celor noi.
11. Şi Eu voi pune locaşul Meu între voi şi sufletul Meu nu vă va dispreţui.
12. Şi Eu voi umbla între voi şi voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu.
13. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am scos din ţara Egiptului, ca să nu fiţi robii lor; şi am rupt legăturile jugului vostru şi v-am făcut să umblaţi cu capul ridicat.
Blestemul.
14. Şi dacă nu Mă veţi asculta şi nu veţi împlini toate aceste porunci
15. şi dacă veţi dispreţui rânduielile Mele şi dacă sufletul vostru va urî judecăţile Mele şi nu veţi împlini toate poruncile Mele şi veţi rupe legământul Meu,
16. vă voi face şi Eu aceasta: voi aduce asupra voastră spaimă, tuberculoză şi friguri, care vă vor topi ochii şi vă vor face sufletul să lâncezească; şi vă veţi semăna în zadar sămânţa, pentru că o vor mânca vrăjmaşii voştri.
17. Şi Îmi voi întoarce faţa împotriva voastră şi veţi fi înfrânţi înaintea vrăjmaşilor voştri; cei care vă urăsc vor stăpâni peste voi şi veţi fugi când nimeni nu vă va urmări.
18. Şi dacă după acestea nu veţi asculta de Mine, vă voi pedepsi înşeptit pentru păcatele voastre.
19. Şi voi sfărâma mândria puterii voastre şi voi face cerurile voastre ca fierul şi pământul vostru ca arama.
20. Şi tăria voastră se va cheltui în zadar şi pământul vostru nu-şi va da rodul şi pomii pământului nu-şi vor da fructele.
21. Şi dacă veţi umbla împotriva Mea şi nu veţi voi să ascultaţi de Mine, voi aduce înşeptit plăgi asupra voastră, potrivit cu păcatele voastre.
22. Şi voi trimite animalele sălbatice ale câmpului printre voi, ca să vă lase fără copii şi să vă nimicească vitele şi să vă împuţineze; şi drumurile voastre vor fi pustii.
23. Şi dacă prin acestea nu vă veţi lăsa îndreptaţi de Mine, ci veţi umbla împotriva Mea,
24. atunci voi umbla şi Eu împotriva voastră şi vă voi bate, da, şi Eu, înşeptit pentru păcatele voastre.
25. Şi voi aduce asupra voastră sabie, care va răzbuna cu răzbunarea legământului; şi vă veţi strânge în cetăţile voastre şi voi trimite ciuma printre voi şi veţi fi daţi în mâna vrăjmaşului.
26. Când voi frânge toiagul pâinii voastre, zece femei vor coace pâinea voastră într-un singur cuptor şi vă vor da din nou pâinea voastră cu măsură; şi veţi mânca şi nu vă veţi sătura.
27. Şi dacă prin aceasta nu veţi asculta de Mine, ci veţi umbla împotriva Mea,
28. atunci voi umbla şi Eu cu furie împotriva voastră; şi Eu, da, vă voi disciplina înşeptit pentru păcatele voastre.
29. Şi veţi mânca şi carnea fiilor voştri şi veţi mânca şi carnea fiicelor voastre.
30. Şi vă voi sfărâma înălţimile şi vă voi tăia stâlpii soarelui şi voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile idolilor voştri şi sufletul Meu vă va urî.
31. Şi voi face cetăţile voastre pustii şi voi pustii locaşurile voastre cele sfinte şi nu voi mirosi miresmele voastre plăcute.
32. Şi voi pustii ţara şi vrăjmaşii voştri care locuiesc în ea se vor mira de ea.
33. Şi pe voi vă voi risipi printre naţiuni şi voi scoate sabia după voi; şi ţara voastră va fi un pustiu şi cetăţile voastre o pustietate.
34. Atunci ţara se va bucura de sabatele ei, în toate zilele pustiirii, când veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni şi se va bucura de sabatele ei.
35. În toate zilele pustiirii va avea odihna cu care nu s-a odihnit în sabatele voastre, când locuiaţi în ea.
36. Şi celor care vor rămâne dintre voi le voi trimite leşin în inimă în ţările vrăjmaşilor lor, şi sunetul unei frunze care se mişcă îi va urmări şi vor fugi ca şi cum ar fugi de sabie şi vor cădea când nimeni nu-i va urmări:
37. şi se vor împiedica unul de altul, ca dinaintea sabiei, când nimeni nu-i va urmări; şi nu veţi avea putere să staţi înaintea vrăjmaşilor voştri.
38. Şi veţi pieri printre naţiuni şi ţara vrăjmaşilor voştri vă va mânca.
39. Şi cei care vor rămâne dintre voi se vor pierde prin nelegiuirea lor în ţările vrăjmaşilor voştri; şi se vor pierde în nelegiuirile părinţilor lor, cu ei.
Primirea din nou.
40. Şi vor mărturisi nelegiuirea lor şi nelegiuirea părinţilor lor, prin necredincioşia lor prin care Mi-au fost necredincioşi şi, de asemenea, că au umblat împotriva Mea,
41. încât şi Eu am umblat împotriva lor şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor lor. Dacă atunci inima lor necircumcisă se va smeri şi vor primi atunci pedeapsa nelegiuirii lor,
42. Îmi voi aminti de legământul Meu cu Iacov şi de legământul Meu cu Isaac; şi Îmi voi aminti de legământul Meu cu Avraam şi Îmi voi aminti de ţară.
43. Şi ţara va fi părăsită de ei şi se va bucura de sabatele ei, când va fi pustiită, ei nemaifiind; şi vor primi pedeapsa nelegiuirii lor: pentru că… da, pentru că au nesocotit judecăţile Mele şi sufletul lor a urât rânduielile Mele.
44. Şi chiar atunci când vor fi în ţara vrăjmaşilor lor, nu-i voi dispreţui şi nu-i voi urî ca să-i nimicesc de tot şi să rup legământul Meu cu ei, pentru că Eu sunt Domnul Dumnezeul lor.
45. Ci Îmi voi aminti pentru ei de legământul strămoşilor lor, pe care i-am scos din ţara Egiptului înaintea ochilor naţiunilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sunt Domnul»“.
46. Acestea sunt rânduielile şi judecăţile şi legile pe care le-a aşezat Domnul între Sine şi fiii lui Israel pe muntele Sinai prin Moise.