Geneza 2

Ziua de odihnă.

1. Şi cerurile şi pământul şi toată oştirea lor au fost terminate.

2. Şi, în ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a terminat lucrarea pe care o făcuse; şi, în ziua a şaptea, S-a odihnit de toată lucrarea Sa pe care o făcuse.

3. Şi Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea S-a odihnit de toată lucrarea Sa, pe care a creat-o Dumnezeu, făcând-o.

Facerea omului.

4. Acestea sunt originile cerurilor şi ale pământului, când au fost create,

5. în ziua când Domnul Dumnezeu a făcut pământ şi ceruri şi orice arbust al câmpului, înainte de a fi pe pământ, şi orice iarbă a câmpului înainte de a fi încolţit; pentru că Domnul Dumnezeu nu făcuse încă să plouă pe pământ şi nu era om ca să lucreze pământul.

6. Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată suprafaţa pământului.

7. Şi Domnul Dumnezeu l-a întocmit pe om din ţărâna pământului şi i-a suflat în nări suflarea de viaţă; şi omul a devenit un suflet viu.

Raiul.

8. Şi Domnul Dumnezeu a plantat o grădină în Eden, spre răsărit, şi acolo a pus pe omul pe care-l întocmise.

9. Şi, din pământ, Domnul Dumnezeu a făcut să crească tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mâncat şi pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.

10. Şi un râu ieşea din Eden ca să ude grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.

11. Numele unuia este Pison: el înconjoară toată ţara Havila, unde este aur.

12. Şi aurul din ţara aceea este bun; acolo este bedelium şi piatră de onix.

13. Şi numele râului al doilea este Ghihon: el înconjoară toată ţara lui Cuş.

14. Şi numele râului al treilea este Hidechel: el curge înainte, spre Asiria. Şi al patrulea râu este Eufratul.

15. Şi Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a pus în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.

16. Şi Domnul Dumnezeu a poruncit omului, zicând: „Din orice pom din grădină poţi să mănânci în voie.

17. Dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, pentru că, în ziua când vei mânca din el, vei muri negreşit“.

Facerea femeii.

18. Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit“.

19. Şi Domnul Dumnezeu întocmise din pământ toate animalele câmpului şi toate păsările cerurilor şi le-a adus la om, ca să vadă cum le va numi. Şi oricum numea omul fiecare vietate, aşa îi era numele.

20. Şi omul a dat nume tuturor vitelor şi păsărilor cerurilor şi tuturor vieţuitoarelor câmpului; dar pentru om nu s-a găsit nici un ajutor potrivit.

21. Şi Domnul Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc peste om; şi el a adormit. Şi a luat una din coastele lui şi a închis carnea la loc.

22. Şi din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.

23. Şi omul a zis: „Aceasta este acum os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din bărbat“.

24. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de soţia sa şi vor fi un singur trup.

Ispitirea femeii.