Leviticul 16
Legea pentru sărbătoarea de peste an a ispăşirii.
1. Şi DOMNUL i-a vorbit lui Moise după moartea celor doi fii ai lui Aaron, când au oferit înaintea DOMNULUI şi au murit.
2. Şi DOMNUL i-a zis lui Moise: Spune-i lui Aaron, fratele tău, să nu vină tot timpul în locul sfânt dinăuntrul perdelei, care este înaintea şezământului milei de deasupra chivotului, ca să nu moară, pentru că eu voi apărea în norul de peste şezământul milei.
3. Astfel să vină Aaron în locul sfânt, cu un taur tânăr ca ofrandă pentru păcat, şi cu un berbec ca ofrandă arsă.
4. Să îmbrace tunica sfântă de in şi să aibă izmenele de in peste carnea sa şi să fie încins cu un brâu de in şi cu mitra de in să fie împodobit, acestea sunt sfintele veştminte; de aceea să îşi spele carnea în apă şi astfel să le îmbrace.
5. Şi să ia din adunarea copiilor lui Israel doi ţapi tineri dintre capre, ca ofrandă pentru păcat, şi un berbec ca ofrandă arsă.
6. Şi Aaron să aducă taurul său al ofrandei pentru păcat, care este pentru el, şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui.
7. Şi să ia cei doi ţapi şi să îi prezinte înaintea DOMNULUI la uşa tabernacolului întâlnirii.
8. Şi Aaron să arunce sorţii peste cei doi ţapi, un sorţ pentru DOMNUL şi celălalt sorţ pentru ţapul ispăşitor.
9. Şi Aaron să aducă ţapul peste care a căzut sorţul DOMNULUI şi să îl ofere ca ofrandă pentru păcat.
10. Dar ţapul peste care a căzut sorţul să fie ţap ispăşitor, să fie prezentat viu înaintea DOMNULUI, să facă ispăşire cu el şi pentru a-l lăsa să plece în pustie, ca ţap ispăşitor.
11. Şi Aaron să aducă taurul ofrandei pentru păcat, care este pentru el, şi să facă ispăşire pentru el şi pentru casa lui, şi să înjunghie taurul ofrandei pentru păcat, care este pentru el;
12. Şi să ia o tămâietoare plină cu cărbuni, arzând din focul de la altarul dinaintea DOMNULUI, şi mâinile sale pline de tămâie dulce, zdrobită mărunt, şi să le aducă înăuntrul perdelei;
13. Şi să pună tămâia peste focul dinaintea DOMNULUI, ca norul tămâiei să acopere şezământul milei, care este deasupra mărturiei, ca el să nu moară;
14. Şi să ia din sângele taurului şi să îl stropească cu degetul său peste şezământul milei înspre est; şi să stropească cu degetul său de şapte ori, din sânge, înaintea şezământului milei.
15. Apoi să înjunghie ţapul ofrandei pentru păcat, care este pentru popor, şi să aducă sângele lui înăuntrul perdelei şi să facă cu acel sânge la fel cum a făcut cu sângele taurului, şi să îl stropească peste şezământul milei şi înaintea şezământului milei;
16. Şi să facă ispăşire pentru locul sfânt, din cauza necurăţiilor copiilor lui Israel şi din cauza fărădelegilor lor în toate păcatele lor, şi astfel să facă pentru tabernacolul întâlnirii, care rămâne printre ei în mijlocul necurăţiilor lor.
17. Şi să nu fie niciun om în tabernacolul întâlnirii când intră el, pentru a face ispăşire în locul sfânt, până când iese şi până când nu a făcut ispăşire pentru el şi pentru casa sa şi pentru toată adunarea lui Israel.
18. Şi să iasă la altarul, care este înaintea DOMNULUI, şi să facă ispăşire pentru el; şi să ia din sângele taurului şi din sângele ţapului şi să îl pună pe coarnele altarului de jur împrejur.
19. Şi să stropească din sânge peste acesta cu degetul său, de şapte ori, şi să îl cureţe şi să îl sfinţească de necurăţiile copiilor lui Israel.
Ţapul pentru Azazel.
20. Şi după ce a terminat cu ispăşirea pentru locul sfânt şi pentru tabernacolul întâlnirii şi pentru altar, să aducă ţapul viu;
21. Şi Aaron să îşi pună amândouă mâinile pe capul ţapului viu şi să mărturisească peste el toate nelegiuirile copiilor lui Israel, şi toate fărădelegile lor în toate păcatele lor, punându-le pe capul ţapului şi să îl trimită să plece departe în pustie, prin mâna unui bărbat pregătit;
22. Şi ţapul să poarte pe el toate nelegiuirile lor într-un pământ nelocuit, şi să lase ţapul să plece în pustie.
23. Şi Aaron să intre în tabernacolul întâlnirii şi să dezbrace veşmintele de in, pe care le-a îmbrăcat, când a intrat în locul sfânt, şi să le lase acolo;
24. Şi să îşi spele carnea cu apă în locul sfânt şi să îşi îmbrace veşmintele şi să iasă înainte şi să aducă ofranda sa arsă şi ofranda arsă a poporului, şi să facă ispăşire pentru el şi pentru popor.
25. Şi grăsimea ofrandei pentru păcat o să ardă pe altar.
26. Şi cel ce lasă ţapul să plece, ţapul ispăşitor, să îşi spele hainele şi să îşi îmbăieze carnea în apă, şi după aceea să intre în tabără.
27. Şi taurul ca ofrandă pentru păcat şi ţapul ca ofrandă pentru păcat, al căror sânge a fost adus înăuntru pentru a se face ispăşire în locul sfânt, să fie duşi afară din tabără, iar ei să ardă în foc pielea lor şi carnea lor şi balega lor.
28. Şi cel ce le arde să îşi spele hainele şi să îşi îmbăieze carnea în apă, şi după aceea să intre în tabără.
Sărbătoarea ispăşirii.
29. Şi acesta să vă fie un statut pentru totdeauna, în luna a şaptea, în ziua a zecea a lunii, să vă chinuiţi sufletele şi să nu faceţi deloc nicio lucrare, nici cel din ţara voastră, nici străinul care locuieşte temporar printre voi;
30. Pentru că în ziua aceea preotul va face ispăşire pentru voi, pentru a vă curăţa ca să fiţi curaţi de toate păcatele voastre înaintea DOMNULUI.
31. Aceasta să vă fie un sabat al odihnei şi să vă chinuiţi sufletele, printr-un statut pentru totdeauna.
32. Şi preotul, pe care el îl va unge şi pe care îl va consacra pentru a servi în serviciul de preot în locul tatălui său, să facă ispăşirea şi să îmbrace veşmintele de in, veştmintele sfinte;
33. Şi să facă ispăşire pentru sanctuarul sfânt şi să facă ispăşire pentru tabernacolul întâlnirii şi pentru altar, şi să facă ispăşire pentru preoţi şi pentru tot poporul adunării.
34. Şi acesta să vă fie un statut veşnic, pentru a face ispăşire pentru copiii lui Israel pentru toate păcatele lor, o singură dată pe an. Iar el a făcut precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise.