Detaliile cărții

Ieremia 36

Cartea lui Ieremia arsă.

1. ✸ Şi a fost aşa: în anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, a fost către Ieremia cuvântul acesta de la Domnul,

2. zicând: „Ia-ţi un sul de carte şi scrie pe el toate cuvintele pe care ţi le-am spus împotriva lui Israel şi împotriva lui Iuda şi împotriva tuturor naţiunilor, din ziua când ţi-am vorbit, din zilele lui Iosia şi până în ziua aceasta.

3. Poate că va auzi casa lui Iuda tot răul pe care am de gând să i-l fac, ca să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea şi ca să le iert nelegiuirea şi păcatul“.

4. Şi Ieremia l-a chemat pe Baruc, fiul lui Neriia; şi Baruc a scris pe un sul de carte după cum spunea Ieremia, toate cuvintele Domnului, pe care El i le spusese.

5. Şi Ieremia i-a poruncit lui Baruc, zicând: „Eu sunt închis, nu pot să intru în casa Domnului;

6. dar intră tu şi citeşte de pe sulul pe care l-ai scris după cum am spus eu cuvintele Domnului, în auzul poporului, în casa Domnului, în ziua de post; şi să le citeşti şi în auzul tuturor celor din Iuda care vin din cetăţile lor.

7. Poate că cererea lor va veni înaintea Domnului şi se va întoarce fiecare de la calea lui cea rea; pentru că mare este mânia şi furia pe care a rostit-o Domnul împotriva poporului acestuia“.

8. Şi Baruc, fiul lui Neriia, a făcut după toate câte îi poruncise profetul Ieremia citind din carte cuvintele Domnului, în casa Domnului.

9. Şi a fost aşa: în anul al cincilea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, împăratul lui Iuda, în luna a noua, au anunţat un post înaintea Domnului pentru tot poporul din Ierusalim şi pentru tot poporul care venea din cetăţile lui Iuda la Ierusalim.

10. Şi Baruc a citit din carte cuvintele lui Ieremia, în casa Domnului, în camera lui Ghemaria, fiul lui Şafan, cărturarul, în curtea de sus, la intrarea Porţii celei Noi a casei Domnului, în auzul întregului popor.

11. Şi Mica, fiul lui Ghemaria, fiul lui Şafan, a auzit toate cuvintele Domnului din carte

12. şi a coborât la casa împăratului, în camera cărturarului; şi, iată, toate căpeteniile şedeau acolo: Elişama, cărturarul, şi Delaia, fiul lui Şemaia, şi Elnatan, fiul lui Acbor, şi Ghemaria, fiul lui Şafan, şi Zedechia, fiul lui Hanania, şi toate căpeteniile.

13. Şi Mica le-a spus toate cuvintele pe care le-a auzit când citea Baruc din carte în auzul poporului.

14. Şi toate căpeteniile au trimis la Baruc pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Şelemia, fiul lui Cuşi, zicând: „Ia în mâna ta sulul din care ai citit în auzul poporului şi vino!“ Şi Baruc, fiul lui Neriia, a luat sulul în mâna lui şi a venit la ei.

15. Şi ei i-au zis: „Acum şezi şi citeşte-l în auzul nostru“. Şi Baruc a citit în auzul lor.

16. Şi a fost aşa: cum au auzit ei toate cuvintele, s-au uitat înspăimântaţi unul la altul şi i-au zis lui Baruc: „Vom spune, desigur, împăratului toate cuvintele acestea“.

17. Şi l-au întrebat pe Baruc, zicând: „Spune-ne acum: Cum ai scris toate cuvintele acestea după cum spunea el?“

18. Atunci Baruc le-a zis: „El îmi spunea cu gura lui toate cuvintele acestea şi eu scriam cu cerneală în carte“.

19. Şi căpeteniile i-au zis lui Baruc: „Mergi, ascunde-te, tu şi Ieremia, şi să nu ştie nimeni unde sunteţi“.

20. Şi au intrat la împărat, în curte, dar au lăsat sulul în camera lui Elişama, cărturarul; şi au spus toate cuvintele în auzul împăratului.

21. Şi împăratul l-a trimis pe Iehudi să ia sulul şi l-a luat din camera lui Elişama, cărturarul. Şi Iehudi l-a citit în auzul împăratului şi în auzul tuturor căpeteniilor care stăteau lângă împărat.

22. Şi împăratul stătea în casa de iarnă, în luna a noua; şi era un vas cu cărbuni aprinşi, arzând înaintea lui.

23. Şi a fost aşa: când Iehudi citea trei sau patru foi, împăratul le tăia cu cuţitul cărturarului şi le arunca în focul care era în vas, până când a fost mistuit tot sulul în focul care era în vas.

24. Şi nu s-au înspăimântat, nici nu şi-au sfâşiat hainele, nici împăratul, nici vreunul dintre slujitorii lui, care auziseră toate cuvintele acestea.

25. Totuşi şi Elnatan şi Delaia şi Ghemaria se rugaseră de împărat ca să nu ardă sulul, dar el nu i-a ascultat.

26. Şi împăratul a poruncit lui Ierahmeel, fiul lui Hamelec, şi lui Seraia, fiul lui Azriel, şi lui Şelemia, fiul lui Abdeel, să-l prindă pe cărturarul Baruc şi pe profetul Ieremia; dar Domnul i-a ascuns.

27. Şi cuvântul Domnului a fost către Ieremia, după ce împăratul a ars sulul şi cuvintele pe care le scrisese Baruc după cum spunea Ieremia,

28. zicând: „Ia-ţi din nou un alt sul şi scrie pe el toate cuvintele dintâi, care au fost pe sulul dintâi pe care l-a ars Ioiachim, împăratul lui Iuda.

29. Şi să-i spui lui Ioiachim, împăratul lui Iuda: Aşa zice Domnul: «Tu ai ars sulul acela, zicând: De ce ai scris pe el, zicând: împăratul Babilonului va veni negreşit şi va distruge ţara aceasta şi va nimici din ea pe om şi pe animal?»

30. De aceea, aşa zice Domnul despre Ioiachim, împăratul lui Iuda: «Nu va avea pe nimeni care să şadă pe tronul lui David; şi trupul lui mort va fi aruncat afară, ziua la căldură şi noaptea la frig.

31. Şi-l voi pedepsi pe el şi sămânţa lui şi pe slujitorii lui pentru nelegiuirea lor; şi voi aduce asupra lor şi asupra locuitorilor Ierusalimului şi asupra bărbaţilor lui Iuda tot răul pe care l-am rostit împotriva lor; şi ei n-au ascultat»“.

32. Şi Ieremia a luat un alt sul şi i l-a dat lui Baruc fiul lui Neriia, cărturarul, şi el a scris pe el, după cum spunea Ieremia, toate cuvintele cărţii pe care Ioiachim, împăratul lui Iuda, o arsese în foc; şi s-au mai adăugat la ele multe cuvinte asemenea lor.