Ezechiel 40
Vedenia noului Ierusalim.
1. ✸ În al douăzeci şi cincilea an al deportării noastre, la începutul anului, în a zecea zi a lunii, în anul al paisprezecelea după ce a fost lovită cetatea, tocmai în ziua aceea mâna Domnului a fost peste mine şi m-a dus acolo.
2. În viziuni ale lui Dumnezeu m-a adus în ţara lui Israel şi m-a aşezat pe un munte foarte înalt; şi pe el era ceva asemenea construcţiei unei cetăţi, spre sud.
3. Şi m-a dus acolo; şi, iată, acolo era un om a cărui înfăţişare era ca înfăţişarea aramei. Şi în mâna lui era o sfoară de in şi o trestie de măsurat; şi el stătea la poartă.
4. Şi omul acela mi-a zis: „Fiu al omului, priveşte cu ochii tăi şi ascultă cu urechile tale şi îndreaptă-ţi inima spre tot ce-ţi voi arăta. Pentru că ai fost adus aici ca să ţi le arăt. Fă cunoscut casei lui Israel tot ce vezi“.
5. Şi, iată, era un zid pe dinafara casei de jur-împrejur; şi în mâna omului era o trestie de măsurat de şase coţi, fiecare cot de un cot şi un lat de palmă. Şi a măsurat grosimea construcţiei: o trestie; şi înălţimea: o trestie.
6. Şi a venit la poarta care priveşte spre răsărit şi s-a suit pe treptele ei; şi a măsurat pragul porţii, o trestie în lăţime; şi pragul celălalt, o trestie în lăţime.
7. Şi fiecare încăpere era lungă de o trestie şi lată de o trestie; şi între încăperi erau cinci coţi; şi pragul porţii de lângă pridvorul porţii dinăuntru era de o trestie.
8. Şi a măsurat pridvorul porţii dinăuntru, o trestie.
9. Şi a măsurat pridvorul porţii: opt coţi; şi stâlpii ei, doi coţi; şi pridvorul porţii era spre interior.
10. Şi încăperile porţii dinspre răsărit erau trei de o parte şi trei de cealaltă parte; toate trei erau de aceeaşi măsură; şi stâlpii de o parte şi de alta aveau aceeaşi măsură.
11. Şi a măsurat lăţimea intrării porţii, zece coţi; lungimea porţii, treisprezece coţi.
12. Şi înaintea încăperilor era o deschizătură de un cot, şi de cealaltă parte o deschizătură de un cot; şi fiecare încăpere era de şase coţi de o parte şi de şase coţi de cealaltă parte.
13. Şi a măsurat poarta de la acoperişul unei încăperi până la acoperişul celeilalte; era o lăţime de douăzeci şi cinci de coţi; o intrare în dreptul altei intrări.
14. Şi a măsurat stâlpii, şaizeci de coţi, şi lângă stâlp era curtea porţii de jur-împrejur.
15. Şi dinaintea porţii de la intrare până înaintea pridvorului porţii dinăuntru erau cincizeci de coţi.
16. Şi erau ferestre îngrădite la încăperi, şi la stâlpii lor, pe dinăuntrul porţii, de jur-împrejur; şi la fel la ieşituri: şi ferestrele de jur-împrejur erau înăuntru; şi pe fiecare stâlp erau palmieri.
17. Şi m-a dus în curtea din afară; şi, iată, erau camere şi un pavaj făcut pentru curte de jur-împrejur; erau treizeci de camere pe pavaj.
18. Şi pavajul era pe laturile porţilor, de-a lungul porţilor – pavajul de jos.
19. Şi a măsurat lăţimea începând dinaintea porţii de jos până în faţa curţii interioare, pe dinafară, o sută de coţi spre răsărit şi spre nord.
20. Şi a măsurat poarta curţii din afară care priveşte spre nord, lungimea ei şi lăţimea ei.
21. Şi încăperile ei erau trei de o parte şi trei de cealaltă parte; şi stâlpii ei şi ieşiturile ei erau după măsura porţii dintâi; lungimea ei era de cincizeci de coţi şi lăţimea de douăzeci şi cinci de coţi.
22. Şi ferestrele ei şi ieşiturile ei şi palmierii ei erau după măsura porţii care priveşte spre răsărit; şi se suiau la ea pe şapte trepte; şi ieşiturile ei erau înaintea lor.
23. Şi poarta curţii interioare era în dreptul porţii dinspre nord şi dinspre răsărit; şi a măsurat de la poartă la poartă o sută de coţi.
24. Şi m-a dus spre sud; şi, iată, era o poartă spre sud; şi a măsurat stâlpii ei şi ieşiturile ei, după aceste măsuri.
