Ieremia 44
Mustrarea Iudeilor în Egipt.
1. ✸ Cuvântul care a fost către Ieremia cu privire la toţi iudeii care locuiau în ţara Egiptului, care locuiau la Migdol şi la Tahpanes şi la Nof şi în ţara Patros,
2. zicând: Aşa zice Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Aţi văzut tot răul pe care l-am adus asupra Ierusalimului şi asupra tuturor cetăţilor lui Iuda; şi, iată, ele sunt în ziua aceasta un pustiu şi nimeni nu locuieşte în ele,
3. din cauza răutăţii lor pe care au făcut-o, întărâtându-Mă la mânie, ducându-se să ardă tămâie, ca să slujească altor dumnezei, pe care nu i-au cunoscut nici ei, nici voi, nici părinţii voştri.
4. Şi i-am trimis la voi pe toţi slujitorii Mei, profeţii, trezindu-i de dimineaţă şi trimiţându-i, zicând: «Nu faceţi lucrul acesta urâcios, pe care Eu îl urăsc!»
5. Dar ei n-au ascultat, nici nu şi-au plecat urechea, ca să se întoarcă de la răutatea lor, ca să nu ardă tămâie altor dumnezei.
6. Şi furia Mea şi mânia Mea s-au vărsat şi s-au aprins în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului şi au ajuns o ruină, o pustietate, ca în ziua aceasta“.
7. Şi acum, aşa zice Domnul Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „De ce faceţi un rău mare împotriva sufletelor voastre, ca să fie nimiciţi dintre voi, din mijlocul lui Iuda, bărbat şi femeie, copil şi prunc, ca să nu vi se lase nici o rămăşiţă,
8. întărâtându-Mă la mânie cu lucrările mâinilor voastre, arzând tămâie altor dumnezei, în ţara Egiptului, unde aţi venit să locuiţi temporar, ca să fiţi nimiciţi şi ca să ajungeţi un blestem şi o batjocură printre toate naţiunile pământului?
9. Aţi uitat răutăţile părinţilor voştri şi răutăţile împăraţilor lui Iuda şi răutăţile soţiilor lor şi răutăţile voastre şi răutăţile soţiilor voastre, pe care le-au făcut în ţara lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului?
10. Ei nu s-au smerit nici până în ziua aceasta, nici nu s-au temut, nici n-au umblat în legea Mea şi în rânduielile Mele, pe care le-am pus înaintea voastră şi înaintea părinţilor voştri“.
11. De aceea, aşa zice Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, Îmi voi întoarce faţa împotriva voastră spre rău şi ca să nimicesc pe tot Iuda.
12. Şi voi lua rămăşiţa lui Iuda care şi-a îndreptat faţa ca să meargă în ţara Egiptului, să locuiască temporar acolo; şi vor fi nimiciţi toţi; vor cădea în ţara Egiptului; vor fi nimiciţi de sabie, de foamete, de la mic până la mare; vor muri de sabie sau de foamete şi vor fi o urâciune, o groază şi un blestem şi o batjocură.
13. Şi voi pedepsi pe cei care locuiesc în ţara Egiptului, cum am pedepsit Ierusalimul, prin sabie, prin foamete şi prin ciumă.
14. Şi nimeni din rămăşiţa lui Iuda, care a intrat în ţara Egiptului ca să locuiască temporar acolo, nu va scăpa, nici nu va rămâne, ca să se întoarcă în ţara lui Iuda, unde doreşte sufletul lor să se întoarcă, să locuiască acolo; pentru că nu se vor întoarce decât cei care vor scăpa“.
