Psalmii 63
Un psalm al lui David.
1. Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu! Te caut cu ardoare; îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine într-un pământ uscat, sterp şi fără apă.
2. Aşa Te privesc în Lăcaşul Tău cel sfânt ca să-Ţi văd tăria şi slava.
3. Pentru că îndurarea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele Te vor lăuda.
4. Aşadar, Te voi binecuvânta toată viaţa mea şi în Numelui Tău îmi voi ridica mâinile
5. Mă satur de Tine ca de nişte bucate grase şi miezoase, iar gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze.
6. Îmi amintesc de Tine în aşternutul meu, în timpul străjilor nopţii cuget la Tine.
7. Căci Tu eşti ajutorul meu, strig de bucurie la umbra aripilor Tale!
8. Sufletul meu este lipit de Tine, dreapta Ta mă sprijină.
9. Aceia care caută să-mi ia viaţa sunt sortiţi nimicirii: vor merge în adâncimile pământului,
10. vor fi trecuţi prin ascuţişul sabiei, vor fi prada şacalilor.
11. Regele însă se va bucura în Dumnezeu! Toţi care jură pe Numele Lui se vor lăuda, căci gura mincinoasă va fi astupată.