Detaliile cărții

Luca 6

Spicele de grâu şi Sabatul.

1. Într-o zi de Sabat, Isus trecea printre lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau boabele.

2. Unii dintre farisei le-au zis: – De ce faceţi ce nu este voie în ziua de Sabat?

3. Isus le-a răspuns: – N-aţi citit ce a făcut David atunci când i s-a făcut foame, atât lui cât şi celor ce erau cu el?

4. Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu şi a luat şi a mâncat pâinile prezentării, pe care nu este voie să le mănânce decât preoţii, şi cum a dat şi celor ce erau cu el?

5. Apoi le-a zis: – Fiul Omului este Domn şi al Sabatului!

Omul cu mâna uscată.

6. Într-o altă zi de Sabat, a intrat în sinagogă şi a început să dea învăţătură. Acolo se afla un om a cărui mână dreaptă era uscată.

7. Cărturarii şi fariseii Îl urmăreau să vadă dacă vindecă în ziua de Sabat, ca să găsească astfel o acuzaţie împotriva Lui.

8. El însă le ştia gândurile, aşa că i-a zis omului care avea mâna uscată: „Ridică-te şi stai în mijloc!“ El s-a ridicat şi a stat acolo.

9. Apoi Isus le-a zis lor: „Vă întreb: este voie în ziua de Sabat să faci bine sau să faci rău, să salvezi o viaţă sau s-o distrugi?“

10. Şi-a rotit privirea peste toţi şi apoi i-a zis omului: „Întinde-ţi mâna!“ El a făcut întocmai şi mâna lui a fost vindecată.

11. Atunci ei s-au umplut de mânie şi au început să discute unii cu alţii despre ce I-ar putea face lui Isus.

Alegerea celor doisprezece.

12. Într-una din zilele acelea, Isus S-a dus pe munte să se roage şi a petrecut toată noaptea în rugăciune către Dumnezeu.

13. Când s-a făcut zi, i-a chemat pe ucenicii Săi şi a ales doisprezece dintre ei, pe care i-a numit apostoli.

14. Aceştia sunt: Simon, pe care l-a numit Petru, şi Andrei, fratele lui; Iacov; Ioan; Filip; Bartolomeu;

15. Matei; Toma; Iacov, fiul lui Alfeu; Simon, numit Zelotul;

16. Iuda, fiul lui Iacov; şi Iuda Iscarioteanul, cel care a ajuns trădător.

Felurite vindecări.

17. A coborât cu ei şi S-a oprit pe un loc neted, împreună cu o mare mulţime de ucenici de-ai Săi şi cu o mare mulţime de oameni din toată Iudeea, din Ierusalim şi din regiunea de coastă a Tirului şi a Sidonului,

18. care veniseră să-L asculte şi să fie vindecaţi de bolile lor. Cei chinuiţi de duhuri necurate erau vindecaţi

19. şi toată mulţimea încerca să-L atingă, pentru că din El ieşea o putere care-i vindeca pe toţi.

Fericirile.

20. Isus Şi-a ridicat privirea spre ucenicii Lui şi le-a zis: „Ferice de voi, cei săraci, căci a voastră este Împărăţia lui Dumnezeu!

21. Ferice de voi, care acum sunteţi flămânzi, căci voi veţi fi săturaţi! Ferice de voi, care acum plângeţi, căci voi veţi râde!

22. Ferice de voi când oamenii vă urăsc, vă exclud dintre ei, vă insultă şi resping numele vostru ca pe ceva rău, din pricina Fiului Omului!

23. Bucuraţi-vă în ziua aceea şi săltaţi de veselie, pentru că iată, răsplata voastră este mare în cer! Căci tot aşa făceau şi strămoşii voştri cu profeţii!

24. Dar vai de voi, cei bogaţi, căci voi v-aţi primit mângâierea!

25. Vai de voi, cei care acum sunteţi sătui, căci voi veţi flămânzi! Vai de voi, cei care râdeţi acum, căci voi veţi jeli şi veţi plânge!

26. Vai de voi, când toţi oamenii vă vor vorbi de bine, căci tot aşa au făcut şi strămoşii voştri cu falşii profeţi!

Iubirea vrăjmaşilor.

27. Eu însă vă spun, vouă, celor ce ascultaţi: iubiţi-vă duşmanii, faceţi-le bine celor ce vă urăsc,

28. binecuvântaţi-i pe cei ce vă blestemă şi rugaţi-vă pentru cei ce se poartă urât cu voi!

29. Celui ce te loveşte peste un obraz, întoarce-i-l şi pe celălalt! Pe cel ce-ţi ia haina, nu-l împiedica să-ţi ia şi tunica!

30. Oricui îţi cere, dă-i, iar de la cel ce-ţi ia din bunurile tale, nu le mai cere înapoi!

31. Aşa cum aţi dori să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!

32. Dacă-i iubiţi doar pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Căci şi păcătoşii îi iubesc pe cei care-i iubesc pe ei!

33. Şi dacă le faceţi bine doar celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac la fel!

34. Iar dacă-i împrumutaţi doar pe cei de la care speraţi să primiţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii îi împrumută pe păcătoşi ca să primească înapoi la fel!

35. Voi însă iubiţi-vă duşmanii, faceţi bine şi împrumutaţi fără să mai aşteptaţi nimic în schimb! Astfel răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fii ai Celui Preaînalt, căci El este bun şi cu cei nerecunoscători şi răi!

36. Fiţi milostivi, tot aşa cum şi Tatăl vostru este milostiv!

Paiul şi bârna, pomul şi roada.

37. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi! Nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi! Iertaţi şi veţi fi iertaţi!

38. Daţi şi vi se va da! O măsură plină, îndesată, clătinată şi care se revarsă, va fi pusă în poala voastră. Căci cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.“

39. Le-a spus apoi şi o pildă: „Oare poate un orb să călăuzească un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?

40. Un ucenic nu este mai presus de învăţătorul său, dar orice ucenic pregătit va fi ca învăţătorul lui.

41. De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu observi bârna din ochiul tău?

42. Sau cum poţi să-i spui fratelui tău: «Frate, lasă-mă să-ţi scot paiul din ochi!», fără să vezi însă bârna din ochiul tău? Ipocritule! Scoate mai întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea clar să scoţi paiul din ochiul fratelui tău!

43. Nu este nici un pom bun care să facă roade stricate şi nici un pom stricat care să facă roade bune.

44. Căci fiecare pom se recunoaşte după propriile lui roade. Din mărăcini, oamenii nu culeg smochine şi din ciulini, ei nu culeg struguri!

45. Omul bun scoate ce este bun din vistieria bună a inimii lui, dar cel rău scoate ce este rău din inima lui cea rea. Căci din belşugul inimii vorbeşte gura!

Casa zidită pe stâncă.

46. De ce-Mi ziceţi: «Doamne, Doamne!» şi nu faceţi ce spun Eu?

47. Vă voi arăta cu cine se aseamănă orice om care vine la Mine, aude cuvintele Mele şi le împlineşte:

48. este asemenea unui om care, atunci când a construit o casă, a săpat adânc şi i-a pus temelia pe stâncă. Când a venit şuvoiul de apă, torentul a izbit în casa aceea şi n-a putut s-o clatine, pentru că fusese construită bine.

49. Însă cel ce aude şi nu împlineşte, este asemenea unui om care a construit o casă direct pe pământ, fără temelie. Când torentul a izbit în ea, casa s-a prăbuşit imediat şi distrugerea acelei case a fost groaznică.“