Hagai 2
Slava celui de al doilea Templu.
1. ✸ În luna a şaptea, în ziua a douăzeci şi una a lunii, cuvântul Domnului a fost prin profetul Hagai,
2. zicând: „Vorbeşte acum lui Zorobabel, fiul lui Şealtiel, guvernatorul lui Iuda, şi lui Iosua, fiul lui Ioţadac, marele preot, şi rămăşiţei poporului,
3. zicând: „Cine a rămas între voi dintre cei care au văzut casa aceasta în gloria ei dintâi? Şi cum o vedeţi acum? Nu este ea ca nimic în ochii voştri?
4. Dar acum, fii tare, Zorobabel!“, zice Domnul. „Şi fii tare, Iosua, fiu al lui Ioţadac, marele preot! Şi fiţi tari, voi, tot poporul ţării“, zice Domnul, „şi lucraţi, pentru că Eu sunt cu voi!“, zice Domnul oştirilor.
5. „Cuvântul prin care am făcut legământ cu voi când aţi ieşit din Egipt şi Duhul Meu rămân în mijlocul vostru; nu vă temeţi!“
6. Pentru că aşa zice Domnul oştirilor: „Încă o dată – este puţin timp – şi voi clătina cerurile şi pământul şi marea şi uscatul.
7. Şi voi clătina toate naţiunile şi dorinţa tuturor naţiunilor va veni; şi voi umple casa aceasta cu glorie“, zice Domnul oştirilor.
8. „Al Meu este argintul şi al Meu este aurul“, zice Domnul oştirilor.
9. „Gloria de la urmă a casei acesteia va fi mai mare decât cea dintâi“, zice Domnul oştirilor; „şi în locul acesta voi da pace“, zice Domnul oştirilor.
Binecuvântarea făgăduită.
10. În ziua a douăzeci şi patra a lunii a noua, în anul al doilea al lui Darius, cuvântul Domnului a fost prin profetul Hagai,
11. zicând: Aşa zice Domnul oştirilor: „Întreabă acum pe preoţi despre lege,
12. zicând: «Dacă cineva poartă carne sfântă în poala hainei lui şi atinge cu poala sa pâine, sau mâncare gătită, sau vin, sau untdelemn, sau orice hrană, va deveni aceasta sfântă?»“Şi preoţii au răspuns şi au zis: „Nu“.
13. Şi Hagai a zis: „Dacă cineva care este necurat printr-un trup mort atinge vreuna din acestea, va deveni aceasta necurată?“ Şi preoţii au răspuns şi au zis: „Va fi necurată“.
14. Atunci Hagai a răspuns şi a zis: „Aşa este poporul acesta şi aşa este naţiunea aceasta înaintea Mea“, zice Domnul, „şi aşa este orice lucrare a mâinilor lor; şi ceea ce ei aduc acolo este necurat!
15. Şi acum, vă rog, luaţi aminte, din ziua aceasta şi de acum încolo, înainte de a se pune piatră pe piatră în templul Domnului,
16. înainte de a fi acele zile, când unul venea la o grămadă de douăzeci de măsuri şi acolo erau doar zece; când unul venea la teasc ca să scoată cincizeci de măsuri şi acolo erau doar douăzeci.
17. V-am lovit cu tăciune în grâu şi cu mană şi cu grindină în toată lucrarea mâinilor voastre; şi nu v-aţi întors la Mine“, zice Domnul.
18. „Luaţi aminte, vă rog, din ziua aceasta şi de acum încolo, din a douăzeci şi patra zi a lunii a noua, din ziua când s-a pus temelia templului Domnului, luaţi aminte!
19. Este sămânţa încă în grânar? Da, viţa şi smochinul şi rodiul şi măslinul n-au dat rod: din ziua aceasta vă voi binecuvânta“.
Nimicirea vrăjmaşilor şi înălţarea lui Zorobabel.
20. Şi cuvântul Domnului a fost a doua oară către Hagai, în a douăzeci şi patra zi a lunii,
21. zicând: „Vorbeşte lui Zorobabel, guvernatorul lui Iuda, zicând: «Voi clătina cerurile şi pământul;
22. şi voi răsturna tronul împărăţiilor şi voi sfărâma puterea împărăţiilor naţiunilor şi voi răsturna carele şi pe călăreţii lor; şi caii şi călăreţii lor se vor prăbuşi, fiecare prin sabia fratelui său.
23. În ziua aceea», zice Domnul oştirilor, «te voi lua, Zorobabel, slujitorul Meu, fiu al lui Şealtiel», zice Domnul, «şi te voi face ca o pecete; pentru că Eu te-am ales»“, zice Domnul oştirilor.