Psalmii 30
Un psalm.
1. Te voi înălţa, Doamne, căci m-ai ridicat şi n-ai lăsat să se bucure duşmanii mei de mine.
2. Doamne,Dumnezeul meu, când am strigat către Tine, Tu m-ai vindecat.
3. Doamne, Tu ai ridicat sufletul meu din Locuinţa Morţilor; m-ai adus la viaţă din mijlocul celor ce se coboară în groapă.
4. Cântaţi Domnului, voi credincioşii Lui, şi lăudaţi aducerea-aminte a sfinţeniei Sale!
5. Mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine o viaţă întreagă. Deşi plânsul poate înnopta cu mine, dimineaţa soseşte bucuria.
6. Când îmi mergea bine, ziceam: „Nimic nu mă va clătina vreodată!“
7. Doamne, prin bunăvoinţa Ta întărisei muntele meu, dar, când Ţi-ai ascuns faţa, m-a cuprins frica.
8. Doamne, către Tine strig, la Stăpânul caut îndurare.
9. Ce câştig este de pe urma morţii mele, atunci când mă cobor în groapă? Poate să Te laude ţărâna, poate ea să vorbească despre credincioşia Ta?
10. Ascultă-mă, Doamne, şi îndură-te de mine! Fii Tu, Doamne, ajutorul meu!
11. Mi-ai prefăcut bocetul în dans, mi-ai înlăturat sacul de jale şi m-ai încins cu veselie,
12. pentru ca să-Ţi cânt slava şi să nu fiu mut! Doamne, Dumnezeul meu, veşnic Te voi lăuda!