Luca 20

Puterea lui Isus.

1. Într-una din zile, în timp ce Isus dădea învăţătură poporului în Templu şi vestea Evanghelia, au venit conducătorii preoţilor şi cărturarii împreună cu bătrânii

2. şi L-au întrebat: – Spune-ne, cu ce autoritate faci aceste lucruri şi cine Ţi-a dat această autoritate?

3. El le-a răspuns: – Vă voi pune şi Eu o întrebare. Spuneţi-Mi:

4. botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni?

5. Ei au început să discute între ei şi să zică: „Dacă vom răspunde: «Din cer!», ne va întreba: «Atunci de ce nu l-aţi crezut?»,

6. iar dacă vom răspunde: «De la oameni!», tot poporul ne va ucide cu pietre, fiindcă este convins că Ioan a fost un profet.“

7. Aşa că I-au răspuns că nu ştiu de unde.

8. Atunci şi Isus le-a zis: – Nici Eu nu vă spun cu ce autoritate fac aceste lucruri.

Pilda vierilor.

9. Apoi a început să spună poporului următoarea pildă: „Un om a plantat o vie, a arendat-o unor viticultori şi a plecat într-o călătorie pentru o vreme îndelungată.

10. La vremea roadelor a trimis un sclav la viticultori, ca să-i dea partea cuvenită din rodul viei. Viticultorii însă l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.

11. A mai trimis un alt sclav, dar şi pe acela l-au bătut, l-au înjosit şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale.

12. A mai trimis un al treilea, dar şi pe acesta l-au rănit şi l-au aruncat afară.

13. Atunci stăpânul viei a zis: «Ce să fac? Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit; poate că pe el îl vor respecta!»

14. Dar viticultorii, când l-au văzut, şi-au zis unii altora: «Acesta este moştenitorul! Să-l omorâm pentru ca moştenirea să fie a noastră!»

15. Şi l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Aşadar, ce le va face stăpânul viei?

16. Va veni şi-i va nimici pe viticultorii aceia, iar via o va da altora.“ Când au auzit ei aceste cuvinte, au zis: „Să nu se întâmple una ca asta!“

17. Dar El i-a privit şi le-a zis: „Atunci ce înseamnă următorul pasaj unde a fost scris: «Piatra pe care au respins-o zidarii a devenit piatra din capul unghiului.»?

18. Oricine cade peste piatra aceea va fi sfărâmat în bucăţi, iar pe acela peste care cade ea, îl va zdrobi.“

19. Chiar în ceasul acela cărturarii şi conducătorii preoţilor au căutat să pună mâna pe El, dar le-a fost frică de popor; căci ei ştiau că împotriva lor spusese Isus această pildă.

Birul Cezarului.

20. Au început să-L urmărească îndeaproape şi au trimis nişte spioni, care se prefăceau că sunt oameni drepţi, ca să-L prindă cu vorba şi să-L poată da astfel pe mâna puterii şi autorităţii guvernatorului.

21. Aceştia L-au întrebat: – Învăţătorule, ştim că vorbeşti şi-i înveţi pe oameni corect, că nu eşti părtinitor, ci îi înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr.

22. Se cuvine să plătim tribut Cezarului sau nu?

23. El însă şi-a dat seama de viclenia lor şi le-a zis:

24. – Arătaţi-mi un denar! Chipul şi inscripţia de pe el, ale cui sunt? – Ale Cezarului, au răspuns ei.

25. El le-a zis: – Aşadar, daţi Cezarului ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!

26. Astfel ei n-au putut să-L prindă cu vorba în faţa poporului şi, miraţi de răspunsul Lui, au tăcut.

Despre înviere.

27. Apoi au venit la El nişte saduchei, care zic că nu există înviere, şi L-au întrebat:

28. – Învăţătorule, Moise ne-a scris că dacă fratele cuiva moare fără să aibă copii şi-i rămâne astfel doar soţia, fratele acestuia trebuie să se căsătorească cu văduva şi să-i ridice un urmaş fratelui său.

29. Erau şapte fraţi. Primul şi-a luat o soţie, dar a murit fără să aibă copii.

30. Cu al doilea s-a întâmplat la fel.

31. Al treilea s-a căsătorit şi el cu văduva şi tot aşa toţi cei şapte; şi au murit fără să aibă copii.

32. Femeia a murit ultima dintre toţi.

33. Deci, la înviere, soţia căruia dintre ei va fi femeia? Căci toţi şapte au avut-o de soţie!

34. Isus le-a răspuns: – Copiii veacului acestuia se însoară şi se mărită,

35. dar cei care vor fi consideraţi vrednici să aibă parte de veacul acela şi de învierea dintre cei morţi nici nu se vor mai însura, nici nu se vor mai mărita,

36. căci ei nu mai pot muri pentru că sunt ca îngerii şi sunt fiii lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.

37. Iar cu privire la faptul că cei morţi sunt înviaţi, însuşi Moise a făcut cunoscut acest lucru, acolo unde scrie despre tufiş, când vorbeşte despre Domnul ca fiind Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.

38. Or El nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii, căci pentru El toţi sunt vii.

39. Atunci unii dintre cărturari I-au zis: – Învăţătorule, bine ai zis!

40. Căci nu mai îndrăzneau să-I pună nici o întrebare.

Al cui fiu este Hristosul?

41. El însă i-a întrebat: – Cum de zic ei despre Cristos că este fiul lui David?

42. Căci David însuşi, în cartea Psalmilor, spune: „Domnul I-a zis Domnului meu: «Şezi la dreapta Mea,

43. până voi face din duşmanii Tăi aşternut al picioarelor Tale!»“

44. Aşadar, David Îl numeşte „Domn“; deci cum este El fiul lui?

Cărturarii mustraţi de Isus.

45. Apoi le-a vorbit ucenicilor în auzul întregului popor:

46. „Păziţi-vă de cărturari, cărora le place să umble în robe lungi şi care iubesc să fie salutaţi prin pieţe şi să li se dea scaunele de onoare în sinagogi şi locurile de onoare la mese.

47. Ei devorează casele văduvelor şi fac rugăciuni lungi de ochii lumii. Aceştia vor primi o condamnare mult mai mare.“