15. Atunci toţi bărbaţii care ştiau că soţiile lor ardeau tămâie altor dumnezei şi toate femeile care erau de faţă, o adunare mare, şi tot poporul care locuia în ţara Egiptului, în Patros, i-au răspuns lui Ieremia,
16. zicând: „Nu te vom asculta în ce priveşte cuvântul pe care ni l-ai spus în Numele Domnului,
17. ci vom face negreşit orice cuvânt care a ieşit din gura noastră, arzând tămâie împărătesei cerurilor şi turnându-i daruri de băutură, cum am făcut noi şi părinţii noştri, împăraţii noştri şi căpeteniile noastre, în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului; şi aveam belşug de pâine şi eram bine şi n-am văzut nici o nenorocire.
18. Dar de când am încetat să ardem tămâie împărătesei cerurilor şi să-i turnăm daruri de băutură, am dus lipsă de toate şi pierim de sabie şi de foamete“.
19. „Şi când ardeam tămâie împărătesei cerurilor şi-i turnam daruri de băutură, oare fără soţii noştri îi făceam turte ca să ne închinăm ei, şi-i turnam daruri de băutură?“
20. Şi Ieremia a zis către tot poporul, către bărbaţi şi către femei şi către tot poporul care-i dăduse acest răspuns,
21. zicând: „Nu de tămâia pe care aţi ars-o în cetăţile lui Iuda şi pe străzile Ierusalimului, voi şi părinţii voştri, împăraţii voştri şi căpeteniile voastre şi poporul ţării, Şi-a amintit Domnul şi I s-a suit la inimă?
22. Şi Domnul n-a mai putut să îndure, din cauza răutăţii faptelor voastre, din cauza urâciunilor pe care le-aţi făcut; şi ţara voastră a ajuns un pustiu şi o groază şi un blestem, fără locuitori, ca în ziua aceasta.
23. Pentru că aţi ars tămâie şi pentru că aţi păcătuit împotriva Domnului şi n-aţi ascultat de glasul Domnului şi n-aţi umblat în legea Lui şi în rânduielile Lui şi în mărturiile Lui, de aceea a venit peste voi răul acesta, ca în ziua aceasta“.
24. Şi Ieremia a zis întregului popor şi tuturor femeilor: Ascultaţi cuvântul Domnului, tot Iuda, care sunteţi în ţara Egiptului!
25. Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, zicând: „Voi şi soţiile voastre aţi şi vorbit cu gura voastră şi aţi şi împlinit cu mâinile voastre, zicând: «Vom împlini negreşit promisiunile noastre pe care le-am făcut, ca să ardem tămâie împărătesei cerurilor şi să-i turnăm daruri de băutură». Vă veţi împlini negreşit promisiunile şi vă veţi ţine negreşit promisiunile“.
26. De aceea, ascultaţi cuvântul Domnului, tot Iuda, care locuiţi în ţara Egiptului: „Iată, am jurat pe Numele Meu cel mare“, zice Domnul, „că Numele Meu nu va mai fi chemat de gura nici unui om din Iuda în toată ţara Egiptului, zicând: «Viu este Domnul Dumnezeu!»
27. Iată, voi veghea asupra lor spre rău, şi nu spre bine; şi toţi bărbaţii lui Iuda care sunt în ţara Egiptului vor fi nimiciţi de sabie şi de foamete până vor pieri cu totul.
28. Şi cei care vor scăpa de sabie, puţini la număr, se vor întoarce din ţara Egiptului în ţara lui Iuda; şi toată rămăşiţa lui Iuda care a venit în ţara Egiptului ca să locuiască temporar acolo va cunoaşte al cui cuvânt se va împlini, al Meu sau al lor.
29. Şi acesta vă va fi semnul“, zice Domnul, „că vă voi pedepsi în locul acesta, ca să cunoaşteţi că negreşit cuvintele Mele vor sta împotriva voastră spre rău“.
30. Aşa zice Domnul: „Iată, îl voi da pe Faraon Hofra, împăratul Egiptului, în mâna vrăjmaşilor lui şi în mâna celor care îi caută viaţa, cum l-am dat pe Zedechia, împăratul lui Iuda, în mâna lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, vrăjmaşul său şi cel care îi căuta viaţa“.