Detaliile cărții

2 Corinteni 12

Descoperirile lui Pavel.

1. În adevăr, nu-mi foloseşte să mă laud, pentru că voi veni la viziuni şi la descoperiri ale Domnului.

2. Ştiu un om în Hristos, care acum paisprezece ani (fie în trup, nu ştiu, fie în afara trupului, nu ştiu; Dumnezeu ştie), unul ca acesta a fost răpit chiar până la al treilea cer.

3. Şi ştiu că un asemenea om (fie în trup, fie în afara trupului, nu ştiu; Dumnezeu ştie),

4. a fost răpit în paradis şi a auzit lucruri de nespus, pe care nu-i este îngăduit omului să le vorbească.

5. Cu unul ca acesta mă voi lăuda, dar, cu mine însumi, nu mă voi lăuda decât în slăbiciunile mele.

6. Pentru că, dacă aş dori să mă laud, n-aş fi nebun, pentru că voi spune adevărul; dar mă feresc, ca să nu mă socotească cineva mai presus decât ceea ce mă vede a fi sau ceea ce aude de la mine.

7. Şi, ca să nu mă înalţ prin măreţia descoperirilor, mi s-a dat un ţepuş pentru carne, un sol al lui Satan, ca să mă pălmuiască, pentru ca să nu mă înalţ.

8. Pentru aceasta de trei ori L-am rugat pe Domnul ca să-l depărteze de la mine.

9. Şi El mi-a spus: „Harul Meu îţi este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune“. Deci foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă în slăbiciunile mele, ca să locuiască peste mine puterea lui Hristos.

10. De aceea, am plăcere în slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în persecuţii, în strâmtorări, pentru Hristos; deoarece, când sunt slab, atunci sunt puternic.

Slujba lui Pavel.

11. Am devenit nebun. Voi m-aţi constrâns; pentru că eu trebuia să fiu recomandat de voi; pentru că în nimic nu am fost în urma acelor apostoli nespus de mari, chiar dacă eu nu sunt nimic.

12. În adevăr, semnele apostolului au fost lucrate între voi în toată răbdarea, în semne şi minuni şi lucrări de putere.

13. Pentru că, în ce aţi fost mai prejos faţă de celelalte adunări, decât că eu însumi nu v-am fost povară? Iertaţi-mi nedreptatea aceasta!

14. Iată, a treia oară sunt gata să vin la voi şi nu vă voi fi povară, pentru că nu caut ale voastre, ci pe voi; pentru că nu copiii sunt datori să strângă pentru părinţi, ci părinţii pentru copii.

15. Eu, dar, foarte bucuros voi cheltui şi mă voi cheltui în totul pentru sufletele voastre, chiar dacă, iubindu-vă mai mult, sunt iubit mai puţin.

16. Fie şi aşa! Eu nu v-am împovărat, ci, fiind iscusit, v-am luat cu iscusinţă.

17. Am avut eu câştig de la voi prin vreunul dintre aceia pe care i-am trimis la voi?

18. L-am rugat pe Tit şi l-am trimis împreună cu el pe fratele: a avut Tit vreun câştig de la voi? n-am umblat noi în acelaşi duh? nu pe aceleaşi urme?

19. De mult gândiţi că ne apărăm faţă de voi; noi vorbim înaintea lui Dumnezeu, în Hristos; şi toate, preaiubiţilor, pentru zidirea voastră.

20. Pentru că mă tem ca nu cumva, venind, să vă găsesc nu aşa cum doresc, şi eu să fiu găsit de voi aşa cum nu doriţi: ca nu cumva să fie certuri, gelozii, mânii, intrigi, vorbiri de rău, insinuări, îngâmfări, tulburări;

21. ca nu cumva Dumnezeul meu să mă smerească între voi, când voi veni din nou, şi să plâng pe mulţi dintre cei care au păcătuit mai înainte şi nu s-au pocăit de necurăţia şi curvia şi destrăbălarea pe care le-au practicat.