1 Imparati 21

Via lui Nabot.

1. Şi a fost aşa: după aceste lucruri, Nabot izreelitul avea o vie în Izreel, care era lângă palatul lui Ahab, împăratul Samariei.

2. Şi Ahab a vorbit lui Nabot, zicând: „Dă-mi via ta, ca să-mi fie grădină de verdeţuri, pentru că este aproape de casa mea, şi-ţi voi da pentru ea o vie mai bună decât ea sau, dacă este mai bine în ochii tăi, îţi voi da preţul ei în argint“.

3. Şi Nabot a zis lui Ahab: „Să mă ferească Domnul să-ţi dau moştenirea părinţilor mei!“

4. Şi Ahab a intrat în casă trist şi necăjit, din cauza cuvântului pe care i-l spusese Nabot izreelitul, pentru că zisese: „Nu-ţi voi da moştenirea părinţilor mei!“ Şi s-a culcat pe patul său şi şi-a întors faţa şi n-a mâncat pâine.

5. Şi Izabela, soţia sa, a venit la el şi i-a zis: „Pentru ce este trist duhul tău şi nu mănânci pâine?“

6. Şi el i-a zis: „Pentru că am vorbit lui Nabot izreelitul şi i-am zis: «Dă-mi via ta pe argint sau, dacă-ţi place, îţi voi da o vie în locul ei». Şi el a zis: «Nu-ţi voi da via mea»“.

7. Şi Izabela, soţia sa, i-a zis: „Nu împărăţeşti tu acum peste Israel? Ridică-te, mănâncă pâine şi inima să-ţi fie veselă; eu îţi voi da via lui Nabot izreelitul“.

8. Şi a scris o scrisoare în numele lui Ahab şi a pecetluit-o cu pecetea lui şi a trimis scrisoarea la bătrânii şi la căpeteniile care erau în cetatea lui, care locuiau cu Nabot.

9. Şi a scris în scrisoare, zicând: „Vestiţi un post şi puneţi-l pe Nabot în fruntea poporului;

10. şi puneţi doi oameni, fii ai lui Belial, înaintea lui şi să mărturisească împotriva lui, zicând: «Tu ai blestemat pe Dumnezeu şi pe împărat». Şi scoateţi-l şi ucideţi-l cu pietre şi să moară“.

11. Şi oamenii cetăţii lui, bătrânii şi căpeteniile care locuiau în cetatea lui, au făcut cum a trimis Izabela la ei, cum era scris în scrisoarea pe care le-o trimisese ea:

12. au vestit un post şi l-au pus pe Nabot în fruntea poporului.

13. Şi doi oameni, fii ai lui Belial, au intrat şi au stat înaintea lui; şi oamenii lui Belial au mărturisit împotriva lui, împotriva lui Nabot, în prezenţa poporului, zicând: „Nabot a hulit pe Dumnezeu şi pe împărat“. Şi l-au scos din cetate şi l-au ucis cu pietre; şi el a murit.

14. Şi au trimis la Izabela, zicând: „Nabot a fost ucis cu pietre şi a murit“.

15. Şi a fost aşa: cum a auzit Izabela că Nabot fusese ucis cu pietre şi a murit, Izabela a zis lui Ahab: „Ridică-te, stăpâneşte via lui Nabot izreelitul, care n-a vrut să ţi-o dea pe argint, pentru că Nabot nu mai trăieşte, ci a murit“.

16. Şi a fost aşa: cum a auzit Ahab că Nabot murise, Ahab s-a ridicat şi a coborât în via lui Nabot izreelitul, ca s-o stăpânească.

Vestirea pedepsei.

17. Şi cuvântul Domnului a fost către Ilie tişbitul, zicând:

18. „Ridică-te, coboară în întâmpinarea lui Ahab, împăratul lui Israel, care este în Samaria; iată, este în via lui Nabot, unde a coborât ca s-o ia în stăpânire.

19. Şi-i vei vorbi, zicând: «Aşa zice Domnul: Ai ucis şi ai şi luat în stăpânire? Şi-i vei vorbi, zicând: Aşa zice Domnul: În locul unde au lins câinii sângele lui Nabot, vor linge câinii sângele tău; da, pe al tău»“.

20. Şi Ahab a zis lui Ilie: „M-ai găsit, vrăjmaşul meu?“ Şi el a zis: „Te-am găsit, pentru că te-ai vândut ca să faci rău în ochii Domnului“.

21. „Iată, voi aduce răul peste tine şi voi mătura cu desăvârşire în urma ta şi voi nimici din Ahab pe orice suflet de parte bărbătească, şi pe cel închis, şi pe cel liber în Israel.

22. Şi voi face casa ta ca şi casa lui Ieroboam, fiul lui Nebat, ca şi casa lui Baeşa, fiul lui Ahiia, pentru mânia cu care M-ai mâniat şi ai făcut pe Israel să păcătuiască“.

23. Şi chiar despre Izabela, Domnul a vorbit, zicând: „Câinii o vor mânca pe Izabela lângă zidul de la Izreel.

24. Pe cel care va muri în cetate din Ahab, câinii îl vor mânca, şi pe cel care va muri în câmp, păsările cerurilor îl vor mânca“.

25. (Cu adevărat nu fusese nimeni ca Ahab, care s-a vândut ca să facă rău în ochii Domnului după cum îl întărâta Izabela, soţia sa.

26. Şi a lucrat foarte urât, umblând după idoli, după tot ce au făcut amoriţii pe care îi alungase Domnul dinaintea fiilor lui Israel.)

Smerirea lui Ahab.

27. Şi a fost aşa: cum a auzit Ahab cuvintele acestea, şi-a sfâşiat hainele şi şi-a pus sac pe carnea lui şi a postit şi s-a culcat în sac şi umbla încet.

28. Şi cuvântul Domnului a fost către Ilie tişbitul, zicând:

29. „Vezi cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce răul în zilele sale; în zilele fiului său voi aduce răul peste casa lui“.