Psalmii 76
Către mai marele cântăreţilor.
1. Dumnezeu este cunoscut în Iuda; mare este Numele Lui în Israel!
2. Pe când Cortul Îi este în Salem, Locuinţa Lui se află în Sion.
3. Acolo a sfărâmat săgeţile arcului, scutul şi sabia de război. Sela
4. Eşti mai măreţ, mai minunat eşti Tu decât munţii încărcaţi de vânat.
5. Prădaţi au fost vitejii: au fost cuprinşi de un somn adânc; nici unul dintre luptători n-a mai avut putere în mâini.
6. Dumnezeu al lui Iacov, la mustrarea Ta, călăreţul şi calul au adormit deopotrivă!
7. Tu eşti atât de înfricoşător! Cine poate sta înaintea Ta când eşti mânios?
8. Când ai rostit sentinţa din ceruri, pământul s-a temut şi a amuţit.
9. Da, aşa a fost, când Te-ai ridicat să judeci, Dumnezeule, şi să aduci izbăvire tuturor necăjiţilor pământului. Sela
10. Într-adevăr, mânia Ta împotriva omului lucrează spre lauda Ta, iar pe supravieţuitorii mâniei Tale îi îngrădeşti.
11. Faceţi jurăminte Domnului, Dumnezeul vostru, şi împliniţi-le! Voi toţi cei din preajma Lui, aduceţi daruri Celui de temut!
12. El taie avântul conducătorilor şi seamănă groază printre regii pământului.