Psalmii 115
1. Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci Numelui Tău să-i fie adusă slava, pentru îndurarea şi credincioşia Ta!
2. Pentru ce să zică neamurile: „Unde le este Dumnezeul?“
3. Dumnezeul nostru însă este în ceruri şi face tot ce vrea.
4. Idolii lor sunt din argint şi din aur, sunt lucrarea mâinilor omeneşti.
5. Ei au gură, dar nu vorbesc, au ochi, dar nu văd,
6. au urechi, dar nu aud, au nas, dar nu pot mirosi,
7. au mâini, dar nu pot pipăi, au picioare, dar nu pot umbla cu ele, iar din gâtlej nu pot scoate nici un sunet.
8. Ca ei sunt cei care-i fac şi toţi cei care se încred în ei.
9. Israel să se încreadă în Domnul – El este ajutorul şi scutul lui!
10. Casa lui Aaron să se încreadă în Domnul – El este ajutorul şi scutul lui!
11. Cei ce se tem de Domnul să se încreadă în Domnul – El este ajutorul şi scutul lor!
12. Domnul Îşi aduce aminte de noi şi dă binecuvântare: El binecuvântează casa lui Israel, binecuvântează casa lui Aaron,
13. îi binecuvântează pe cei ce se tem de Domnul, de la cei mici până la cei mari.
14. Să vă înmulţească Domnul, pe voi şi pe fiii voştri!
15. Să fiţi binecuvântaţi de Domnul, Creatorul cerurilor şi al pământului.
16. Cerul, cerul este al Domnului, dar pământul l-a dat fiilor oamenilor.
17. Nu morţii Îi dau laudă Domnului, nici cei care s-au pogorât în tăcere,
18. ci noi Îl vom binecuvânta pe Domnul, de acum şi până în veci. Lăudaţi-L pe Domnul!