Detaliile cărții

Ezechiel 1

Chemarea lui Ezechiel.

1. Şi a fost aşa: în anul al treizecilea, în luna a patra, în a cincea zi a lunii, pe când eram în captivitate lângă râul Chebar, s-au deschis cerurile şi am văzut viziuni de la Dumnezeu.

2. În a cincea zi a lunii, care era în anul al cincilea al deportării împăratului Ioiachin,

3. cuvântul Domnului a fost anume către Ezechiel, preotul, fiul lui Buzi, în ţara caldeenilor, lângă râul Chebar; şi mâna Domnului a fost acolo asupra lui.

4. Şi am privit şi iată un vârtej de vânt venea de la nord, un nor mare şi un foc înlănţuindu-se; şi în jurul lui era o strălucire şi din mijlocul lui ceva asemenea aramei strălucitoare, din mijlocul focului.

5. Şi din mijlocul lui ieşea asemănarea a patru făpturi vii. Şi aceasta era înfăţişarea lor: aveau asemănare de om.

6. Şi fiecare avea patru feţe şi fiecare din ele avea patru aripi.

7. Şi picioarele lor erau picioare drepte; şi talpa picioarelor lor era ca talpa piciorului de viţel şi scânteiau ca arama strălucitoare.

8. Şi aveau mâini de om sub aripile lor la cele patru laturi ale lor; şi toate patru aveau feţele lor şi aripile lor.

9. Aripile lor se atingeau una de alta; nu se întorceau când mergeau; mergeau fiecare drept înainte.

10. Şi asemănarea feţelor lor erau feţe de om; şi toate patru aveau feţe de leu la dreapta; şi toate patru aveau feţe de bou la stânga; şi toate patru aveau feţe de vultur.

11. Şi feţele lor şi aripile lor erau despărţite sus; fiecare avea două aripi care se atingeau una de alta şi două care le acopereau trupurile.

12. Şi mergeau fiecare drept înainte; mergeau încotro trebuia duhul să meargă; nu se întorceau când mergeau.

13. Şi asemănarea făpturilor vii, înfăţişarea lor era asemenea unor cărbuni de foc aprinşi, ca înfăţişarea făcliilor; focul se suia şi cobora printre făpturile vii; şi focul strălucea şi din foc ieşeau fulgere.

14. Şi făpturile vii alergau şi se întorceau ca înfăţişarea strălucirii fulgerului.

15. Şi am văzut făpturile vii şi, iată, era o roată pe pământ lângă făpturile vii, pentru fiecare din cele patru feţe ale lor.

16. Înfăţişarea roţilor şi alcătuirea lor era asemenea crisolitului; şi toate patru aveau o singură asemănare; şi înfăţişarea lor şi alcătuirea lor erau ca şi cum ar fi o roată în mijlocul unei roţi.

17. Când mergeau, mergeau pe cele patru laturi ale lor: nu se întorceau când mergeau.

18. Iar obezile lor erau înalte şi înfricoşătoare; şi toate patru aveau obezile lor pline de ochi de jur-împrejur.

19. Şi când făpturile vii mergeau, roţile mergeau lângă ele; şi când făpturile vii se înălţau de la pământ, roţile se înălţau.

20. Oriunde trebuia duhul să meargă, ele mergeau încotro trebuia duhul să meargă; şi roţile se înălţau odată cu ele, pentru că duhul făpturilor vii era în roţi.

21. Când mergeau acelea, mergeau şi acestea; şi când stăteau acelea, stăteau şi acestea; şi când acelea se înălţau de la pământ, roţile se înălţau odată cu ele, pentru că duhul făpturilor vii era în roţi.

22. Şi deasupra capetelor făpturii vii era asemănarea unei întinderi ca cristalul, înfricoşător de privit, întinsă peste capetele lor, deasupra.

23. Şi sub această întindere, aripile lor erau drepte, una către cealaltă; fiecare avea două aripi care acopereau de partea aceasta, şi fiecare avea două care acopereau de partea aceea, trupurile lor.

24. Şi, când mergeau, am auzit vuietul aripilor lor, ca vuietul de ape mari, ca glasul Celui Atotputernic, un vuiet puternic, ca vuietul unei oştiri; când stăteau, îşi lăsau aripile în jos.

25. Şi era un glas de deasupra întinderii care era peste capetele lor; când stăteau, îşi lăsau aripile în jos.

26. Şi deasupra întinderii care era peste capetele lor era asemănarea unui tron, ca înfăţişarea unei pietre de safir; şi deasupra asemănării tronului era o asemănare, ca înfăţişarea unui om, pe el, deasupra.

27. Şi am văzut ceva asemenea aramei strălucitoare, ca înfăţişarea unui foc, înăuntrul ei, de jur-împrejur, de la înfăţişarea coapselor lui şi în sus; şi de la înfăţişarea coapselor lui şi în jos am văzut ca înfăţişarea unui foc; şi avea o strălucire de jur-împrejur.

28. Ca înfăţişarea curcubeului care este în nor într-o zi cu ploaie, aşa era înfăţişarea strălucirii de jur-împrejur.Aceasta era înfăţişarea asemănării gloriei Domnului. Şi, când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit un glas al Unuia care vorbea.