Detaliile cărții

Isaia 9

1. Totuşi nu va fi întuneric pentru ţara în care era nelinişte. După cum în timpurile de altădată El a adus dispreţ peste ţara lui Zabulon şi ţara lui Neftali, tot aşa în viitor va face glorioasă calea mării de dincolo de Iordan, Galileea naţiunilor.

2. Poporul care umbla în întuneric a văzut o lumină mare; cei care şedeau în ţara umbrei morţii… lumina a strălucit peste ei.

3. Tu ai înmulţit naţiunea, i-ai mărit bucuria; se bucură înaintea Ta cu bucuria secerişului, cum se veselesc când împart prada.

4. Pentru că Tu ai sfărâmat jugul poverii lui şi toiagul de pe umărul lui, nuiaua asupritorului lui, ca în ziua Madianului.

5. Pentru că orice încălţăminte a celui care s-a încălţat pentru luptă şi veşmântul tăvălit în sânge vor fi de ars, material pentru foc.

6. ✡ Pentru că un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; şi-I vor pune numele: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu puternic, Părinte al eternităţii, Domn al păcii.

7. Întinderea domniei Lui şi a păcii va fi fără sfârşit, pe tronul lui David şi în împărăţia Sa, ca s-o întărească şi s-o susţină cu judecată şi cu dreptate, de acum şi pentru totdeauna. Râvna Domnului oştirilor va face aceasta.

Împotriva lui Israel.

8. ✸ Domnul a trimis un cuvânt în Iacov şi el cade asupra lui Israel.

9. Şi tot poporul îl va cunoaşte, Efraim şi locuitorul Samariei, care zic în mândria şi în trufia inimii:

10. „Cărămizile au căzut, dar vom construi cu pietre cioplite; sicomorii au fost tăiaţi, dar îi vom înlocui cu cedrii“.

11. De aceea Domnul îi va ridica pe potrivnicii lui Reţin împotriva lui şi-i va întărâta pe vrăjmaşii lui:

12. pe aramei din faţă şi pe filisteni din spate; şi vor înghiţi pe Israel cu gura deschisă. Cu toate acestea, mânia Sa nu se abate şi mâna Sa este tot întinsă.

13. ✡ Dar poporul nu se întoarce la Cel care îl loveşte şi nu-L caută pe Domnul oştirilor.

14. De aceea Domnul va nimici din Israel capul şi coada, ramura de palmier şi papura, într-o singură zi.

15. Acesta este capul: bătrânul şi cel onorabil; iar profetul care învaţă minciuni, el este coada.

16. Pentru că îndrumătorii poporului acestuia îl rătăcesc şi cei îndrumaţi de ei sunt înghiţiţi,

17. de aceea Domnul nu Se va bucura de tinerii lui şi nu Se va îndura de orfanii lui şi de văduvele lui. Pentru că fiecare este un făţarnic şi un răufăcător şi orice gură vorbeşte nebunie. Pentru toate acestea, mânia Sa nu se abate şi mâna Sa este tot întinsă.

18. ✡ Pentru că răutatea arde ca focul, mistuie mărăcini şi spini şi aprinde desişurile pădurii, şi se înalţă rotocol într-un stâlp de fum.

19. De mânia Domnului oştirilor este arsă ţara, şi poporul este ca un material pentru foc: omul nu-l cruţă pe fratele său.

20. Şi jefuieşte în dreapta, şi este flămând; şi mănâncă la stânga, şi nu se satură. Omul se hrăneşte cu carnea braţului său:

21. Manase cu a lui Efraim şi Efraim cu a lui Manase, şi ei împreună sunt împotriva lui Iuda. Pentru toate acestea, mânia Sa nu se abate şi mâna Sa este tot întinsă.