Exodul 10
Lăcustele.
1. Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Intră la Faraon; pentru că am îngreuiat inima lui şi inima slujitorilor lui, ca să fac aceste semne ale Mele în mijlocul lui
2. şi ca să istoriseşti în auzul fiului tău şi al fiului fiului tău ce am făcut Eu în Egipt şi semnele Mele pe care le-am făcut în mijlocul lui; şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul“.
3. Şi Moise şi Aaron au intrat la Faraon şi i-au zis: „Aşa zice Domnul Dumnezeul evreilor: «Până când refuzi tu să te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească!
4. Pentru că, dacă nu vei vrea să laşi pe poporul Meu să plece, iată, mâine voi aduce lăcuste în hotarele tale.
5. Şi vor acoperi faţa pământului şi pământul nu se va putea vedea; şi vor mânca rămăşiţa care a scăpat, ce v-a lăsat grindina; şi vor mânca orice copac care creşte în câmpiile voastre.
6. Şi vor umple casele tale şi casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor egiptenilor, aşa cum n-au văzut părinţii tăi, nici părinţii părinţilor tăi, din ziua când au fost pe pământ până în ziua aceasta»“. Şi s-a întors şi a ieşit de la Faraon.
7. Şi slujitorii lui Faraon i-au zis: „Până când ne va fi acesta o cursă? Lasă pe oameni să plece şi să slujească Domnului Dumnezeului lor. Încă nu ştii că Egiptul este ruinat?“
8. Şi i-au întors pe Moise şi pe Aaron la Faraon. Şi el le-a zis: „Mergeţi, slujiţi Domnului Dumnezeului vostru! Cine şi care vor merge?“
9. Şi Moise a zis: „Vom merge cu tinerii noştri şi cu bătrânii noştri, cu fiii noştri şi cu fiicele noastre; cu turmele noastre şi cu cirezile noastre vom merge, pentru că avem o sărbătoare pentru Domnul“.
10. Şi el le-a zis: „Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe pruncii voştri! Vedeţi că răul este înaintea voastră!
11. Nu aşa; mergeţi deci voi, bărbaţii, şi slujiţi Domnului, pentru că aceasta doriţi“. Şi au fost daţi afară dinaintea feţei lui Faraon.
12. Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului pentru lăcuste, ca să se suie peste ţara Egiptului şi să mănânce toată iarba ţării, tot ce a lăsat grindina“.
13. Şi Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului; şi Domnul a adus peste ţară un vânt de la răsărit, toată ziua aceea şi toată noaptea. Când a venit dimineaţa, vântul de răsărit a adus lăcustele.
14. Şi lăcustele s-au suit peste toată ţara Egiptului şi s-au aşezat în toate hotarele Egiptului, foarte apăsătoare; înainte de ele n-au fost astfel de lăcuste şi după ele nu vor fi asemenea.
15. Şi au acoperit faţa întregii ţări şi ţara s-a întunecat; şi au mâncat toată iarba pământului şi tot rodul pomilor pe care îl lăsase grindina; şi n-a rămas nici o verdeaţă pe copaci, nici în iarba câmpului, în toată ţara Egiptului.
16. Şi Faraon a chemat în grabă pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului vostru şi împotriva voastră.
17. Şi acum, te rog, iartă-mi păcatul numai de astă dată şi rugaţi-vă Domnului Dumnezeului vostru să îndepărteze de peste mine moartea aceasta!“
18. Şi a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului.
19. Şi Domnul a întors un vânt de la apus foarte puternic, care a ridicat lăcustele şi le-a cufundat în Marea Roşie. N-a rămas nici o lăcustă în toate hotarele Egiptului.
20. Şi Domnul a împietrit inima lui Faraon şi n-a lăsat pe fiii lui Israel să plece.
Întuneric de trei zile.
21. Şi Domnul i-a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre ceruri şi va fi întuneric în ţara Egiptului, astfel de întuneric că se va pipăi cu mâna“.
22. Şi Moise şi-a întins mâna spre ceruri; şi a fost întuneric gros în toată ţara Egiptului trei zile.
23. Nu se vedeau unul pe altul şi trei zile nici unul nu s-a ridicat din locul în care era. Dar pentru toţi fiii lui Israel era lumină în locuinţele lor.
24. Şi Faraon l-a chemat pe Moise şi a zis: „Mergeţi, slujiţi Domnului; numai turmele şi cirezile voastre să rămână; chiar şi pruncii voştri vor merge cu voi“.
25. Şi Moise a zis: „Tu să ne dai şi jertfe şi arderi de tot în mâinile noastre, ca să jertfim Domnului Dumnezeului nostru;
26. turmele noastre vor merge de asemenea cu noi, nici o copită nu va rămâne, pentru că din ele vom lua ca să slujim Domnului Dumnezeului nostru; şi nu ştim cu ce vom sluji Domnului până nu vom ajunge acolo“.
27. Şi Domnul a împietrit inima lui Faraon şi n-a vrut să-i lase să plece.
28. Şi Faraon i-a zis: „Pleacă de la mine; fereşte-te să-mi mai vezi faţa, pentru că în ziua când îmi vei vedea faţa vei muri“.
29. Şi Moise a zis: „Ai vorbit drept, nu-ţi voi mai vedea faţa“.