Psalmii 104

1. Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu splendoare şi măreţie!

2. Tu Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; Tu întinzi cerurile ca pe un cort,

3. şi pui grinzile odăilor lui de sus pe ape; din nori Îţi faci car, şi umbli pe aripile vântului.

4. Din vânturi Tu Îţi faci îngeri şi din flăcări de foc – slujitori.

5. Tu ai statornicit pământul pe temeliile lui, ca să nu se clatine niciodată.

6. Îl acoperiseşi cu adâncul ca şi cu o haină. Apele stăteau pe munţi,

7. dar la mustrarea Ta au fugit, la bubuitul tunetului Tău au luat-o la fugă.

8. S-au scurs de pe munţi, au coborât în văi, în locul pe care îl hotărâseşi pentru ele.

9. Le-ai pus un hotar peste care nu au voie să treacă, ca să nu se întoarcă şi să acopere pământul.

10. El face să ţâşnească izvoarele în văi şi ele curg printre munţi.

11. Toate fiarele câmpului se adapă din ele şi măgarii sălbatici îşi potolesc setea acolo.

12. Pe malul lor îşi fac cuibul păsările cerului care-şi fac auzit glasul din frunziş.

13. Din odăile de sus, El udă munţii; pământul se satură de rodul lucrărilor Tale.

14. El face să crească iarbă pentru vite şi verdeţuri pe care omul să le cultive. El face astfel să răsară hrană din pământ:

15. vinul care înveseleşte inima omului, untdelemnul care dă strălucire feţei şi hrana care întăreşte inima omului.

16. Copacii Domnului sunt bine udaţi, cedrii Libanului pe care El i-a sădit.

17. În ei îşi fac cuibul păsările; barza îşi are casa în pini.

18. Munţii cei înalţi sunt ai caprelor sălbatice, iar stâncile sunt un adăpost pentru viezurii de stâncă.

19. El a făcut luna să arate vremurile, iar soarele ştie când să apună.

20. Tu aduci întunericul şi se face noapte; atunci toate fiarele pădurii încep să mişune.

21. Puii de leu rag de foame, cerându-şi hrana de la Dumnezeu.

22. Când răsare soarele, se adună şi se culcă în cotloanele lor.

23. Atunci iese omul la lucrul lui, la munca lui, până seara.

24. Ce măreţe sunt lucrările Tale, Doamne! Toate le-ai făcut cu înţelepciune; pământul este plin de creaturile Tale.

25. Iată marea cât de încăpătoare şi de întinsă este! În ea mişună vieţuitoare fără număr, vieţuitoare mici şi mari.

26. Corăbiile o străbat, în ea se joacă leviatanul, pe care l-ai făcut Tu.

27. Toate nădăjduiesc în Tine ca să le dai hrana la vreme.

28. Tu le-o dai, ele o primesc; Îţi deschizi mâna, ele se satură de bunătăţi;

29. Îţi ascunzi faţa, ele se îngrozesc; le iei suflarea, ele mor şi se întorc în ţărână;

30. Îţi trimiţi Duhul, ele sunt plăsmuite, înnoind astfel faţa pământului.

31. Fie ca slava Domnului să dăinuiască veşnic! Domnul să se veselească de lucrările Sale,

32. El, Care atunci când priveşte pământul, acesta tremură, iar când atinge munţii, aceştia fumegă.

33. Voi cânta Domnului toată viaţa mea, voi cânta Dumnezeului meu cât voi fi!

34. Fie plăcută Domnului cugetarea mea! Eu mă voi bucura în Domnul.

35. Să piară păcătoşii de pe pământ şi cei răi să nu mai fie! Suflete al meu, binecuvântează-L pe Domnul! Lăudaţi-L pe Domnul!