Matei 26
Sfătuirea împotriva lui Isus.
1. După ce a terminat de spus aceste cuvinte, Isus le-a zis ucenicilor Săi:
2. „Ştiţi că peste două zile va fi Paştele, iar Fiul Omului va fi trădat ca să fie răstignit.“
3. Atunci conducătorii preoţilor şi bătrânii poporului s-au strâns în curtea marelui preot, numit Caiafa
4. şi au uneltit să-L aresteze pe Isus prin vicleşug şi să-L omoare.
5. Însă ei ziceau: „Nu în timpul sărbătorii, ca nu cumva să se facă tulburare în popor.“
Mirul turnat pe capul lui Isus.
6. În timp ce Isus se afla în Betania, în casa lui Simon, leprosul,
7. a venit la El o femeie care avea un vas de alabastru, plin cu un parfum foarte scump. Ea a turnat parfumul pe capul lui Isus, în timp ce El stătea la masă.
8. Ucenicii însă au fost indignaţi când au văzut acest lucru şi au zis: „Pentru ce risipa aceasta?
9. Căci parfumul acesta s-ar fi putut vinde scump, iar banii să fie daţi săracilor!“
10. Isus ştia ce zic ei, aşa că le-a spus: „De ce îi cauzaţi supărare femeii? Ea a făcut un lucru frumos faţă de Mine!
11. Căci pe săraci îi aveţi întotdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi întotdeauna!
12. Când a turnat acest parfum pe trupul Meu, ea a făcut lucrul acesta ca să Mă pregătească pentru înmormântare.
13. Adevărat vă spun că oriunde va fi vestită această Evanghelie, în toată lumea, se va spune şi ce a făcut această femeie, în memoria ei.“
Vânzarea lui Isus.
14. Atunci unul din cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, s-a dus la conducătorii preoţilor
15. şi i-a întrebat: „Ce vreţi să-mi daţi ca să-L dau pe mâna voastră?“ Ei i-au plătit treizeci de arginţi.
16. De atunci, el a început să caute un prilej ca să-L dea pe mâna lor.
Descoperirea vânzătorului.
17. În prima zi a Sărbătorii Azimelor, ucenicii au venit la Isus şi L-au întrebat: – Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci mielul de Paşte?
18. El le-a răspuns: – Duceţi-vă în cetate la un anumit om şi spuneţi-i astfel: „Învăţătorul zice: «Timpul Meu este aproape; voi sărbători Paştele la tine, împreună cu ucenicii Mei!»“
19. Ucenicii au făcut aşa cum le poruncise Isus şi au pregătit Paştele.
20. Când s-a înserat, Isus S-a aşezat la masă împreună cu cei doisprezece.
21. În timp ce mâncau, Isus le-a zis: – Adevărat vă spun că unul dintre voi Mă va trăda.
22. Ei s-au întristat foarte tare şi au început să-L întrebe unul câte unul: – Nu cumva sunt eu, Doamne?
23. El le-a răspuns: – Cel ce-şi pune mâna în castron împreună cu Mine, acela Mă va trăda!
24. Da, Fiul Omului Se duce după cum este scris cu privire la El, dar vai de omul acela prin care este trădat Fiul Omului! Era mai bine pentru acel om dacă nu s-ar fi născut!
25. Iuda, trădătorul, a întrebat: – Nu cumva sunt eu acela, Rabbi? Isus i-a răspuns: – Este aşa cum spui.
Cina cea de taină.
26. În timp ce mâncau, Isus a luat o pâine şi, după ce a binecuvântat-o, a frânt-o şi le-a dat-o ucenicilor, zicând: „Luaţi, mâncaţi! Acesta este trupul Meu.“
27. Apoi a luat un pahar şi, după ce a adus mulţumiri, l-a dat ucenicilor şi a zis: „Beţi toţi din el,
28. căci acesta este sângele Meu, sângele legământului, care este vărsat pentru mulţi spre iertarea păcatelor.
29. Vă spun că de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei până în ziua aceea, când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.“
Isus înştiinţează pe ucenicii Săi.
30. După ce au cântat psalmii, s-au dus spre Muntele Măslinilor.
31. Atunci Isus le-a zis: – În noaptea aceasta toţi vă veţi poticni în Mine, pentru că este scris: „Voi lovi păstorul, şi oile turmei vor fi risipite!“
32. Dar după învierea Mea voi merge înaintea voastră în Galileea.
33. Petru I-a răspuns: – Chiar dacă toţi se vor poticni în Tine, eu nu mă voi poticni niciodată!
34. Isus i-a zis: – Adevărat îţi spun că în noaptea aceasta, înainte de cântatul cocoşului, te vei lepăda de Mine de trei ori!
35. Petru I-a răspuns: – Chiar dacă ar trebui să mor împreună cu Tine, eu tot nu mă voi lepăda de Tine! Şi toţi ucenicii au spus la fel.
Ghetsimani.
36. Atunci Isus a venit cu ei într-un loc numit Ghetsimani şi le-a zis ucenicilor: „Staţi jos aici în timp ce Eu Mă voi duce acolo să mă rog!“
37. I-a luat cu El pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei şi a început să se întristeze şi să se mâhnească.
38. Atunci le-a zis: „Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte. Rămâneţi aici şi vegheaţi împreună cu Mine!“
39. S-a depărtat puţin, a căzut cu faţa la pământ şi s-a rugat: „Tată, dacă este posibil, să fie îndepărtat de la Mine paharul acesta! Totuşi, nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu!“
40. Apoi a venit la ucenici, dar i-a găsit dormind. El i-a zis lui Petru: „Aşadar, n-aţi putut veghea împreună cu Mine nici măcar o oră?
41. Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită! Duhul într-adevăr este doritor, dar carnea este neputincioasă!“
42. S-a îndepărtat a doua oară şi s-a rugat din nou, zicând: „Tată, dacă nu se poate să fie îndepărtat acest pahar de la Mine fără să-l beau, facă-se voia Ta!“
43. A venit iarăşi la ucenici şi i-a găsit dormind, pentru că li se îngreunaseră ochii de somn.
44. I-a lăsat iarăşi, s-a îndepărtat şi s-a rugat pentru a treia oară, spunând aceleaşi cuvinte.
45. Atunci a venit la ucenici şi le-a zis: „Încă mai dormiţi şi vă odihniţi? Iată, s-a apropiat ceasul! Fiul Omului este trădat în mâinile păcătoşilor.
46. Sculaţi-vă! Să mergem! Iată că se apropie cel ce Mă trădează!“
Prinderea lui Isus.
47. În timp ce El încă vorbea, iată că vine Iuda, unul din cei doisprezece, împreună cu o mulţime mare de oameni cu săbii şi ciomege, trimişi de conducătorii preoţilor şi de bătrânii poporului.
48. Trădătorul le dăduse următorul semn: „Cel pe Care-L voi săruta, Acela este! Să-L arestaţi!“
49. El a venit imediat la Isus şi I-a zis: – Salutare, Rabbi! Şi L-a sărutat.
50. Isus i-a zis: – Prietene, fă potrivit cu ceea ce eşti aici să faci! Atunci ei s-au apropiat, au pus mâna pe Isus şi L-au arestat.
51. Şi iată că unul dintre cei ce erau cu Isus a întins mâna, şi-a scos sabia şi l-a lovit pe robul marelui preot, tăindu-i o ureche.
52. Însă Isus i-a zis: „Pune-ţi sabia la loc, căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri!
53. Sau crezi că n-aş putea să-L rog pe Tatăl Meu, Care Mi-ar pune chiar acum la dispoziţie mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?
54. Dar cum s-ar împlini atunci Scripturile, care spun că aşa trebuie să se întâmple?“
55. În ceasul acela, Isus a zis mulţimilor: „Aţi ieşit să Mă prindeţi cu săbii şi ciomege, ca pe un tâlhar? În fiecare zi Mă aşezam în Templu şi dădeam învăţătură, dar nu M-aţi arestat!
56. Însă toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească scrierile profeţilor.“ Atunci toţi ucenicii L-au părăsit şi au fugit.
Isus înaintea Sinedriului.
57. Atunci cei ce L-au arestat pe Isus L-au dus la Caiafa, marele preot, unde erau adunaţi cărturarii şi bătrânii.
58. Petru L-a urmat de la distanţă până la curtea marelui preot. A intrat înăuntru şi s-a aşezat împreună cu gărzile, ca să vadă careva fi sfârşitul.
59. Conducătorii preoţilor şi întregul Sinedriu căutau vreo mărturie falsă împotriva lui Isus, ca să-L poată condamna la moarte,
60. dar n-au găsit nici una, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. La urmă, au venit doi
61. care au spus: „Acesta a zis: «Eu pot să dărâm Templul lui Dumnezeu şi să-l reconstruiesc în trei zile!»“
62. Marele preot s-a ridicat şi L-a întrebat: – Nu răspunzi nimic la ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?
63. Dar Isus tăcea. Marele preot i-a zis: – Te pun sub jurământ în faţa Dumnezeului celui Viu, să ne spui dacă Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!
64. Isus i-a răspuns: – Este aşa cum spui. Dar vă spun că, de acum încolo, Îl veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta Puterii şi venind pe norii cerului!
65. Atunci marele preot şi-a sfâşiat hainele şi a zis: – A blasfemiat! Ce nevoie mai avem de martori?! Iată, acum aţi auzit blasfemia!
66. Ce părere aveţi? Ei au răspuns: – Este vinovat şi vrednic de moarte!
67. Atunci L-au scuipat în faţă şi L-au lovit. Unii L-au pălmuit,
68. zicând: „Profeţeşte-ne, Cristoase, cine este cel ce Te-a lovit?“
Tăgăduirea lui Petru.
69. Petru stătea afară, în curte. A venit la el o slujnică şi i-a zis: – Şi tu erai cu Isus galileeanul!
70. Însă el s-a lepădat înaintea tuturor, zicând: – Nu ştiu despre ce vorbeşti.
71. Când s-a îndreptat spre poartă, l-a văzut o altă slujnică, care le-a zis celor de acolo: – Acesta era cu Isus din Nazaret!
72. El s-a lepădat din nou, spunând cu jurământ: – Nu-L cunosc pe Acest Om!
73. După puţin timp însă cei ce stăteau acolo au venit şi i-au zis lui Petru: – Cu siguranţă şi tu eşti unul dintre ei, căci te dă de gol accentul!
74. Atunci el a început să se blesteme şi să jure zicând: – Nu-L cunosc pe Acest Om! Şi imediat a cântat cocoşul.
75. Atunci Petru şi-a adus aminte cuvântul pe care i-l spusese Isus: „Înainte de cântatul cocoşului, te vei lepăda de Mine de trei ori!“ Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar.