Iov 14

1. Omul născut din femeie are puţine zile şi este plin de tulburare.

2. Răsare ca o floare şi este tăiat; şi fuge ca umbra şi nu rămâne.

3. Şi Tu Îţi deschizi ochii asupra unuia ca acesta şi mă aduci la judecată cu Tine?

4. Cine poate scoate un lucru curat din unul necurat? Nimeni!

5. Dacă zilele lui sunt hotărâte, dacă numărul lunilor lui este cu Tine şi i-ai pus margini peste care să nu treacă,

6. ia-Ţi privirea de la el şi lasă-l să se odihnească, până se va bucura ca un lucrător plătit, la sfârşitul zilei.

7. ✡ Pentru că pentru copac este speranţă; dacă va fi tăiat, va înmuguri din nou şi mlădiţa lui nu va înceta.

8. Chiar dacă-i îmbătrâneşte rădăcina în pământ şi-i piere trunchiul în ţărână,

9. totuşi, la mirosul apei va înmuguri şi va da ramuri ca un răsad tânăr;

10. dar omul moare şi rămâne întins; da, omul îşi dă duhul, şi unde este?

11. Apele se duc din lac şi râul seacă şi se usucă:

12. aşa şi omul, se culcă şi nu se mai ridică; până nu vor mai fi cerurile, nu se vor trezi şi nu vor fi sculaţi din somnul lor.

13. ✡ O, de m-ai ascunde în Locuinţa morţilor, de m-ai ţine ascuns până-Ţi va trece mânia! de mi-ai rândui un timp şi Ţi-ai aduce aminte de mine!

14. Dacă moare un om, va trăi el din nou? În toate zilele luptei mele aş aştepta, până mi-ar veni schimbarea.

15. Ai chema, şi eu Ţi-aş răspunde; Ţi-ar fi dor de lucrarea mâinilor Tale.

16. Dar acum îmi numeri paşii; nu pândeşti Tu păcatul meu?

17. Fărădelegea mea este pecetluită într-un sac şi adaugi la nelegiuirea mea.

18. Dar un munte care se prăbuşeşte se preface în pulbere şi stânca se mută din locul ei;

19. apele rod pietrele, şuvoaiele lor spală ţărâna pământului; şi Tu faci să piară speranţa omului.

20. Îl învingi pentru totdeauna şi se duce; îi schimbi faţa şi-i dai drumul.

21. Fiii săi ajung în onoare şi el nu ştie; sau sunt înjosiţi şi el nu vede aceasta.

22. Carnea lui suferă numai pentru el însuşi şi sufletul lui jeleşte numai pentru sine“.