Detaliile cărții

Iosua 3

Trecerea Iordanului.

1. Şi Iosua s-a sculat dis-de-dimineaţă; şi au plecat din Sitim şi au venit la Iordan, el şi toţi fiii lui Israel, şi au poposit acolo înainte de a trece.

2. Şi a fost aşa: după trei zile, dregătorii au trecut prin tabără

3. şi au poruncit poporului, zicând: „Când veţi vedea chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru şi pe preoţii leviţi purtându-l, atunci să plecaţi din locurile voastre şi să mergeţi după el –

4. totuşi să fie o depărtare între voi şi el, cam de două mii de coţi, după măsură; să nu vă apropiaţi de el – ca să cunoaşteţi calea pe care veţi merge, pentru că n-aţi mai trecut pe această cale până acum“.

5. Şi Iosua a zis poporului: „Sfinţiţi-vă, pentru că mâine Domnul va face minuni în mijlocul vostru“.

6. Şi Iosua a vorbit preoţilor, zicând: „Ridicaţi chivotul legământului şi treceţi înaintea poporului“. Şi au ridicat chivotul legământului şi au trecut înaintea poporului.

7. Şi Domnul i-a zis lui Iosua: „Astăzi voi începe să te înalţ în ochii întregului Israel, ca să ştie că, aşa cum am fost cu Moise, tot aşa voi fi şi cu tine.

8. Şi să porunceşti preoţilor care poartă chivotul legământului, zicând: «Când veţi veni la marginea apelor Iordanului, să vă opriţi în Iordan»“.

9. Şi Iosua a spus fiilor lui Israel: „Apropiaţi-vă aici şi ascultaţi cuvintele Domnului Dumnezeului vostru“.

10. Şi Iosua a zis: „Prin aceasta veţi cunoaşte că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru şi va alunga dinaintea voastră pe canaaniţi şi pe hetiţi şi pe heviţi şi pe fereziţi şi pe ghirgasiţi şi pe amoriţi şi pe iebusiţi.

11. Iată, chivotul legământului Domnului întregului pământ trece înaintea voastră în Iordan.

12. Şi acum luaţi-vă doisprezece bărbaţi din seminţiile lui Israel, un bărbat de fiecare seminţie.

13. Şi va fi aşa: când tălpile picioarelor preoţilor care poartă chivotul Domnului, Domnul întregului pământ, se vor odihni în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica: apele care vin de sus vor sta grămadă“.

14. Şi a fost aşa: când poporul a plecat din corturile sale ca să treacă Iordanul, preoţii care purtau chivotul legământului erau înaintea poporului.

15. Şi, când cei care purtau chivotul au ajuns la Iordan şi picioarele preoţilor care purtau chivotul s-au afundat în marginea apei (şi Iordanul se revarsă peste malurile sale în toate zilele secerişului),

16. apele care veneau de sus au stat şi s-au ridicat grămadă, foarte departe, la Adam, cetatea care este lângă Ţartan; şi cele care coborau către marea câmpiei, Marea Sărată, s-au scurs de tot. Şi poporul a trecut în dreptul Ierihonului.

17. Şi preoţii care purtau chivotul legământului Domnului au stat neclintiţi pe loc uscat, în mijlocul Iordanului. Şi tot Israelul a trecut pe uscat, până când toată naţiunea a terminat de trecut Iordanul.