Detaliile cărții

2 Samuel 7

David doreşte să zidească o casă lui Dumnezeu.

1. Şi a fost aşa: când a locuit împăratul în casa lui şi Domnul i-a dat odihnă de toţi vrăjmaşii lui de jur-împrejur,

2. împăratul i-a zis profetului Natan: „Vezi, eu locuiesc într-o casă de cedru, iar chivotul lui Dumnezeu locuieşte într-un cort“.

3. Şi Natan a spus împăratului: „Mergi şi fă tot ce este în inima ta, pentru că Domnul este cu tine“.

4. Şi a fost aşa: în aceeaşi noapte, cuvântul Domnului a fost către Natan, zicând:

5. „Mergi şi spune robului Meu David: «Aşa zice Domnul: «Îmi vei zidi tu o casă, ca să locuiesc în ea?

6. Pentru că Eu n-am locuit în casă din ziua în care am scos pe fiii lui Israel din Egipt până în ziua aceasta, ci am umblat într-un cort şi într-un locaş.

7. În toate locurile în care am umblat cu toţi fiii lui Israel, am spus Eu un cuvânt vreuneia din seminţiile lui Israel căreia i-am poruncit să fie păstorul poporului Meu Israel, zicând: «De ce nu Mi-aţi zidit o casă de cedru?»

8. Acum deci, aşa vei spune robului Meu David: «Aşa zice Domnul oştirilor: «Te-am luat din staul, dinapoia oilor, ca să fii conducător peste poporul Meu, peste Israel.

9. Şi oriunde ai mers, am fost cu tine şi i-am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta şi-ţi voi face un nume mare, ca numele celor mari care sunt pe pământ.

10. Şi voi rândui un loc poporului Meu Israel şi îl voi sădi, ca să locuiască într-un loc al său şi să nu mai fie tulburat; şi fiii răutăţii nu-l vor mai asupri ca înainte

11. şi ca din ziua în care am poruncit judecători peste poporul Meu Israel; şi ţi-am dat odihnă de toţi vrăjmaşii tăi. Şi Domnul îţi mai spune că îţi va face o casă.

12. Când se vor împlini zilele tale şi vei adormi cu părinţii tăi, voi ridica sămânţa ta după tine, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări împărăţia.

13. El va zidi o casă Numelui Meu şi Eu voi întări tronul împărăţiei lui pentru totdeauna.

14. Eu îi voi fi tată şi el Îmi va fi fiu. Dacă va face nelegiuire, îl voi mustra cu nuiaua omenească şi cu loviturile fiilor oamenilor.

15. Dar îndurarea Mea nu se va îndepărta de la el, cum am luat-o de la Saul, pe care l-am îndepărtat dinaintea ta.

16. Şi casa ta şi împărăţia ta vor fi întărite pentru totdeauna înaintea ta; tronul tău va fi neclintit pentru totdeauna»“.

Rugăciunea lui David.

17. Potrivit cu toate aceste cuvinte şi potrivit cu viziunea aceasta, aşa i-a vorbit Natan lui David.

18. Şi împăratul David a intrat şi a stat înaintea Domnului şi a zis: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule? Şi ce este casa mea, că m-ai adus până aici?

19. Şi încă aceasta a fost prea puţin în ochii Tăi, Doamne Dumnezeule! Şi Tu ai vorbit chiar şi de casa robului Tău pentru un viitor îndepărtat. Şi este aceasta după legea omului, Doamne Dumnezeule?

20. Şi ce să-Ţi mai spună David? Pentru că Tu cunoşti pe robul Tău, Doamne Dumnezeule!

21. Pentru cuvântul Tău şi după inima Ta ai făcut toată această măreţie, ca s-o faci cunoscut robului Tău.

22. De aceea, mare eşti Tu, Doamne Dumnezeule! Pentru că nimeni nu este ca Tine şi nu este Dumnezeu în afară de Tine, după toate câte am auzit cu urechile noastre.

23. Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel, singura naţiune de pe pământ la care Dumnezeu a venit, ca să-l răscumpere pentru a fi poporul Său şi să-Şi facă un Nume, şi ca să facă pentru ei lucruri mari şi înfricoşătoare, pentru ţara Ta, înaintea poporului Tău, pe care Ţi l-ai răscumpărat din Egipt, de la naţiuni şi de la dumnezeii lor?

24. Şi Ţi-ai întărit pe poporul Tău Israel, ca să-Ţi fie popor pentru totdeauna; şi Tu, Doamne, Te-ai făcut Dumnezeul lor.

25. Şi acum, Doamne Dumnezeule, întăreşte pentru totdeauna cuvântul pe care l-ai spus despre robul Tău şi despre casa lui şi fă cum ai zis!

26. Şi mărit să fie Numele Tău pentru totdeauna, zicând: «Domnul oştirilor este Dumnezeu peste Israel», şi casa robului Tău David să fie întărită înaintea Ta.

27. Pentru că Tu, Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, i-ai descoperit robului Tău, zicând: «Îţi voi zidi o casă»: de aceea a găsit robul Tău în inima sa să se roage către Tine rugăciunea aceasta.

28. Şi acum, Doamne Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeu şi cuvintele Tale sunt adevăr; şi Tu ai promis acest lucru bun robului Tău.

29. Şi acum, să-Ţi placă să binecuvântezi casa robului Tău, ca să fie pentru totdeauna înaintea Ta, pentru că Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit; şi casa robului Tău să fie binecuvântată cu binecuvântarea Ta pentru totdeauna“.