Marcu 15
Isus înaintea lui Pilat.
1. Dis-de-dimineaţă, conducătorii preoţilor au ţinut imediat sfat împreună cu bătrânii, cărturarii Legii şi întreg Sinedriul. L-au legat pe Isus, L-au dus şi L-au dat pe mâna lui Pilat.
2. Pilat L-a întrebat: – Eşti Tu Împăratul iudeilor? Isus i-a răspuns: – Este aşa cum spui.
3. Conducătorii preoţilor Îl acuzau de multe lucruri.
4. Pilat L-a întrebat din nou: – Nu răspunzi nimic? Uite de câte lucruri Te acuză ei!
5. Dar, spre mirarea lui Pilat, Isus n-a mai răspuns nimic.
Hotărârea de moarte întărită.
6. Pilat le elibera la fiecare sărbătoare un prizonier pe care-l cereau ei.
7. Era unul numit Baraba, închis împreună cu răsculaţii care săvârşiseră o crimă în timpul răscoalei.
8. Mulţimea a venit şi a început să-i ceară lui Pilat să facă ceea ce făcea de obicei.
9. Pilat i-a întrebat: – Vreţi să vi-L eliberez pe Împăratul iudeilor?
10. Căci el înţelesese că din invidie Îl dăduseră conducătorii preoţilor pe mâna lui.
11. Însă conducătorii preoţilor au stârnit mulţimea să ceară să le elibereze mai bine pe Baraba.
12. Pilat i-a întrebat iarăşi: – Şi atunci ce (doriţi) să fac cu (Cel pe Care-L numiţi) Împăratul iudeilor?
13. Ei au strigat din nou: – Răstigneşte-L!
14. Pilat i-a întrebat: – Dar ce rău a făcut? Însă ei strigau şi mai tare: – Răstigneşte-L!
15. Şi astfel, Pilat, vrând să facă pe placul mulţimii, le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus, după ce a pus să-L biciuiască, L-a dat să fie răstignit.
16. Soldaţii L-au dus în curtea palatului, adică în pretoriu, şi au chemat toată cohorta.
17. L-au îmbrăcat cu o mantie purpurie, au împletit o coroană de spini şi I-au aşezat-o pe cap.
18. Şi au început să-L salute zicând: „Salutare, Împărate al iudeilor!“
19. Ei Îl loveau peste cap cu o trestie, Îl scuipau şi se puneau în genunchi, închinându-I-se.
20. După ce şi-au bătut joc de El astfel, L-au dezbrăcat de mantia purpurie, L-au îmbrăcat cu hainele Lui şi L-au dus afară să-L răstignească.
Răstignirea.
21. Au obligat un trecător, un om care venea de la câmp, şi anume pe Simon din Cirena, tatăl lui Alexandru şi al lui Rufus, să ducă crucea lui Isus.
22. L-au adus la locul numit Golgota, care tradus înseamnă „Locul Craniului“.
23. I-au dat să bea vin amestecat cu smirnă, dar El nu l-a luat.
24. După ce L-au răstignit, şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi pentru ele, ca să ştie cine ce să ia.
25. Era ceasul al treilea când L-au răstignit.
26. Au pus o inscripţie cu următoarea acuzaţie împotriva Lui: „Împăratul iudeilor“.
27. Au răstignit cu El şi doi tâlhari, unul la dreapta şi unul la stânga Lui. (
28. Astfel a fost împlinită Scriptura, care zice: „A fost numărat alături de cei nelegiuiţi.“)
Batjocurile trecătorilor.
29. Cei ce treceau pe acolo Îl insultau, dădeau din cap şi ziceau: „Ha! Tu, Cel Care dărâmi Templul şi-l reconstruieşti în trei zile,
30. salvează-Te pe Tine Însuţi şi dă-Te jos de pe cruce!“
31. Tot aşa Îl batjocoreau între ei şi conducătorii preoţilor împreună cu cărturarii, zicând: „Pe alţii i-a salvat, dar pe Sine Însuşi nu Se poate salva!
32. «Cristosul»! «Împăratul lui Israel»! Să se coboare acum de pe cruce, ca să vedem şi să credem!“ Cei care erau răstigniţi împreună cu El Îl batjocoreau şi ei.
Moartea lui Isus.
33. Când a venit ceasul al şaselea, s-a făcut întuneric peste toată ţara până la ceasul al nouălea.
34. Şi la ceasul al nouălea Isus a strigat cu glas tare: „Eloi, Eloi, lema sabactani?“, care tradus înseamnă „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai părăsit?“
35. Unii din cei ce stăteau acolo L-au auzit şi au zis: „Iată că-l strigă pe Ilie!“
36. Cineva a alergat şi a umplut un burete cu vin acru, l-a pus într-o trestie şi I l-a dat să-l bea, zicând: „Lăsaţi să vedem dacă va veni Ilie să-L dea jos!“
37. Isus a scos un strigăt puternic şi Şi-a dat suflarea.
38. Atunci draperia Templului a fost despicată în două, de sus până jos.
39. Când centurionul care se afla în faţa lui Isus a văzut cum Şi-a dat suflarea, a zis: „Într-adevăr, Omul Acesta era Fiul lui Dumnezeu!“
40. Acolo erau şi nişte femei care priveau de departe. Printre ele erau şi Maria Magdalena, Maria – mama lui Iacov cel tânăr şi a lui Iose – şi Salome,
41. care Îl urmaseră pe Isus şi-I slujiseră atunci când se afla în Galileea. Şi mai erau încă multe altele care veniseră cu El la Ierusalim.
Îngroparea lui Isus.
42. Când s-a făcut deja seară, pentru că era Ziua Pregătirii, adică ziua de dinaintea Sabatului,
43. Iosif din Arimateea, un sfetnic distins din Sinedriu, care şi el aştepta Împărăţia lui Dumnezeu, a îndrăznit să se ducă la Pilat şi să-i ceară trupul lui Isus.
44. Pilat s-a mirat că murise deja şi l-a chemat pe centurion ca să-l întrebe dacă a murit de mult timp.
45. El s-a lămurit de la centurion de lucrul aceasta şi apoi i-a dăruit lui Iosif trupul lui Isus.
46. Iosif a cumpărat o pânză de in, apoi I-a dat jos trupul, L-a înfăşurat în pânza de in, L-a pus într-un mormânt săpat în stâncă şi a rostogolit o piatră la intrarea mormântului.
47. Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iose, au văzut unde fusese pus.