Detaliile cărții

Galateni 2

Încuviinţarea apostolilor.

1. Apoi, după paisprezece ani, m-am suit din nou la Ierusalim cu Barnaba, luându-l cu mine şi pe Tit.

2. Şi m-am suit potrivit unei descoperiri şi le-am prezentat Evanghelia pe care o predic printre naţiuni, dar în special celor mai de seamă, ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar;

3. (dar nici Tit, care era împreună cu mine, fiind grec, n-a fost obligat să se circumcidă)

4. şi aceasta din cauza fraţilor falşi introduşi pe ascuns, care veniseră pe furiş să iscodească libertatea noastră pe care o avem în Hristos Isus, ca să ne aducă în robie,

5. cărora nici măcar pentru un ceas nu le-am cedat prin supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână cu voi.

6. Dar de la cei care erau consideraţi ca fiind ceva (orice ar fi putut fi ei, pentru mine nu este deosebire: Dumnezeu nu are în vedere faţa omului), mie sigur cei consideraţi a fi ceva nu mi-au comunicat nimic în plus;

7. ci, dimpotrivă, după ce au văzut că mie mi-a fost încredinţată Evanghelia necircumciziei, după cum lui Petru cea a circumciziei

8. (pentru că Cel care a lucrat în Petru pentru apostolia circumciziei a lucrat şi în mine faţă de naţiuni)

9. şi după ce au cunoscut harul care mi-a fost dat mie, Iacov şi Chifa şi Ioan, cei consideraţi a fi stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă a comuniunii, ca noi să mergem la naţiuni, iar ei la circumcizie;

10. numai să ne amintim de săraci, ceea ce m-am şi străduit să fac.

Pavel înfruntă pe Petru.

11. Dar, când a venit Chifa la Antiohia, m-am opus lui pe faţă, pentru că era de condamnat.

12. Pentru că, mai înainte de a veni unii de la Iacov, el mânca împreună cu naţiunile; dar, când au venit aceştia, el se retrăgea şi se separa, temându-se de cei din circumcizie.

13. Şi împreună cu el s-au prefăcut şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras de prefăcătoria lor.

14. Iar când am văzut că ei nu umblă drept, după adevărul Evangheliei, i-am spus lui Chifa înaintea tuturor: „Dacă tu, iudeu fiind, trăieşti ca naţiunile şi nu ca iudeii, de ce obligi naţiunile să se iudaizeze?“

15. Noi, din fire, suntem iudei, şi nu păcătoşi dintre naţiuni,

16. dar, ştiind că omul nu este îndreptăţit din faptele legii, ci prin credinţa în Isus Hristos, am crezut şi noi în Hristos Isus, ca să fim îndreptăţiţi din credinţa în Hristos, şi nu din faptele legii; pentru că din faptele legii nimeni nu va fi îndreptăţit.

17. Dacă însă, căutând să fim îndreptăţiţi în Hristos, am fost găsiţi şi noi înşine păcătoşi, este oare Hristos slujitor al păcatului? Nicidecum!

18. Pentru că, dacă zidesc din nou ceea ce am dărâmat, mă dovedesc pe mine însumi călcător de lege.

19. Pentru că eu, prin lege, am murit faţă de lege, ca să trăiesc pentru Dumnezeu.

20. Am fost răstignit cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine; şi ceea ce trăiesc acum în carne, trăiesc prin credinţă, aceea în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.

21. Nu resping harul lui Dumnezeu; pentru că, dacă dreptatea este prin lege, atunci degeaba a murit Hristos.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: