Isaia 43
Numai Domnul răscumpără pe Israel.
1. Şi acum, aşa zice Domnul, Cel care te-a creat, Iacove, şi Cel care te-a întocmit, Israele: „Nu te teme, pentru că Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume, eşti al Meu.
2. Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; şi prin râuri, ele nu te vor acoperi; când vei umbla prin foc, nu vei fi ars şi flacăra nu te va mistui.
3. Pentru că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Sfântul lui Israel, Salvatorul tău; Eu am dat Egiptul pentru răscumpărarea ta, Etiopia şi Seba în locul tău.
4. Pentru că ai fost scump în ochii Mei, ai fost vrednic de onoare şi te-am iubit, de aceea voi da oameni pentru tine şi popoare pentru viaţa ta.
5. Nu te teme, pentru că Eu sunt cu tine. Îţi voi aduce sămânţa de la răsărit şi te voi aduna de la apus.
6. Voi zice nordului: „Dă!“ şi sudului: „Nu opri“, adu-i pe fiii Mei de departe şi pe fiicele Mele de la marginea pământului,
7. pe oricine este chemat cu Numele Meu şi pe care l-am creat pentru gloria Mea, pe care l-am întocmit şi l-am făcut.
8. ✡ Scoate afară pe poporul cel orb, care are ochi, şi pe cel surd, care are urechi.
9. Să se adune toate naţiunile laolaltă şi să se strângă popoarele! Care dintre ele poate spune aceasta sau ne poate face să auzim lucrurile dinainte? Să-şi aducă martorii lor, ca să se îndreptăţească; sau să audă şi să zică: „Adevărat!“
10. Voi sunteţi martorii Mei“, zice Domnul, „voi şi Robul Meu, pe care L-am ales: ca să cunoaşteţi şi să Mă credeţi şi să înţelegeţi că Eu sunt Acelaşi. Înainte de Mine n-a fost întocmit nici un Dumnezeu, nici după Mine nu va fi.
11. Eu, Eu sunt Domnul şi în afară de Mine nu este Salvator.
12. Eu am spus şi am salvat şi am făcut să se audă când nici un dumnezeu străin nu era printre voi; şi voi sunteţi martorii Mei“, zice Domnul, „că Eu sunt Dumnezeu.
13. Da, de când este ziua, Eu sunt Acelaşi şi nu este nimeni care să scape din mâna Mea: Eu voi lucra, şi cine se poate împotrivi?
14. ✡ Aşa zice Domnul, Răscumpărătorul vostru, Sfântul lui Israel: „Pentru voi am trimis la Babilon şi i-am coborât pe toţi ca fugari, chiar şi pe caldeeni, al căror strigăt se aude în corăbii.
15. Eu sunt Domnul, Sfântul vostru, Creatorul lui Israel, Împăratul vostru“.
16. ✡ Aşa zice Domnul, care face o cale în mare şi o cărare în apele puternice,
17. care scoate carul şi calul, oştirea şi pe cei tari – ei sunt culcaţi jos împreună, nu se vor ridica; au trecut, s-au stins ca mucul de lumânare.
18. Nu vă mai amintiţi de cele de mai înainte şi nu vă mai gândiţi la cele din vechime.
19. Iată, Eu voi face un lucru nou, acum se va ivi; să nu-l cunoaşteţi voi? Voi face chiar un drum în deşert, râuri în locul secetos.
20. Fiara câmpului Mă va glorifica, şacalii şi struţii, pentru că voi da ape în deşert, râuri în locul secetos, ca să dau apă poporului Meu, alesului Meu.
21. Am întocmit poporul acesta pentru Mine; ei vor vesti lauda Mea.
22. Dar tu, Iacove, nu M-ai chemat, pentru că te-ai săturat de Mine, Israele!
23. Nu Mi-ai adus mieii arderilor tale de tot, nici nu M-ai onorat cu jertfele tale. Eu nu te-am împovărat cu dar de mâncare, nici nu te-am obosit cu tămâie.
24. N-ai cumpărat pentru Mine trestie mirositoare pe argint, nici nu M-ai îndestulat cu grăsimea jertfelor tale; ci M-ai împovărat cu păcatele tale, M-ai obosit cu nelegiuirile tale.
25. Eu, Eu sunt Acelaşi, care îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi aminti de păcatele tale.
26. ✡ Adu-Mi aminte să ne judecăm împreună. Vorbeşte tu însuţi, ca să te îndreptăţeşti.
27. Cel dintâi tată al tău a păcătuit şi cei care ţi-au vorbit s-au răzvrătit împotriva Mea.
28. De aceea, Eu am profanat pe căpeteniile sfântului locaş şi am dat nimicirii pe Iacov şi batjocurii pe Israel.