Apocalipsa 16

1. Şi am auzit un glas puternic, din templu, spunând celor şapte îngeri: „Mergeţi şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei lui Dumnezeu!“

2. Şi cel dintâi s-a dus şi şi-a vărsat potirul pe pământ; şi o rană rea şi chinuitoare a venit peste oamenii care aveau semnul fiarei şi peste cei care se închinau chipului ei.

3. Şi al doilea şi-a vărsat potirul peste mare; şi a devenit sânge, ca de mort; şi în mare a murit orice suflare de viaţă.

4. Şi al treilea şi-a vărsat potirul peste râuri şi peste izvoarele apelor; şi au devenit sânge.

5. Şi l-am auzit pe îngerul apelor spunând: „Drept eşti Tu, care eşti şi care erai, Cel Sfânt, pentru că ai judecat astfel;

6. pentru că au vărsat sângele sfinţilor şi al profeţilor, şi Tu le-ai dat să bea sânge: vrednici sunt“.

7. Şi am auzit altarul spunând: „Da, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, adevărate şi drepte sunt judecăţile Tale!“

8. Şi al patrulea şi-a vărsat potirul pe soare; şi i s-a dat să dogorească oamenii cu foc.

9. Şi oamenii au fost dogoriţi cu arşiţă mare şi au hulit Numele lui Dumnezeu care are autoritate peste plăgile acestea şi nu s-au pocăit, ca să-I dea glorie.

10. Şi al cincilea şi-a vărsat potirul pe tronul fiarei; şi împărăţia ei s-a întunecat; şi îşi muşcau limbile de durere;

11. şi Îl huleau pe Dumnezeul cerului din cauza durerilor lor şi din cauza rănilor lor şi nu s-au pocăit de faptele lor.

12. Şi al şaselea şi-a vărsat potirul pe râul cel mare, Eufrat; şi apa lui a secat, ca să poată fi pregătită calea împăraţilor de la răsăritul soarelui.

13. Şi am văzut ieşind din gura balaurului şi din gura fiarei şi din gura falsului profet trei duhuri necurate, ca nişte broaşte;

14. pentru că sunt duhuri de demoni, care fac semne, care merg la împăraţii întregului pământ locuit, ca să-i adune pentru războiul acelei zile mari a Dumnezeului Celui Atotputernic.

15. („Iată, Eu vin ca un hoţ. Ferice de cine veghează şi îşi păzeşte hainele, ca să nu umble gol şi să i se vadă ruşinea!“)

16. Şi i-a adunat la locul numit în evreieşte Armaghedon.

17. Şi al şaptelea şi-a vărsat potirul peste văzduh; şi a ieşit un glas puternic din templul cerului, de la tron, spunând: „S-a sfârşit!“

18. Şi au fost fulgere şi glasuri şi tunete; şi a avut loc un cutremur mare, cum nu a mai fost de când sunt oamenii pe pământ, un asemenea cutremur atât de mare.

19. Şi cetatea cea mare a fost împărţită în trei părţi; şi cetăţile naţiunilor au căzut şi Babilonul cel mare a fost amintit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i dea paharul vinului furiei mâniei Sale.

20. Şi orice insulă a fugit şi munţii nu s-au mai găsit;

21. şi grindină mare cât un talant cădea din cer peste oameni; şi oamenii L-au hulit pe Dumnezeu din cauza plăgii grindinii, pentru că plaga ei ·era foarte mare.