Evrei 12
1. De aceea şi noi, având un nor aşa de mare de martori care ne înconjoară, dând la o parte orice greutate şi păcatul care ne înfăşoară aşa de uşor, să alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte,
2. privind ţintă la Isus, Căpetenia şi Desăvârşitorul credinţei, care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, dispreţuind ruşinea, şi şade la dreapta tronului lui Dumnezeu.
3. Gândiţi-vă bine dar la Cel care a răbdat de la păcătoşi aşa mare împotrivire faţă de Sine, ca să nu obosiţi, descurajându-vă în sufletele voastre.
4. Voi nu v-aţi împotrivit încă până la sânge, luptând împotriva păcatului.
5. Şi aţi uitat de tot îndemnul care vă vorbeşte ca unor fii: „Fiul meu, nu dispreţui disciplinarea Domnului, nici nu te descuraja când eşti mustrat de El;
6. pentru că Domnul îl disciplinează pe acela pe care-l iubeşte şi biciuieşte pe orice fiu pe care-l primeşte“.
7. Răbdaţi disciplinarea, Dumnezeu Se poartă cu voi ca faţă de nişte fii; deoarece, care este fiul pe care nu-l disciplinează tatăl?
8. Dar, dacă sunteţi fără disciplinare, de care toţi au avut parte, atunci sunteţi nelegitimi, şi nu fii.
9. Mai mult, am avut pe părinţii noştri după carne ca să ne disciplineze, şi i-am respectat; să nu ne supunem cu mult mai mult Tatălui duhurilor şi să trăim?
10. Pentru că, în adevăr, ei ne disciplinau pentru puţine zile, după cum li se părea bine; dar El, pentru folosul nostru, ca să luăm parte la sfinţenia Lui.
11. Dar orice disciplinare, pentru acum, nu pare a fi de bucurie, ci de întristare; dar după aceea le dă celor deprinşi prin ea rodul dătător de pace al dreptăţii.
12. De aceea, ridicaţi mâinile obosite şi genunchii slăbiţi
13. şi faceţi cărări drepte pentru picioarele voastre, încât ceea ce este şchiop să nu se abată, ci mai degrabă să fie vindecat.
14. Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu-L va vedea pe Domnul,
15. veghind, ca să nu ducă vreunul lipsă de harul lui Dumnezeu, ca nu cumva vreo rădăcină de amărăciune, încolţind, să vă tulbure şi mulţi să fie întinaţi de ea;
16. ca să nu fie vreun curvar sau vreun lumesc, ca Esau, care, pentru o singură mâncare, şi-a vândut dreptul de întâi-născut;
17. pentru că ştiţi că şi după aceea, dorind să moştenească binecuvântarea, a fost respins (pentru că nu a găsit loc pentru pocăinţă), deşi o căuta stăruitor, cu lacrimi.
18. Pentru că voi nu v-aţi apropiat de un munte care se poate atinge şi care este aprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună,
19. nici de sunetul trâmbiţei, nici de glasul cuvintelor, pe care cei care l-au auzit au cerut să nu li se mai adauge un cuvânt
20. (pentru că nu puteau suporta ce li se poruncise: „Chiar un animal, dacă va atinge muntele, va fi ucis cu pietre“;
21. şi aşa de înfricoşătoare era priveliştea, încât Moise a spus: „Sunt îngrozit şi tremur!“),
22. ci v-aţi apropiat de muntele Sion; şi de cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc; şi de zecile de mii de îngeri, o strângere în sărbătoare;
23. şi de Adunarea celor întâi-născuţi, înscrişi în ceruri; şi de Dumnezeu, Judecătorul tuturor; şi de duhurile celor drepţi, făcuţi desăvârşiţi;
24. şi de Isus, Mijlocitorul unui nou legământ; şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât Abel.
25. Luaţi seama să nu Îl respingeţi pe Cel care vorbeşte! Pentru că, dacă n-au scăpat aceia care L-au respins pe Cel care rostea cuvinte divine pe pământ, cu atât mai mult noi, care ne abatem de la Cel din ceruri,
26. al cărui glas a clătinat atunci pământul, iar acum a promis, spunând: „Încă o dată voi clătina nu numai pământul, ci şi cerul“.
27. Iar acest „încă o dată“ arată înlăturarea celor clătinate, ca fiind făcute, ca să rămână cele neclătinate.
28. De aceea, primind o împărăţie neclintită, să avem har, prin care să slujim plăcut lui Dumnezeu, cu respect şi cu teamă evlavioasă.