Detaliile cărții

1 Imparati 19

Fuga lui Ilie în pustie.

1. Şi Ahab a istorisit Izabelei în amănunte tot ce făcuse Ilie şi cum omorâse cu sabia pe toţi profeţii.

2. Şi Izabela a trimis un sol la Ilie, zicând: „Aşa să-mi facă dumnezeii şi încă mai mult, dacă mâine, pe timpul acesta, nu voi face sufletul tău ca sufletul unuia dintre ei“.

3. Şi, când a văzut el lucrul acesta, s-a ridicat şi a plecat, ca să-şi salveze viaţa; şi a venit la Beer-Şeba, care este a lui Iuda, şi a lăsat acolo pe slujitorul său.

4. Şi a mers în pustiu cale de o zi şi a venit şi s-a aşezat sub un ienupăr şi dorea moartea sufletului său; şi a zis: „Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul, pentru că nu sunt mai bun decât părinţii mei“.

5. Şi s-a culcat şi a adormit sub ienupăr.Şi, iată, un înger l-a atins şi i-a zis: „Scoală-te, mănâncă!“

6. Şi s-a uitat şi, iată, la capul său era o azimă coaptă pe pietre fierbinţi şi un urcior cu apă. Şi a mâncat şi a băut şi s-a culcat din nou.

7. Şi îngerul Domnului s-a întors a doua oară şi l-a atins şi a zis: „Scoală-te, mănâncă! Pentru că drumul tău este foarte lung“.

8. Şi s-a sculat şi a mâncat şi a băut şi, cu puterea mâncării aceleia, a mers patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi până la Horeb, muntele lui Dumnezeu.

Dumnezeu Se arată.

9. Şi acolo a intrat în peşteră şi a poposit acolo.Şi, iată, cuvântul Domnului a fost către el şi i-a zis: „Ce faci aici, Ilie?“

10. Şi el a zis: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, pentru că fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au dărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe profeţii Tăi; şi am rămas eu singur şi caută să-mi ia viaţa“.

11. Şi El a zis: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului“.Şi, iată, Domnul a trecut şi un vânt mare şi puternic despica munţii şi sfărâma stâncile înaintea Domnului: Domnul nu era în vânt. Şi, după vânt, un cutremur de pământ: Domnul nu era în cutremurul de pământ.

12. Şi, după cutremurul de pământ, foc: Domnul nu era în foc. Şi, după foc, un glas blând, în şoaptă.

13. Şi a fost aşa: când l-a auzit Ilie, şi-a înfăşurat faţa în mantaua sa şi a ieşit şi a stat la intrarea peşterii.Şi, iată, un glas a venit către el, zicând: „Ce faci aici, Ilie?“

14. Şi el a zis: „Am fost plin de râvnă pentru Domnul Dumnezeul oştirilor, pentru că fiii lui Israel au părăsit legământul Tău, au dărâmat altarele Tale şi au ucis cu sabia pe profeţii Tăi; şi am rămas eu singur şi caută să-mi ia viaţa“.

15. Şi Domnul i-a zis: „Du-te, întoarce-te pe drumul tău, către pustiul Damascului; şi, când vei ajunge, să ungi pe Hazael împărat peste Siria.

16. Şi pe Iehu, fiul lui Nimşi, îl vei unge împărat peste Israel; şi pe Elisei, fiul lui Şafat, din Abel-Mehola, îl vei unge profet în locul tău.

17. Şi va fi aşa: pe cel care va scăpa de sabia lui Hazael îl va ucide Iehu; şi pe cel care va scăpa de sabia lui Iehu îl va ucide Elisei.

18. Şi Mi-am oprit în Israel şapte mii, toţi genunchii care nu s-au plecat înaintea lui Baal şi toate gurile care nu l-au sărutat“.

Elisei, ucenicul lui Ilie.

19. Şi el a plecat de acolo şi a găsit pe Elisei, fiul lui Şafat; şi el ara cu douăsprezece juguri înaintea lui şi el era cu al doisprezecelea. Şi Ilie a trecut pe lângă el şi şi-a aruncat mantaua peste el.

20. Şi el a lăsat boii şi a alergat după Ilie şi a zis: „Te rog, să sărut pe tatăl meu şi pe mama mea şi te voi urma“. Şi el i-a zis: „Du-te şi întoarce-te: pentru că, înţelegi ce ţi-am făcut?“

21. Şi s-a întors de la el şi a luat o pereche de boi şi i-a jertfit; şi cu uneltele boilor a fiert carnea lor şi a dat-o poporului şi ei au mâncat-o. Şi s-a ridicat şi a mers după Ilie şi i-a slujit.