Apocalipsa 9
1. Şi al cincilea înger a sunat din trâmbiţă: şi am văzut o stea căzută din cer pe pământ; şi i s-a dat cheia fântânii Adâncului.
2. Şi a deschis fântâna Adâncului; şi s-a ridicat fum din fântână, ca fumul unui cuptor mare; şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
3. Şi din fum au ieşit lăcuste pe pământ; şi li s-a dat putere, cum au putere scorpionii pământului;
4. şi li s-a spus să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii care nu au pecetea lui Dumnezeu pe frunţile lor:
5. şi li s-a dat să nu-i ucidă, ci să fie chinuiţi cinci luni; şi chinul lor este asemenea chinului de scorpion, când îl înţeapă pe un om.
6. Şi, în zilele acelea, oamenii vor căuta moartea şi nicidecum n-o vor găsi; şi vor dori să moară şi moartea va fugi de ei.
7. Şi înfăţişarea lăcustelor era asemenea unor cai pregătiţi pentru război; şi pe capetele lor erau ca nişte cununi asemenea aurului şi feţele lor erau ca feţele de oameni;
8. şi aveau păr, ca părul femeilor, şi dinţii lor erau ca de lei,
9. şi aveau platoşe ca platoşele de fier, şi vuietul aripilor lor era ca vuietul carelor şi a multor cai, alergând la război;
10. şi ·aveau cozi, asemenea scorpionilor, şi ace; şi puterea lor era în cozile lor, ca să-i vatăme pe oameni cinci luni.
11. Au un împărat peste ele, pe îngerul Adâncului: numele său în evreieşte este Abadon şi în greceşte are numele Apolion.
12. Întâiul vai a trecut. Iată, mai vin două vaiuri după acestea.
13. Şi al şaselea înger a sunat din trâmbiţă: şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur care este înaintea lui Dumnezeu,
14. spunând celui de-al şaselea înger care avea trâmbiţa: „Dezleagă-i pe cei patru îngeri care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!“
15. Şi cei patru îngeri, care erau pregătiţi pentru ceasul şi ziua şi luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni;
16. şi numărul oştirilor de călăreţi era de douăzeci de mii de ori câte zece mii. Am auzit numărul lor.
17. Şi astfel am văzut caii în viziune şi pe cei care şedeau pe ei: aveau platoşe de foc şi de hiacint şi de pucioasă; şi capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ·ieşeau foc şi fum şi pucioasă.
18. Prin aceste trei plăgi au fost ucişi a treia parte din oameni, de focul şi de fumul şi de pucioasa care ·ieşeau din gurile lor.
19. Pentru că puterea cailor ·era în gura lor şi în cozile lor, deoarece cozile lor erau asemenea şerpilor, având capete, şi cu ele vătămau.
20. Şi restul oamenilor, care nu au fost ucişi prin aceste plăgi, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine demonilor şi idolilor de aur, şi de argint, şi de aramă, şi de piatră, şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
21. Şi nu s-au pocăit de crimele lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de hoţiile lor.