25. Şi erau ferestre la ea şi la ieşiturile ei de jur-împrejur, ca celelalte ferestre; lungimea era de cincizeci de coţi şi lăţimea de douăzeci şi cinci de coţi.
26. Şi erau şapte trepte de suit la ea; şi ieşiturile ei erau înaintea lor; şi avea palmieri pe stâlpii ei, unul de o parte şi altul de cealaltă parte.
27. Şi era o poartă la curtea interioară spre sud; şi a măsurat de la poartă la poartă spre sud, o sută de coţi.
28. Şi m-a adus în curtea interioară prin poarta dinspre sud; şi a măsurat poarta dinspre sud după aceste măsuri.
29. Şi încăperile ei şi stâlpii ei şi ieşiturile ei erau după aceste măsuri; şi erau ferestre la ea şi la ieşiturile ei, de jur-împrejur: lungimea era de cincizeci de coţi şi lăţimea de douăzeci şi cinci de coţi.
30. Şi erau ieşituri de jur-împrejur, lungi de douăzeci şi cinci de coţi şi late de cinci coţi.
31. Şi ieşiturile ei erau spre curtea din afară; şi erau palmieri pe stâlpii ei; şi scara ei avea opt trepte.
32. Şi m-a adus în curtea interioară, dinspre răsărit; şi a măsurat poarta după aceste măsuri.
33. Şi încăperile ei şi stâlpii ei şi ieşiturile ei erau după aceste măsuri; şi erau ferestre la ea şi la ieşiturile ei de jur-împrejur: şi lungimea era de cincizeci de coţi şi lăţimea de douăzeci şi cinci de coţi.
34. Şi ieşiturile ei erau spre curtea din afară; şi erau palmieri pe stâlpii ei, de o parte şi de cealaltă; şi scara ei avea opt trepte.
35. Şi m-a adus la poarta dinspre nord, şi a măsurat-o după aceste măsuri:
36. încăperile ei, stâlpii ei şi ieşiturile ei; şi erau ferestre la ea de jur-împrejur; lungimea era de cincizeci de coţi şi lăţimea de douăzeci şi cinci de coţi.
37. Şi stâlpii ei erau spre curtea din afară; şi erau palmieri pe stâlpii ei de o parte şi de cealaltă; şi scara ei avea opt trepte.
38. Şi era o cameră, şi intrarea ei lângă stâlpii porţilor; acolo spălau arderea-de-tot.
39. Şi în pridvorul porţii erau două mese de o parte şi două mese de altă parte, pentru înjunghierea pe ele a arderii-de-tot şi a jertfei pentru păcat şi a jertfei pentru vină.
40. Şi pe latura din afară, la suişul spre intrarea porţii dinspre nord, erau două mese; şi pe cealaltă latură, care era la pridvorul porţii, erau două mese:
41. patru mese de o parte şi patru mese de cealaltă parte, pe latura porţii – opt mese, pe care înjunghiau;
42. şi la suiş, patru mese de piatră cioplită, lungi de un cot şi jumătate şi late de un cot şi jumătate şi înalte de un cot; pe ele puneau de asemenea uneltele cu care înjunghiau arderea-de-tot şi jertfa.
43. Şi cârligele cu doi colţi late de o palmă erau prinse de jur-împrejur pe dinăuntru; şi pe mese se punea carnea jertfei.
44. Şi în partea din afară a porţii dinăuntru erau două camere, în curtea interioară, una pe latura porţii dinspre nord şi cu faţa spre sud; alta era pe latura porţii dinspre sud, cu faţa spre nord.
45. Şi el mi-a zis: „Camera aceasta, a cărei faţă este spre sud, este pentru preoţii care păzesc cele de păzit ale casei.
46. Şi camera a cărei faţă este spre nord este pentru preoţii care păzesc cele de păzit ale altarului. Aceştia sunt fiii lui Ţadoc, dintre fiii lui Levi, care se apropie de Domnul, ca să-I slujească“.
47. Şi a măsurat curtea: lungimea de o sută de coţi şi lăţimea de o sută de coţi, pătrată; şi altarul era în faţa casei.
48. Şi m-a adus la pridvorul casei şi a măsurat stâlpul pridvorului, cinci coţi de o parte şi cinci coţi de cealaltă parte; şi lăţimea porţii, trei coţi pe o parte şi trei coţi pe cealaltă parte.
49. Lungimea pridvorului era de douăzeci de coţi şi lăţimea de unsprezece coţi; şi se suiau la el pe trepte: şi erau stâlpi lângă uşori, unul de o parte şi altul de cealaltă parte.