Detaliile cărții

Deuteronomul 14

Oprirea crestăturilor. Dobitoacele curate şi necurate.

1. Voi sunteţi fii ai Domnului Dumnezeului vostru: să nu vă faceţi tăieturi şi să nu vă radeţi între ochi pentru un mort.

2. Pentru că tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău şi pe tine te-a ales ca să-I fii popor deosebit între toate popoarele care sunt pe faţa pământului.

3. Să nu mănânci nici o urâciune.

4. Acestea sunt animalele pe care le veţi mânca: boul, oaia şi capra,

5. cerbul şi căprioara şi bivolul şi zimbrul şi capra neagră şi capra sălbatică şi girafa.

6. Şi dintre animale, orice animal care are copita despicată şi piciorul complet despărţit în două copite şi care rumegă, pe acestea să le mâncaţi.

7. Din cele care rumegă şi din cele care au copita despicată şi despărţită, numai pe acestea să nu le mâncaţi: cămila şi arnebetul şi şafanul, pentru că rumegă, dar n-au copita despicată: să vă fie necurate;

8. şi porcul să vă fie necurat, pentru că are copita despicată, dar nu rumegă; să nu mâncaţi din carnea lor şi să nu vă atingeţi de trupul lor mort.

9. Dintre toate câte sunt în ape, pe acestea să le mâncaţi: să mâncaţi tot ce are aripioare şi solzi.

10. Dar să nu mâncaţi tot ce nu are aripioare şi solzi; să vă fie necurate.

11. Puteţi să mâncaţi orice pasăre curată.

12. Iar acestea sunt cele din care să nu mâncaţi: vulturul şi uliul şi vulturul de mare;

13. şi şorecarul şi şoimul şi gaia, după felul lor;

14. şi orice corb, după felul său;

15. şi struţul şi bufniţa şi pescăruşul şi coroiul, după felul lor;

16. şi huhurezul şi ibisul şi lebăda;

17. şi pelicanul şi vulturul hoitar şi eretele;

18. şi barza şi corbul de mare, după felul lor, şi pupăza şi liliacul.

19. Şi orice târâtoare înaripată să vă fie necurată; să nu se mănânce.

20. Puteţi să mâncaţi orice zburătoare curată.

21. Să nu mâncaţi din nici un trup mort; să-l dai străinului care este înăuntrul porţilor tale ca să-l mănânce sau să-l vinzi străinului; pentru că tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău. Să nu fierbi un ied în laptele mamei sale.

Zeciuielile.

22. Să dai zeciuială negreşit din tot venitul seminţei tale care iese din ogorul tău, an de an.

23. Şi să mănânci înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege El, ca să facă să locuiască acolo Numele Său: zeciuiala din grâul tău, din mustul tău şi din untdelemnul tău, şi întâii-născuţi din cirezile tale şi din turmele tale, ca să înveţi să te temi de Domnul Dumnezeul tău în toate zilele.

24. Şi, dacă va fi prea lung drumul pentru tine, aşa că nu le poţi duce, fiindcă locul pe care Şi-l va alege Domnul Dumnezeul tău ca să-Şi pună Numele acolo va fi prea departe de tine când te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău,

25. atunci să le schimbi pentru bani şi banii să-i legi bine în mâna ta şi să mergi la locul pe care-l va alege Domnul Dumnezeul tău.

26. Şi să dai banii pe tot ce-ţi doreşte sufletul: pe boi sau pe oi, pe vin sau pe băutură tare sau pe orice-ţi pofteşte sufletul şi să mănânci acolo înaintea Domnului Dumnezeului tău şi să te veseleşti, tu şi casa ta.

27. Şi să nu-l părăseşti pe levitul care este înăuntrul porţilor tale, pentru că el nu are parte, nici moştenire cu tine.

28. La sfârşitul fiecăror trei ani să scoţi toate zeciuielile venitului tău din anul acela şi să le pui înăuntrul porţilor tale.

29. Şi să vină levitul – pentru că el nu are parte, nici moştenire cu tine – şi străinul şi orfanul şi văduva care sunt înăuntrul porţilor tale şi să mănânce şi să se sature; ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze în tot lucrul mâinii tale pe care-l faci.