Zaharia 5
1. Mi-am ridicat din nou ochii, m-am uitat şi am văzut un sul care zbura.
2. Îngerul m-a întrebat: – Ce vezi? Eu i-am răspuns: – Văd un sul care zboară. Acesta are o lungime de douăzeci de coţi şi o lăţime de zece coţi.
3. El mi-a zis: – Acesta este blestemul care porneşte pe întinderea întregii ţări, căci, aşa cum este scris pe o parte a sulului, orice hoţ va fi pedepsit, şi, aşa cum este scris pe cealaltă parte, oricine jură fals va fi pedepsit.
4. „Îl voi trimite, zice Domnul Oştirilor, să intre în casa hoţului şi în casa celui ce jură fals în Numele Meu. Va rămâne astfel în casa aceea şi o va distruge împreună cu lemnele şi cu pietrele ei.“
5. Îngerul care vorbea cu mine a înaintat şi mi-a zis: – Ridică-ţi acum ochii şi priveşte la ceea ce apare!
6. Ce este aceasta? am întrebat eu. El mi-a zis: – Ceea ce apare este o efă. Şi a adăugat: – Aceasta este fărădelegea lor în toată ţara.
7. Atunci a fost ridicat capacul de plumb şi acolo, în mijlocul efei, stătea o femeie.
8. El mi-a zis: – Aceasta este Răutatea. Apoi a împins-o înapoi în efă şi a aruncat greutatea de plumb peste gura efei.
9. Mi-am ridicat ochii, m-am uitat şi am văzut ivindu-se două femeii. Vântul le sufla în aripi, iar aripile lor erau ca aripile berzei. Ele au ridicat efa între pământ şi ceruri.
10. L-am întrebat atunci pe îngerul care vorbea cu mine: – Unde duc ele efa?
11. El mi-a răspuns: – Se duc să-i zidească o casă în ţara Şinar. Când va fi gata efa, va fi aşezată acolo, la locul ei.