Detaliile cărții

1 Samuel 10

Saul este uns de Samuel ca împărat.

1. Şi Samuel a luat vasul cu untdelemn şi l-a turnat pe capul lui şi l-a sărutat şi i-a zis: „Nu te-a uns Domnul conducător peste moştenirea Sa?

2. Astăzi când vei pleca de la mine, vei întâlni doi bărbaţi la mormântul Rahelei, în hotarul lui Beniamin, la Ţelţah, şi ei îţi vor spune: «S-au găsit măgăriţele pe care te-ai dus să le cauţi; şi, iată, tatăl tău şi-a luat grija de la măgăriţe şi este îngrijorat pentru voi, zicând: «Ce să fac pentru fiul meu?»

3. Şi de acolo vei merge înainte şi vei veni la stejarul din Tabor şi acolo te vor întâlni trei oameni suindu-se la Dumnezeu, la Betel, unul ducând trei iezi şi altul ducând trei turte de pâine şi altul ducând un burduf cu vin.

4. Şi te vor întreba de pace şi-ţi vor da două pâini, pe care le vei lua din mâinile lor.

5. După aceea vei veni la Ghibea-Elohim, unde este straja filistenilor. Şi va fi aşa: când vei intra acolo în cetate, vei întâlni o ceată de profeţi, coborând de pe înălţime cu liră, şi cu tamburină, şi cu fluier şi cu harfă, înaintea lor, şi ei vor profeţi.

6. Şi Duhul Domnului va veni peste tine şi vei profeţi cu ei şi te vei schimba în alt om.

7. Şi va fi aşa: când ţi se vor întâmpla aceste semne, să faci ce ţi se va părea potrivit, pentru că Dumnezeu este cu tine.

8. Şi să cobori înaintea mea la Ghilgal; şi, iată, voi coborî la tine, ca să înalţ arderi-de-tot şi să aduc jertfe de pace. Să aştepţi şapte zile, până voi veni la tine şi-ţi voi arăta ce să faci“.

9. Şi a fost aşa: pe când s-a întors ca să plece de la Samuel, Dumnezeu i-a dat altă inimă, şi toate semnele acelea s-au întâmplat în ziua aceea.

10. Şi au venit acolo, la Ghibea, şi, iată, a întâlnit o ceată de profeţi; şi Duhul lui Dumnezeu a venit peste el şi el profeţea printre ei.

11. Şi a fost aşa: cei care-l cunoscuseră mai înainte au văzut toţi că, iată, el profeţea printre profeţi; şi au zis unul altuia în popor: „Ce s-a întâmplat cu fiul lui Chis? Este şi Saul printre profeţi?“

12. Şi un om de acolo a răspuns şi a zis: „Şi cine este tatăl lor?“ De aceea a ajuns o vorbă: „Este şi Saul printre profeţi?“

13. Şi, când a terminat de profeţit, a ajuns pe înălţime.

14. Şi unchiul lui Saul i-a zis lui şi slujitorului lui: „Unde v-aţi dus?“ Şi el a zis: „Să căutăm măgăriţele; şi, când am văzut că nu erau nicăieri, ne-am dus la Samuel“.

15. Şi unchiul lui Saul a zis: „Spune-mi, te rog, ce v-a spus Samuel“.

16. Şi Saul a zis unchiului său: „Ne-a spus lămurit că măgăriţele s-au găsit“. Dar despre cuvântul împărăţiei, despre care îi vorbise Samuel, nu i-a spus.

Saul este ales împărat prin sorţi.

17. Şi Samuel a chemat poporul împreună înaintea Domnului, la Miţpa.

18. Şi a zis fiilor lui Israel: „Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: «Am scos pe Israel din Egipt şi v-am salvat din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor împărăţiilor care vă apăsau.

19. Dar voi aţi lepădat astăzi pe Dumnezeul vostru care El Însuşi vă salvează din toate relele şi strâmtorările voastre şi I-aţi spus: «Nu, ci pune un împărat peste noi!» Şi acum, înfăţişaţi-vă înaintea Domnului, după seminţiile voastre şi după miile voastre»“.

20. Şi Samuel a apropiat toate seminţiile lui Israel şi a fost aleasă seminţia lui Beniamin.

21. Şi a apropiat seminţia lui Beniamin după familiile lor şi a fost aleasă familia lui Matri; şi a fost ales Saul, fiul lui Chis. Şi l-au căutat, dar nu l-au găsit.

22. Şi din nou au întrebat pe Domnul: „A venit omul acesta aici?“ Şi Domnul a răspuns: „Iată, s-a ascuns între lucruri“.

23. Şi au alergat şi l-au luat de acolo şi, când a stat în mijlocul poporului, era mai înalt decât tot poporul, de la umăr în sus.

24. Şi Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe acela pe care l-a ales Domnul, că nu este nimeni ca el în tot poporul?“ Şi tot poporul a strigat de bucurie şi a zis: „Trăiască împăratul!“

25. Şi Samuel a spus poporului dreptul împărăţiei şi l-a scris într-o carte şi a pus-o înaintea Domnului. Şi Samuel a dat drumul întregului popor, fiecărui om, la casa lui.

26. Şi Saul s-a dus şi el acasă, la Ghibea; şi ceata acelora ale căror inimi le atinsese Dumnezeu a mers cu el.

27. Dar nişte fii ai lui Belial ziceau: „Cum ne va salva acesta?“ Şi l-au dispreţuit şi nu i-au adus nici un dar. Dar el s-a făcut că nu aude.

A PHP Error was encountered

Severity: Core Warning

Message: PHP Startup: Unable to load dynamic library 'pdo_sqlite' (tried: /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite: cannot open shared object file: No such file or directory), /usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so (/usr/lib/php/20190902/pdo_sqlite.so: undefined symbol: php_pdo_unregister_driver))

Filename: Unknown

Line Number: 0

Backtrace: