Detaliile cărții

Exodul 1

Înmulţirea Israeliţilor în Egipt.

1. Şi acestea sunt numele fiilor lui Israel care au venit în Egipt; au venit cu Iacov, fiecare cu casa lui:

2. Ruben, Simeon, Levi şi Iuda;

3. Isahar, Zabulon şi Beniamin;

4. Dan şi Neftali; Gad şi Aşer.

5. Şi toate sufletele ieşite din coapsele lui Iacov erau şaptezeci de suflete; şi Iosif era în Egipt.

6. Şi Iosif a murit, şi toţi fraţii săi şi toată generaţia aceea.

7. Şi fiii lui Israel au fost roditori şi au crescut şi s-au înmulţit şi au ajuns foarte tari; şi ţara se umpluse de ei.

Suferinţele Israeliţilor.

8. Şi peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu-l cunoscuse pe Iosif.

9. Şi el a zis poporului său: „Iată, poporul fiilor lui Israel este mai numeros şi mai tare decât noi.

10. Haideţi să ne purtăm cu înţelepciune faţă de ei, ca să nu se înmulţească şi să se întâmple ca, dacă va fi un război, să se unească şi ei cu vrăjmaşii noştri şi să lupte împotriva noastră şi să iasă afară din ţară“.

11. Şi au pus peste ei căpetenii, ca să-i asuprească prin poverile lor. Şi au construit lui Faraon cetăţi ca grânare: Pitom şi Ramses.

12. Dar, cu cât îi asupreau, cu atât se înmulţeau şi creşteau; şi s-au temut de fiii lui Israel.

13. Şi egiptenii i-au înrobit pe fiii lui Israel cu asprime.

14. Şi le-au amărât viaţa prin muncă grea la lut şi la cărămizi şi prin tot felul de munci pe câmp; toată munca lor cu care îi înrobeau era aspră.

15. Şi împăratul Egiptului a vorbit moaşelor evreice, dintre care una se numea Şifra şi cealaltă se numea Pua,

16. şi a zis: „Când moşiţi pe femeile evreice şi le vedeţi pe scaunul de naştere, dacă va fi un băiat, să-l omorâţi, iar dacă va fi o fată, să trăiască“.

17. Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut aşa cum le zisese împăratul Egiptului, ci au lăsat vii pe băieţi.

18. Şi împăratul Egiptului le-a chemat pe moaşe şi le-a zis: „Pentru ce aţi făcut lucrul acesta şi aţi lăsat vii pe băieţi?“

19. Şi moaşele i-au zis lui Faraon: „Pentru că femeile evreice nu sunt ca egiptencele, ci sunt viguroase şi au născut înainte de a veni moaşa la ele“.

20. Şi Dumnezeu a făcut bine moaşelor; şi poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte tare.

21. Şi a fost aşa: pentru că moaşele s-au temut de Dumnezeu, El le-a făcut case.

22. Şi Faraon a poruncit întregului său popor, zicând: „Pe orice băiat care se va naşte să-l aruncaţi în râu şi pe orice fată s-o lăsaţi vie“.