Matei 8
Vindecarea unui lepros.
1. Când a coborât Isus de pe munte, mulţimile L-au urmat.
2. Şi iată că un lepros a venit la El, I s-a închinat şi I-a zis: – Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti!
3. Isus a întins mâna, l-a atins şi i-a zis: – Da, vreau. Fii curăţit! Şi imediat a fost curăţit de lepra lui.
4. Isus i-a zis: – Vezi să nu spui la nimeni, ci du-te să te arăţi preotului şi adu darul pe care l-a poruncit Moise, ca mărturie pentru ei!
Vindecarea robului unui sutaş.
5. Credinţa centurionului Când a intrat Isus în Capernaum, a venit la El un centurion care L-a rugat
6. şi I-a zis astfel: – Doamne, slujitorul meu zace paralizat în casă şi se chinuie cumplit!
7. Isus i-a zis: – Voi veni şi-l voi vindeca.
8. Dar centurionul a răspuns: – Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci spune doar un cuvânt şi slujitorul meu va fi vindecat!
9. Căci şi eu, la rândul meu, sunt un om sub autoritate şi am şi eu soldaţi în subordinea mea. Când spun unuia: „Du-te!“, el se duce, iar când spun altuia: „Vino!“, el vine. De asemenea, când spun sclavului meu: „Fă cutare lucru!“, el îl face.
10. Isus s-a mirat când l-a auzit şi le-a zis celor ce erau cu El: – Adevărat vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit pe cineva cu o credinţă aşa de mare!
11. Şi vă spun că vor veni mulţi de la răsărit şi de la apus şi se vor aşeza la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăţia Cerurilor.
12. Dar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul de afară. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor!
13. Apoi Isus i-a zis centurionului: – Du-te! Facă-ţi-se după cum ai crezut! Şi slujitorul acestuia a fost vindecat chiar în ceasul acela.
Vindecarea soacrei lui Petru şi mai multor bolnavi.
14. Isus a intrat apoi în casa lui Petru şi a văzut-o pe soacra acestuia zăcând la pat şi având febră.
15. El i-a atins mâna, şi febra a lăsat-o, iar ea s-a ridicat şi a început să-I slujească.
16. Seara, au adus la Isus mulţi demoniaci, iar El a alungat duhurile prin cuvântul Lui şi i-a vindecat pe toţi bolnavii,
17. ca să se împlinească ce a fost spus prin profetul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputinţele noastre şi a purtat bolile noastre.“
Cum să urmăm pe Isus.
18. Când a văzut Isus mulţimea din jurul Lui, le-a poruncit ucenicilor să treacă de cealaltă parte a mării.
19. Chiar atunci a venit la El un cărturar şi I-a zis: – Învăţătorule, Te voi urma oriunde vei merge!
20. Isus i-a răspuns: – Vulpile au vizuini şi păsările cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde să-Şi odihnească capul.
21. Un altul dintre ucenicii Săi I-a zis: – Doamne, dă-mi voie mai întâi să mă duc să-l înmormântez pe tatăl meu!
22. Isus i-a răspuns: – Urmează-Mă şi lasă morţii să-şi îngroape morţii!
Potolirea furtunii.
23. Apoi S-a suit în barcă, iar ucenicii Săi L-au urmat.
24. Şi iată că pe mare s-a stârnit deodată o furtună atât de puternică, încât barca a fost acoperită de valuri. Isus dormea.
25. Ucenicii au venit la El şi L-au trezit spunându-I: – Doamne, scapă-ne că pierim!
26. Însă Isus le-a zis: – De ce sunteţi atât de fricoşi, puţin credincioşilor? Apoi s-a sculat, a mustrat vânturile şi marea şi s-a făcut o linişte mare.
27. Oamenii au rămas uimiţi şi au zis: „Ce fel de Om este Acesta, de-L ascultă până şi vânturile, şi marea?“
Doi îndrăciţi sunt tămăduiţi.
28. Când a ajuns de cealaltă parte a mării, în ţinutul gadarenilor, L-au întâlnit doi demoniaci, care ieşeau din morminte. Erau atât de cumpliţi, încât nimeni nu putea să treacă pe drumul acela.
29. Şi iată că ei au început să strige: – Ce avem noi de-a face cu Tine, Fiule al lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?
30. Ceva mai departe de ei, păştea o turmă mare de porci.
31. Demonii L-au rugat: – Dacă ne scoţi afară, trimite-ne în turma aceea de porci!
32. El le-a zis: – Duceţi-vă. Ei au ieşit afară şi au intrat în porci. Şi deodată întreaga turmă s-a repezit pe râpă în jos, în apă, şi s-a înecat.
33. Porcarii au fugit, s-au dus în cetate şi au povestit totul, inclusiv ceea ce s-a întâmplat cu cei demoniaci.
34. Şi iată că toţi cei din cetate au ieşit să-L întâlnească pe Isus. Când L-au văzut, L-au rugat să plece din regiunea lor.